Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Grevă a sindicatelor în Spania, în comunitatea autonomă Catalonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevarul
FOTO Adevarul

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Spania, unde joi este anunţată o grevă a sindicatelor, în comunitatea autonomă Catalonia. Astfel, mijloacele de transport în comun vor funcţiona doar la jumătate din capacitate la orele de vârf, iar transportul feroviar va fi asigurat în proporţie de 33 la sută.

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei că, în conformitate cu datele transmise de autorităţile locale, în 21 februarie, în comunitatea autonomă Catalonia are loc o grevă generală declanşată de gruparea sindicală Intersindical - CSC.

Mijloacele de transport în comun vor funcţiona la o capacitate de 50% la orele de vârf şi 25% în restul zilei. Transportul feroviar RENFE va asigura doar 33% din garniturile obişnuite pe toată durata zilei, în timp ce conexiunile cu aeroportul El Prat vor fi diminuate cu 50%. În privinţa căilor rutiere nu este exclusă blocarea anumitor căi rutiere.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Barcelona: +34934181535; +34934334223; +34934340220 şi al Ambasadei României la Madrid: +34917344004, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Consulatului General al României la Barcelona: +34661547853 şi cel al Ambasadei României în Regatul Spaniei: +34649656032.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite