ANI: Prin sistemul PREVENT au fost prevenite 15 conflicte de interese, în valoare de 4 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agentia Nationala Integritate monitorizează şi procedurile de achiziţie publică FOTO Mediafax
Agentia Nationala Integritate monitorizează şi procedurile de achiziţie publică FOTO Mediafax

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) informează că, în perioada octombrie - decembrie 2019, prin sistemul informatic PREVENT au fost prevenite 15 conflicte de interese, în valoare de 4 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al ANI, în perioada octombrie - decembrie 2019, Agenţia Naţională de Integritate a analizat prin intermediul sistemului informatic PREVENT, în vederea prevenirii conflictului de interese, un număr de 6.233 de proceduri de achiziţie publică. 

Dintre acestea, aproximativ 15% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, aproximativ o treime din totalul procedurilor conţin 24.499 de contracte subsecvente (loturi).

ANI precizează că, în aceeaşi perioadă, au fost emise 15 avertismente de integritate, în valoare totală de 19,1 milioane lei (aproximativ 4 milioane de euro).

În analiza PREVENT au fost luate în considerare date şi informaţii cu privire la 1.505 autorităţi contractante, 7.226 de operatori economici şi 143.969 de persoane, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai ofertanţilor.

În ceea ce priveşte rezultatele pe anul trecut, în perioada ianuarie - decembrie, ANI a analizat, prin intermediul sistemului informatic PREVENT, în vederea prevenirii conflictului de interese, un număr de 21.364 de proceduri de achiziţie publică, arată agerpres.ro. Dintre aceste proceduri, aproximativ 16% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, aproximativ o treime din totalul procedurilor conţin 90.003 contracte subsecvente (loturi). În aceeaşi perioadă au fost emise 40 de avertismente de integritate în valoare totală de 618,9 milioane lei (aproximativ 129,5 milioane euro).

Prin intermediul sistemului PREVENT, ANI a emis, în perioada 20 iunie 2017 - 31 decembrie 2019, 117 avertismente de integritate pentru potenţiale conflicte de interese în proceduri de achiziţie publică, în valoare totală de 1,16 miliarde lei (aproximativ 244,16 milioane euro).

Potenţialele conflicte de interese semnalate de sistem se referă la proceduri de achiziţie publică derulate de autorităţi contractante reprezentând ministere, instituţii publice de la nivel central şi local, unităţi administrativ-teritoriale, regii autonome, precum şi companii/ societăţi comerciale la care statul este acţionar majoritar.

Dintre acestea, în aproximativ 97% din cazuri, conducătorii autorităţilor contractante au înlăturat cauzele care generau conflictele de interese, iar în două cazuri ANI a declanşat din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, întrucât aceste cauze nu au fost eliminate. În patru cazuri pentru care s-au emis avertismente de integritate, Agenţia Naţională de Integritate va proceda la aplicarea art. 9 din Legea nr. 184/2016, în situaţia în care nu vor fi înlăturate cauzele conflictului de interese.

În perioada de referinţă, sistemul PREVENT a analizat, cu scopul de a detecta potenţiale conflicte de interese, 43.008 proceduri de achiziţie publică. Dintre acestea, aproximativ 8% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, o treime dintre aceste proceduri conţin un număr total de 193.272 contracte subsecvente (loturi).

În analiza PREVENT au fost luate în considerare date şi informaţii cu privire la 6.712 autorităţi contractante, 35.126 operatori economici şi 700.924 persoane distincte.

De asemenea, în 54 de situaţii ANI a notificat Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) pentru posibile nereguli în procedurile de achiziţie publică, rezultate în urma activităţii de analiză a PREVENT.

Sistemul PREVENT a fost lansat la sfârşitul lunii iunie 2017 cu scopul de a preveni conflictele de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică prin instituirea unui mecanism de verificare ex ante, din perspectiva situaţiilor care pot genera conflicte de interese în cadrul procedurilor iniţiate prin sistemul electronic de achiziţii publice, astfel încât acestea să fie înlăturate fără a fi afectate respectivele proceduri. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite