Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Armata Română cumpără camioane  IVECO de 128 de milioane de lei

3
4 Feb 2018 18:29:14
Autor: Valentin Bolocan
Livrarea camioanelor 6X6 Iveco DV High Mobility Truck ar urma să se facă în decurs de 11 luni după semnarea contractului
Livrarea camioanelor 6X6 Iveco DV High Mobility Truck ar urma să se facă în decurs de 11 luni după semnarea contractului

Ministerul Apărării Naţionale va achiziţiona 173 de autocamioane militare de la IVECO Defence Vehicles pentru circa 128 de milioane de lei, potrivit unui anunţ de atribuire publicat în SEAP.

Rezultatul licitaţiei lansate în august anul trecut a fost abia acum anunţat oficial, urmând ca semnarea contractului să se facă după rezolvarea eventualelor contestaţii. În mod oarecum ciudat, compania italiană a anunţat că va furniza camioane pentru MApN  încă din luna  decembrie a anului trecut.  Oricum, livrarea camioanelor 6X6 Iveco DV High Mobility Truck ar urma să se facă în decurs de 11 luni după semnarea contractului.  

"Sunt 173 camioane care s-au cumpărat de la IVECO pentru că aşa a rezultat în urmă licitaţiei. I s-a atribuit contractul în modul cel mai legal. A fost un proiect cu ROMAN S.A. Din câte am înţeles e o discuţie legată de capacitatea uzinei ROMAN de a putea produce aceste camioane. Aceste 173 camioane sunt o infimă parte, noi având un număr de 13 mii de platforme, de camioane pe care urmează să le producem în industria românească", a declarat ministrul Apărării, Mihai Fifor. 

Italienii vor livra camioane cu tracţiune integrală 6X6 din gama de vehicule de înaltă mobilitate a Iveco Defence Vehicles. Sunt concepute să transporte trupe sau echipamente, au în dotare troliu de recuperare din teren greu şi sunt echipate cu sistem central de umflare a pneurilor în timpul mersului.  
Camionul pentru a fost  conceput pentru a oferi sprijin tactic în orice operaţiune militară şi poate fi uşor transportat  în teatrele de operaţii cu aeronave C-130. 

Cel mai pobabil este vorba de modelul Iveco M250 care se află în producţie din anul 2003. Are un motor de 450 CP, iar cabina este concepută pentru şofer şi trei pasageri. La cerere, există posibilitatea de a fi dotat cu blindaj.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Banan Crudu
4.02.2018, 20:00:01

Dacă tot s-a dorit revitalizarea lui Roman Sa-un lucru foarte "de dorit" - de ce nu s-a procedat în consecință : un producător de gen, cu ştaif,care să semneze un contract de licență şi să producă cele 13.000 de "platforme" aici, în țară, cu piese de schimb aferente şi tot tacâmul. Ce rost au 173 de maşini când ai nevoie, de fapt, de 13.000 ?? Licitație pentru f.tut banii în gard.

Andrei Andrei
4.02.2018, 20:43:21

Important e ca Romania se inarameaza!

-1 (1 vot)
Carmic
5.02.2018, 22:52:22

Era si timpul, armata detine niste camioane antice pe care nu le vezi de fum cand ies pe poarta unitatilor militare. Noroc cu amenintarea ruseasca ca altfel nu se schimba nimic in dotarea armatei nici in 20 de ani de acum incolo!

Modifică Setările