Eveniment

articolul anterior articolul urmator

„Apud“ Petre Tobă. În doctoratul în care e acuzat de plagiat, ministrul de Interne a folosit o prescurtare fără să-i ştie sensul

12
26 Nov 2015 19:12:11
Autor: Roxana Garaiman
Minitrul de Interne Petre Tobă şi preşedintele Klaus Iohannis FOTO M.A.I.
Minitrul de Interne Petre Tobă şi preşedintele Klaus Iohannis FOTO M.A.I.

A venit rândul unui ministru din Guvernul Cioloş să dea explicaţii pentru diplomele universitare din palmares. Asta pentru că mai bine de jumătate din teza de doctorat a ministrului de Interne Petre Tobă ar fi fost copiată ad litteram din lucrări de specialitate sau referate postate pe internet. Analiştii avertizează că o mişcare neinspirată din partea lui Cioloş ar putea discredia guvernul de tehnocraţi.

Ministrul de Interne Petre Tobă (foto) ar fi copiat cuvânt cu cuvânt, fără să citeze sursa, peste 250 de pagini din totalul de 390 ale tezei cu care a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe Militare şi Informaţii. Cel puţin aşa susţin jurnaliştii de la pressone.ro, care au analizat lucrarea. 

O confirmare va veni însă curând pentru că reprezentanţii Consiliului Naţional de Etică (CNE) au anunţat joi că s-au autosesizat în acest nou caz de plagiat. Tot joi, au reacţionat şi oficiali din Guvern care au sugerat că Tobă va demisiona, dacă verdictul CNE va confirma acuzaţiile de plagiat.

Tobă: „Am lucrat la teza de doctorat cu bună-credinţă”

Petre Tobă a urmat cursurile doctorale la Catedra de Strategie Militară şi Securitate, Departamentul Operaţii Întrunite, Studii Strategice şi de Securitate din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” şi a susţinut teza pe 15 februarie 2011, potrivit unui răspuns oferit de universitate, deşi pe lucrare este notat anul 2010.

„Ce pot să vă garantez este că am lucrat la teza de doctorat cu bună-credinţă, că am făcut o lucrare aplicată şi că am avut şansa să pun în practică ceea ce am studiat acolo în cel de-al doilea mandat de inspector general al Poliţiei Române“, a comentat Petre Tobă, pentru pressone.ro  Titlul tezei prin care Petre Tobă a devenit doctor în Ştiinţe Militare este „Poliţia Română – forţă de stabilitate şi securitate. Optimizarea managementului cooperării internaţionale în vederea combaterii ameninţărilor neconvenţionale”.

Coordonator de doctorat i-a fost chestorul general de poliţie Anghel Andreescu, ce a deţinut, pe rând, funcţiile de director al Serviciului de Pază şi Protecţie (1998-1999), comandant al Jandarmeriei (1999-2001, inclusiv la mineriada de la Stoeneşti) şi secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (2005–2013).

Tobă şi Tucmuruz au copiat împreună de la alţii

Potrivit analizei jurnaliştilor de la pressone.ro, mai bine de jumătate dintre cele 390 de pagini care formează corpul scris al lucrării sunt copiate ad litteram din diferite surse. Şi asta nu este tot. Până şi introducerea este identică cu cea a tezei colegului de doctorat, comisarul de poliţie Ionel Tucmuruz. Acesta a susţinut teza cu două săptămâni înaintea lui Tobă şi a avut acelaşi coordonator, în persoana chestorului general Anghel Andreescu.

„Am lucrat pentru fiecare referat în parte împreună cu un coleg din poliţie, care acum este pensionat. Cu Ionel Tucmuruz. Am făcut împreună partea de cercetare încă de la debutul cercetării ştiinţifice, pentru că am avut aceeaşi temă, acelaşi conducător. Am scris referatele împreună, umăr la umăr. Am apelat la acest coleg să îmi ducă referatele la profesor, pentru că el avea mai mult timp liber, dar nu am mai ţinut legătura după finalizare nici cu el, nici cu conducătorul“, a declarat ministrul de Interne pentru pressone.ro

Apud, nume de cod

În ciuda acestor afirmaţii, bibliografia tezei lui Petre Tobă demonstrează că autorul nu cunoaşte semnificaţia şi utilitatea particulei „apud”, care în practica academică de citare înseamnă „după” sau „după cum apare la” şi se foloseşte pentru citatele preluate. Asta pentru că ministrul de Interne a trecut la litera A a bibliografiei finale doi autori faimoşi, Joseph Stiglitz şi Barry Buzan punând înaintea numelor lor „Apud”, mai exact „Apud Joseph Stiglitz” şi „Apud Barry Buza”.

Va demisiona dacă plagiatul se confirmă

Imediat după apariţia acuzaţiilor au reacţionat şi reprezentanţii Guvernului şi cei ai Ministerului Educaţiei. Astfel, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a sugerat, joi, că Petre Tobă va demisiona de la Interne, dacă va exista un verdict care să confirme acuzaţiile de plagiat. „Obiectivul de integritate este fundamental şi un obiectiv la care premierul şi Guvernul ţin foarte mult. Dacă va fi un verdict de plagiat, nu poate fi decât o singură soluţie. Vom vedea verdictul şi vom avea şi soluţia“, a declarat Dan Suciu.

La rândul lor, reprezentanţii Consiliului Naţional de Etică din Ministerul Educaţiei au anunţat că va analiza pe 11 decembrie cazul privind posibilul plagiat al lui Petre Tobă. „Chiar dacă până atunci nu va fi fost primită nicio sesizare legat de un posibil plagiat al ministrului Petre Tobă, vom lua în discuţie acest caz“, au precizat sursele citate de Mediafax.

Prima lovitură politică pentru Cioloş

Este prima lovitură politică pentru Guvernul Cioloş, iar electoratul este foarte interesat de modul în care noul premier va gestiona situaţia, avertizează analistul politic Adrian Zăbavă.

„După scandalul Ponta, plagiatul a devenit un subiect important în politica românească şi sensibil pentru o parte din electorat, în principal cel conectat la informaţie şi capabil să fie lider de opinie. Este primul subiect politic pentru Guvernul Cioloş, pentru că guvernul tehnocrat a venit prezentând dorinţa de a fi diferit, de a nu urma aceeaşi cale pe care politicienii au găsit-o până în momentul de faţă. Doar că este o problemă din acelaşi tipar, iar asta discreditează Guvernul Cioloş. De altfel, la formarea guvernului s-au discutat aceste nume sensibile şi lumea a rămas cu impresia că ele au fost necesare ca echipa să treacă de Parlament. Cioloş va fi obligat să vorbească despre asta şi este foarte important ce va face”, a comentat Adrian Zăbavă, analist politic şi blogger „Adevărul”. 

Lanţul slăbiciunilor din Poliţie

Petre Tobă, Ionel Tucmuruz şi Anghel Andreescu nu sunt nici pe departe singurele cadre din poliţie implicate în scandalul diplomelor universitare copiate. Luna trecută, şi colegul lor, chestor-şef de poliţie Dumitru Pârvu, care în acest moment conduce Poliţia Română, a ţinut prima pagină cu suspiciunile privind plagierea tezei de doctorat pe care a susţinut-o în 2007, de această dată la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Coordonatorul tezei a fost nimeni altul decât profesorul universitar Gabriel Oprea, el însuşi suspectat că şi-ar fi plagiat teza de doctorat susţinută în 2001.

Cât despre activitatea sa de profesor coordonator, Oprea are în palmares şase teze asupra cărora planează suspiciuni de plagiat. Este vorba despre lucrările primarului sectorului 2, secretar general al UNPR, Neculai Onţanu, a avocatei lui Victor Ponta, Loredana Radu, a prim-adjunctului procurorului general, Bogdan Licu, a secretarei lui Gabriel Oprea, Adela Popescu (Neagu), şi a fostului ministru al Apărării şi consilier prezidenţial, Mihai Stănişoară. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu a primit până acum vreun verdict de plagiat din partea Consiliului Naţional de Etică, organismul care s-a autosesizat şi în cazul lui Petre Tobă.

Cazul Ponta se redeschide

Şi cazul de plagiat al fostului premier Victor Ponta a fost redeschis. Asta după ce oficiali ai Universităţii din Bucureşti au cerut noii conduceri a Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor al lui Victor Ponta, după ce în 2012, Consiliul Naţional de Etică, instituţie care se află în subordinea ministerului, a concluzionat că fostul premier nu şi-ar fi plagiat teza de doctorat susţinută în 2003 la Facultatea de Drept.

„Trimitem o nouă solicitare de retragere a titlului de doctor al lui Victor Ponta, trimitem tot dosarul pe care l-am trimis şi atunci în 2012. Practic, de atunci nu s-a mai întâmplat nimic în acest caz. În privinţa doctoratelor suspectate de plagiat ale lui Gabriel Oprea şi Olguţa Vasilescu vom discuta la Comisia de Etică a Universităţii dacă trimitem şi dosarele lor“, a explicat, pentru „Adevărul“, rectorul Universităţii din Bucureşti, profesorul Mircea Dumitru.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

12 Comentarii

m lupascu
26.11.2015, 19:41:50

- de-abia acum am inteles - astia toti sunt bolnavi de priapism - nici copilu”n burta masii nu scapa

+4 (4 voturi)
Mihai Popescu
26.11.2015, 20:54:26

Ce cloaca de borfasi si prin politie si alte structuri. Numai dupa putere si bani umbla, indiferent de compromisul pe care il fac Si doar statul le-a dat salarii si pensii f.f. mari de 7-10.000 lei/luna tocmai ca sa fie cinstiti. Macar noi astilanii amaritii putem fi necinstiti pt. ca nu primim nici un sfert din banii lor.

+4 (4 voturi)
mitrut
27.11.2015, 09:19:51

Poate cam 10%!

+1 (1 vot)
Claudiu Arseniu
27.11.2015, 03:19:45

Va spun un secret, da sa nu mai ziceti la nimeni. Petre Toba asta n-a plagiat nimic, pentru simplul fapt ca el n-a scris nici macar un cuvint din toata porcaria aia. Cine crede ca comandatul jandarmeriei si seful lu mama dracului se apuca sa copieze si sa bata cu degetelele lui pe tastaturi e nebun la cap. E ca sa si cum ai zice ca Ion Tiriac nu si-a spalat bine shosetele...

+7 (7 voturi)
ervin elias
27.11.2015, 07:44:55

Am spus-o de nenumărate ori că odată cu apariția Internetului nu mai există în România cineva care și-a dat Doctoratul să nu fi plagiat minimum 10 pagini,dacă nu chiar peste jumătate din Teză.La fel cei care scriu cărți de specialitate de medicină ...scriu copiind fără rușine.De aceea Tezele trebuie sever examinate înainte de susținere.Tobă ,Vasileasca sunt doar alte exemple.Controlați pe toți din guvern cu Doctorat și mă veți ...cita(sic).Teze4le muncite sunt NUMAI cele susținute înainte de 1974 când Ceaușeasca a dat tare în Doctorat și doctoranzi.....nu era nici pomeneală de Internet.Așa că lăsați pe Tobă în pace ....e doar un biet exemplu controlat.

+2 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (12)

Modifică Setările