Aproape 2.700 de flacoane de Remdesivir distribuite în 45 de spitale, pentru tratarea bolnavilor de COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
pastile pentru slăbit

Ministerul Sănătăţii anunţă că a distribuit o nouă tranşă, de aproape 2.700 de flacoane, de Remdesivir în 45 de spitale din ţară, pentru tratarea pacienţilor cu forme medii de COVID-19.

„Ministerul Sănătăţii a distribuit o nouă tranşă de Remdesivir în unităţile sanitare cu paturi care au în tratament pacienţi infectaţi cu SARS-Cov-2. Este vorba despre 2.686 de flacoane de Remdesivir de 100 mg din stocul existent", a transmis, joi, Ministerul Sănătăţii. 

Potrivit sursei citate, medicamentul a ajuns în 45 de spitale din toată ţara pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu SARS-Cov-2 cu forme medii de boală.

„Criteriile de repartizare ale medicamentului au ţinut cont de necesarul minim de flacoane/pacient tratat şi de numărul pacienţilor internaţi, confirmaţi, în secţii şi în ATI care necesită administrare", a precizat Ministerul Sănătăţii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite