Anchetă la Academia de Poliţie: acuzaţii privind note modificate şi titulaturi date cu dedicaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Academia de Poliţie
Academia de Poliţie

Numele ″Academiei de Poliţie″⁣ este târât într-un scandal ruşinos. Sunt suspiciuni de fraudare a unor examene, iar anchetatorii fac investigaţii.Asta după ce doi absolvenţi ai instituţiei de învăţământ au depus plângeri penale în care au sesizat că s-ar fi modificat notele de final. Miza ar fi fost ca titulatura de şef de promoţie să fie dată cu dedicaţie.

UPDATE Procurorii fac investigaţii la Academia de Poliţie, după ce doi absolvenţi au depus plângeri penale în care acuză că ar fi fost modificate notele de la examenele de licenţă, susţinând că miza ar fi fost ierarhizarea mediilor finale, în funcţie de care se face repartiţia la unităţi ale MAI, potrivit Mediafax.ro

„Este vorba de o ierarhizare la o medie finală la examenul de licenţă. Doi dintre studenţii absolvenţi au considerat că sunt nedreptăţiţi şi au depus aceste plângeri penale. Iniţial, ei au depus plângeri la Corpul de Control, la ministrul Afacerilor Interne, plângeri care au fost declinate în competenţa Parchetului, în momentul în care au formulat plângerea la parchet. Acum rămâne în cercetare în aşa fel încât să vadă dacă se trece de pe in rem in personam. Plângerea la Parchet a fost depusă săptămâna trecută, iar la Corpul de Control în urmă cu aproape două luni de zile, imediat după licenţă, iulie-august”, a declarat purtătorul de cuvânt al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Radu Nicolae.

50 de tineri ofiţeri, la audieri

Nu mai puţin de 50 de tineri ofiţeri au ajuns în faţa anchetatorilor, la audieri. Sunt două clase ale Academiei de Poliţie, din promoţia trecută, care au răspuns ore în şir întrebărilor care trebuiau să lămurească cum au decurs examenele de sfârşit de an, inclusiv dacă subiectele au fost cunoscute înainte de testarea propriu-zisă. De la Academie au fost ridicate şi aduse la Direcţia Generală Anticorupţie inclusiv cataloagele celor două clase, arată „Ştirile Pro TV”.

Suspiciunile vizează modificarea rezultatelor examenului, astfel încât şef de promoţie să fie numită o persoană deja aleasă, nu pe merit. Dincolo de prestigiu, titulatura îţi da prioritate pe lista repartizărilor.

Purtător de cuvânt Academie, profesor universitar Nicolae Radu, pentru Ştirile Pro TV: ”Sunt suspiciuni, doi studenţi s-au plâns că au fost neîndreptăţiţi. De altfel, a fost şi un control din partea corpului de control, care însă s-a stopat până la rezolvarea plângerilor penale. Noi punem la dispoziţie anchetatorilor toate actele solicitate.”

Coincidenţă sau nu, prorectorului Academiei şi preşedintele comisiei examenului de licenţă susţinut în luna iulie şi-a dat demisia săptămâna trecută, la scurtă vreme după izbucnirea scandalului. Comisarul şef susţine însă că nu există legătură între cele două evenimente şi că la baza deciziei au stat motive personale. Investigaţiile din cele două dosare sunt abia la început.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite