Atentat la siguranţa naţională

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printre priorităţile de securitate naţională ale tuturor ţărilor, una dintre cele mai importante, poate chiar cea mai importantă, este asigurarea securităţii alimentare. Ceea ce se întâmplă acum în România, ţară membră avertizată încă de acum trei ani de UE, să ia măsuri de prevenţie împotriva pestei porcine, seamănă nu cu un genocid al porcilor, ci cu un atentat asupra siguranţei naţionale.

Întrebarea principală, fără răspuns până acum, deşi Raed Arafat, secretar de stat în MAI, a declarat că s-au făcut nişte plângeri penale, pentru nerespectarea regulilor, dar nu se ştie numărul lor, este:

- Va da socoteală cineva dintre responsabili, cu funcţia, penal sau în alt fel, de periclitarea securităţii alimentare a României, în urma ravagiilor făcute de pesta porcină africană, care distruge tot mai rapid cele mai mari ferme de porci din ţară, dar afectează şi mii de gospodării ţărăneşti?

Printre priorităţile de securitate naţională ale tuturor ţărilor, una dintre cele mai importante, poate chiar cea mai importantă, este asigurarea securităţii alimentare. Ceea ce se întâmplă acum în România, ţară membră avertizată încă de acum trei ani de UE, să ia măsuri de prevenţie împotriva pestei porcine, seamănă nu cu un genocid al porcilor, ci cu un atentat asupra siguranţei naţionale.

Oare, guvernanţii care s-au succedat la putere în aceşti ani, guvernanţi care erau obligaţi să ia măsurile necesare prevenirii acestei catastrofe în agricultură, vor fi traşi vreodată, la răspundere de cineva?

Răspândirea pestei porcine africane este una dintre marile probleme ale României actuale, fenomen în plină dezvoltare, pe care autorităţile nu ştiu nici măcar cum să o stopeze, să o diminueze, darmite să o lichideze. Este problema acută care merită acum, cea mai mare atenţie şi efort, inclusiv din partea mediei, care este preocupată mai mult de bla, bla-uri, politice, cancanistice, de nunţi şi şuşe menite să estompeze atenţia de la marile probleme naţionale.Cât de grave sunt consecinţele probabil că nici nu le bănuim în acest moment, ci le vom afla în următoarele luni şi ani, efectele fiind catastrofale pentru agricultura românească şi securitatea alimentară.

Datele ANSVSA arătau că pesta porcină africană evoluează rapid, fiind confirmate în prezent 727 de focare, situate în 156 de localităţi din 10 judeţe. Preşedintele ANSVSA, Geronimo Brănescu, a declarat într-un interviu pentru Mediafax că „avem fonduri suficiente (n.n.- pentru gestionarea crizei generate de pesta porcină africană), am primit tot ce am solicitat la rectificarea bugetară - desigur, în raport cu estimările pe care le-am făcut privind evoluţia bolii“.

Şi guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a declarat recent că pesta porcină africană nu a fost inclusă în calculele prognozei de inflaţie, dar importurile masive de carne înregistrate după declanşarea acestei crize sunt „o realitate“. „Pesta porcină nu am inclus-o în calculele noastre. S-au importat însă cantităţi mari de carne în această perioadă, ceea ce este o realitate“, a spus Mugur Isărescu, după conferinţa de prezentare a noului Raport asupra inflaţiei. „Avem oameni care se plimbă prin pieţe şi se uită la preţuri!“

Până acum, sute de mii de porci proveniţi majoritatea din fermele de creştere, dar şi din gospodăriile ţărăneşti, au fost şi sunt eutanasiaţi zilnic. Fenomenul răspândirii pestei porcine este în plină expansiune, autorităţile fiind complet depăşite de situaţie. Sute de gospodării şi mii de ţărani sunt afectaţi de pierderea animalelor care constituiau o importantă sursă de hrană şi de venit pentru familiile lor. Milioane de români sunt speriaţi că nu vor mai găsi şi consuma carne de porc din România, ci numai din import şi la preţuri mai mari decât cele actuale.

O întreagă industrie se prăbuşeşte vizibil în câteva luni, afectând şi alte domenii importante din economie, producând atât pierderi însemnate, cât şi şomaj în rândurile angajaţilor ce vor fi concediaţi din cauza închiderii societăţilor afectate. Autorităţile responsabile de gestionarea crizei, în speţă Guvernul, pare complet depăşit de situaţie.

Mai mult, din declaraţiile miniştrilor nu reiese clar dacă şi cum vor fi despăgubiţi atât societăţile, cât şi ţăranii afectaţi de pierderile provocate de pesta porcină africană. Pe de o parte, anunţă că există fonduri suficiente şi dau asigurări, inclusiv că vor veni bani europeni. Pe de altă parte, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că fondul de rezervă al guvernului s-a epuizat deja, fiind folosit în cazul altor calamităţi naturale. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat că procesul despăgubirilor va dura câteva luni de zile. Nici de banii europeni nu sunt siguri, oficiali ai Uniunii Europene susţinând că nu vor aloca fonduri României, deoarece guvernanţii, deşi anunţaţi cu 2-3 ani în urmă şi avertizaţi, nu au luat măsurile necesare pentru prevenirea pestei porcine africane.

Europarlamentarul Sigfried Mureşan a cerut oficial în Parlamentul European alocarea a 110 milioane de euro din Bugetul UE pentru fermierii afectaţi de pesta porcină. “Epidemia de pestă porcină a cauzat până acum pagube de zeci de milioane de euro pentru fermierii români, iar această sumă continuă să crească. De aceea, am cerut astăzi, 30.08.2018, prin două amendamente, alocarea a 110 milioane de euro din Bugetul Uniunii Europene de anul viitor pentru măsuri privind sprijinirea fermierilor europeni afectaţi de pesta porcină, inclusiv fermierii din România.“

„Dar condiţia principală pentru ca aceşti bani să fie alocaţi şi să ajungă la fermierii români afectaţi este ca Guvernul României şi autorităţile române să stopeze răspândirea pestei porcine africane, lucru pe care autorităţile române nu l-au făcut până acum. Cer Guvernului şi autorităţilor române abilitate să aplice de urgenţă măsurile necesare pentru stoparea răspândirii focarelor tocmai pentru ca fermierii români să poată beneficia anul viitor de fondurile europene pe care le-am solicitat.“ a anunţat europarlamentarul Sigfried Mureşan într-un comunicat de presă.

Recent, la sediul central al ANSVSA, profesorul spaniol José Manuel Sánchez-Vizcaíno, expert în virusologie, a expus principalele probleme în controlul pestei porcine africane. Conform expertului, contaminarea se face pe mai multe căi (insecte contaminate, resturi contaminate, animale purtătoare, condiţii de biosecuritate nerespectate).

Potrivit analizei prof. José Manuel Sánchez-Vizcaíno, principalele probleme în ceea ce priveşte pesta porcină africană sunt fermele cu biosecuritate slabă, procesul de identificare a animalelor efectuat necorespunzător, ceea ce creează probleme în transabilitate, controlul scăzut al mişcării animalelor şi al dezinfecţiei vehiculelor de transport. Printre factorii de risc, cei mai importanţi au fost menţionaţi: importurile ilegale de porci vii şi produsele din carne de porc şi biosecuritatea scăzută în exploataţiile de creştere a porcilor. A fost subliniat faptul că, în cazul bolilor care prezintă un pericol de răspândire prin intermediul animalelor sălbatice, biosecuritatea reprezintă un instrument esenţial.

Totuşi, dacă guvernul, depăşit acum de fenomenul de extindere rapidă a pestei porcine africane, ar fi luat la timp măsurile de prevenţie necesare, nu s-ar fi ajuns în această situaţie catastrofală. În ciuda faptului că responsabilii susţin că este greu, aproape imposibil de oprit răspândirea şi îmbolnăvirea cu acest virus, exemplul mai multor ţări în acest sens este mai mult decât elocvent, vizibil şi în special de urmat.

Dacă autorităţile încă nu s-au edificat în acest sens, o pot face şi de acum încolo.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite