Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Au apărut noi specii de peşti în Marea Neagră: medelinul şi escobarul…

13
9 Apr 2019 12:42:22
Daniel Gorgonaru
FOTO DIICOT
FOTO DIICOT

Marea Neagră rămâne cel mai bun vecin al nostru. Altfel, nu se poate explica de ce a ales să pună în braţele Poliţiei Române o tonă de cocaină când putea la un val distanţă mai la sud sau mai la nord să-i blagoslovească pe bulgari sau ucraineni cu ditamai captura.

Una peste alta, dintr-un noroc chior, un transport de câteva sute de milioane de euro a căzut tocmai în curtea noastră. Bucuria politiştilor români, tristeţea câtorva columbieni din Medelin, care au de dat socoteală pentru transportul eşuat (şi care acum or fi hrană pentru peşti). Cum era firesc, pe net au apărut tot felul de glume pe seama capturii de cocaină de pe ţărmul românesc, iar cea mai bună e, în opinia mea, cea cu noile specii de peşti din Marea Neagră: medelinul şi escobarul, care consumate te fac praf.

În valul de stiri şi pachete de cocaină, am impresia că autorităţile au scăpat să ne explice ceva. Din câte filme am văzut şi eu, unele extrem de bine documentate, un astfel de transport pierdut e un accident, iar regula este că alte patru-cinci au parcurs drumul producător-traficant-client fără probleme. Dacă Marea Neagră „a prins“ o tonă de cocaină pură, înseamnă că bravilor poliţişti români le-au trecut pe sub nas alte patru-cinci tone. Mai mult, cred că ar fi bine de precizat de către autorităţi dacă România a devenit o placă turnantă în traficul de droguri la nivel mondial. O ţară coruptă, nu e numai un loc unde politicienii pot fura în voie, ci şi o ţară în care crima organizată (traficul de droguri şi cel de arme) proliferează. Faptul că sute de tone de droguri tranzitează Marea Neagră şi state precum Turcia, Bulgaria, Ucraina, România (dintre care câteva zeci sunt capturate de autorităţi) pentru a ajunge în vestul Europei nu este o întâmplare, ci pare un plan bine pus la punct, care are la bază o realitate crudă: toate cele patru state menţionate mai sus au un nivel de corupţie ridicat şi o capacitate redusă de luptă cu fenomenul crimei organizate. Din câte observăm, România nu mai este o ţară în care se transportă droguri cu geanta, portbagajul sau în păpuşi de pluş, ci o rută de transport unde tona de cocaină este adusă cu vaporul şi şalupa. Este evident că, în recentul caz de „captură“, nu stătea nimeni în Deltă sau pe ţărmul mării să împartă pachetele la câteva sute de cărăuşi care să le ducă până la graniţa de vest a ţării şi că drogurile urmau să fie preluate fie cu vapoare pe Dunăre, fie cu tiruri şi duse la destinaţie, în ţările bogate ale bătrânului continent.

După telenovela cu valurile mării şi apelul la cetăţeni să nu care cumva să-şi bage nasul în pudra albă adusă la mal, poliţiştii români ar trebui să vină şi să ne anunţe că au destructurat şi o reţea importantă de traficanţi şi că activitatea lor împotriva traficului de droguri nu stă doar la mâna hazardului. Nu în ultimul rând, dacă ne mai dorim să intrăm în Schengen trebuie să demonstrăm partenerilor din UE că suntem capabili să asigurăm frontiera estică europeană şi că vom putea lupta eficient împotriva traficului internaţional de droguri, carne vie şi arme.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

13 Comentarii

Radu Mircea
9.04.2019, 13:00:14

# Ultima dvs. fraza spune totul . Ma preocupa de ceva vreme , de cind valurile marii aduc la mal caramizi de droguri in loc de scoici moarte , ce s-a ales de sumele enorme cheltuite pentru asigurarea frontierei de est a UE . Sume ce s-au dus in mod sigur pe ceva , ca altfel nu pupam noi integrare numai pentru vocea si talentul nostru . Daca vedem rezultatele recoltei din zilele astea in alta cheie , trebuie sa constatam ca frontiera noastra maritima este gaurita ca sita , sau se deschide ca pestera lui Ali Baba cu o parola . Cine cunoaste parola ??? Cine trebuie . ln rest aveti dreptate , ce am pescuit acum este o mica parte din ce a trecut si in mod sigur va mai trece , Sa nu credeti ca traficantii vor ramine cu asa paguba .

+12 (12 voturi)
Gianny Palos
9.04.2019, 14:58:00

Si daca traficul se făcea fix de politia de frontiera? Nu uitați: șalupă rasturnata la sf gheorghe, sac cu praf pierdut la sarichioi, prafuri aduse la mal pe litoral, vv dancila vine sa isugureze sediul .... Politiei de frontieră Isaccea -Tulcea un pic mai sus de sf gheorghe si sa joace tenis cu seful de acolo. Aici este trafic la nivel mare.

+7 (7 voturi)
borris borris
9.04.2019, 20:24:45

Cand s-a dus vestea de cox moca, ca prin minune, a aparut si NATO cu ceva manevre prin zona. Credeti ca degeaba au cele mai performante sonare? Sigur au mai gasit ceva nescos de valuri in calea gaborilor.

-1 (1 vot)
Lucifer
9.04.2019, 13:09:28

Aiurea, poliţiştii români încă nu ştiu ale cui sunt drogurile, de unde au venit şi unde trebuiau să se ducă. Poliţiştii ăştia îşi cam iau salariile cele babane de pomană, ei sunt cei mai mari mafioţi din ţară, totul sub conducerea înţeleaptă a lui Dragnea şi Carmen Dan, sub privirea bovină a ţaţei Veorica. 50% din numărul poliţiştilor trebuie scos din sistem şi trimişi în agricultură.

+8 (8 voturi)
TGV PROFESORUL
9.04.2019, 13:46:01

Comentariu considerat abuziv.

Vezi toate comentariile (13)