Au dat legumele pe ora de masaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pieţarii craioveni se îmbulzesc la termomasaj şi la acupunctură. Zeci de pensionari din toate zonele Olteniei stau zilnic la coadă pentru a nu rata şedinţele gratuite de recuperare.

„La ce dă lumea buzna aşa, muică? Ce, reflexo... cum? Ce-i aia, cum adică îţi ia orice durere fără bani? Ia dă-te mai încolo, lasă-mă şi pe mine, că-s mai adusă de spate, mă dor şelele de mor!", spune o bătrână de 78 de ani. Dă din coate să-şi facă loc mai în faţă printre zecile de oameni care se îmbulzesc în faţa unui cabinet din piaţa centrală a Craiovei.

De aproape două luni, zi de zi, pensionarii stau în faţa sediului din Craiova unde o firmă şi-a deschis punct de lucru. Vin oamenii pentru masaj şi şedinţe de acupunctură, dar şi ca să afle mai multe despre un aparat-„minune". De fapt, toţi cei care vin „probează" fără să plătească un aparat cu termomasaj.

Ţăranii au venit din zone îndepărtate, pentru 30 de minute de masaj.

image

Bătrânii se aşază frumos la coadă. Când le vine rândul, intră într-o sală mare, cu multe paturi. Li se dă un bon de ordine pe care este scris numărul patului pe care urmează să stea. Apoi, după o scurtă prezentare făcută de către un specialist în energiile QI (sănătate şi relaxare), sunt îndrumaţi spre paturi. Se aşază şi încep tratamentul, conectaţi la aparatul al cărui preţ, 1.000 de euro, ar însemna pensia cumulată a vreo şapte-opt bătrâni.

Înainte de a fi conectaţi la "aparatul-minune", oamenii au ascultat câteva cuvinte despre beneficiile acestui tratament.

image

Ecaterina Şerban (58 de ani), din Craiova, povesteşte cum cele cinci şedinţe pe care le-a urmat până în prezent au pus-o pe picioare. Femeia spune că suferă de diabet, are psoriazis, infecţie la plămâni, şi a scăpat cu viaţă după trei infarcturi. Se plânge că durerile foarte puternice au dat-o peste cap. „Nu puteam să închid ochii noaptea. Mă ungeam cu o cremă la două zile, ca să nu se întindă boala pielii pe tot corpul", spune Ecaterina. În urmă cu câteva zile, a trecut prin piaţă pentru cumpărături. A observat puhoiul de oameni şi li s-a alăturat.

Un specialist le-a explicat participanţilor la prelegere că aparatul ameliorează durerile.

image

„M-am vindecat fără pastile şi cuţit. Bine că nu mai stau internată sau în perfuzii, nu mai aştept ore întregi pe holurile spitalelor. Vin în fiecare dimineaţă aici, stau câteva ore şi plec ca nouă", adaugă femeia. Ioana Velisu (53 de ani) a bătut drumul de la Rojişte ca să vândă ceapă, urzici şi ridichi. Când a văzut înghesuiala, tanti Ioana a lăsat legumele şi a dat fuga spre mulţime. „Ce se dă, muică, aici? E reducere?", întreabă femeia. O voce o lămureşte.

„Ni se face tratament fără bani. Sunt străini care ne fac sănătoşi şi nu ne cer nimic din pensie!", este răspunsul unui bătrân. Tanti Ioana priveşte mirată. Nu a primit nimic gratis în viaţa ei. Se întoarce la masa pe care are împrăştiate ridichile şi roagă o vecină de tarabă să aibă grijă de marfa ei, timp de câteva ore. După care se strecoară printre „clienţii" din urmă, îşi desface şorţul pătat şi îşi aranjează baticul pe cap. Spune că nu a auzit de „termomesaj", dar, după ce a schimbat câteva păreri cu cei din jur, este convinsă că va face minuni.

La final, doritorii au fost întinşi pe o masă, pentru a se relaxa prin termomasaj.

image

Medicul Narcisa Dinică, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, spune că persoanele care beneficiază de acest tip de tratament, prin medicina alternativă, trebuie să facă acest lucru doar la recomandarea unui specialist: „Există oameni care pot suferi de anumite boli la care aceste metode de tratament sunt contraindicate. De aceea trebuie ştiute foarte bine posibilele efecte adverse ale acestui gen de tratament, atât pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung".

Nu vindecă, ci alină durerea

Cei care comercializează acest aparat spun că nu este vorba de vindecarea vreunei boli, ci de alinarea durerilor. „Nu vorbim de afecţiuni, pentru că nu avem niciun medic printre noi. Aparatul are beneficii în îmbunătăţirea unor stări de sănătate", a declarat Adriana Ţui, directorul centrului.

Ceragem este un aparat de masaj portabil, care foloseşte efectele de presopunctură şi căldură în spectrul infraroşu de­păr­tat, emise prin componente din jad. Specialiştii care lucrează cu el spun că este în aşa fel proiectat astfel încât îndepărtează efectele stre­su­lui acumulat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite