Eveniment

articolul anterior articolul urmator

AUR şi dorul colectiv de sinucidere

39
5 Jan 2022 18:49:17
Deutsche Welle

De ce lansează un partid radical de dreapta mesaje negaţioniste? Din impuls sinucigaş, într-o civilizaţie îngrozită de negaţionism? Sau pentru că o urăşte, cot la cot cu extrema stângă pe care pretinde a o combate?

 

AUR s-a ”învrednicit” să facă un nou deserviciu românilor. Liderii acestui partid extremist de dreapta au prejudiciat imaginea Parlamentului românesc. Nu s-au mulţumit să-i jignească iar pe evrei, catalogând Holocaustul, căruia i-au căzut victimă în România şi în teritoriile controlate de români peste 300.000 de oameni, drept o ”temă minoră”. Or, ea e majoră pentru istoria întregii Europe, nu doar pentru a germanilor şi a urmaşilor foştilor lor aliaţi români din al Doilea Război Mondial, o conflagraţie, în care antisemitismul a constituit motorul principal al declanşatorilor ei. Sau cel puţin unul din ele.

Astfel, dindărătul imunităţii lor, liderii AUR au ofensat întreaga lume apuseană, pe care o oripilează pe drept, în covârşitoarea ei majoritate, negaţionismul, implicat de ieşirea lor. Şi, cot la cot cu extremiştii de stânga care domină parte din elita occidentală au lovit şi în spiritul legilor româneşti şi europene, şi în democraţie, şi în civizaţia iudeo-creştină, pe care ultraprogresiştii, antisemiţi, de regulă, ca marxiştii, naziştii sau islamiştii, n-o urăsc mai puţin decât extremiştii de dreapta.   

Stalin ca simptom al dorului de suicid

Scriitorul rus Eugene Vodolazkin a conceput un personaj de roman care se întreabă dacă Stalin n-a fost expresia, sau mai precis ”instrumentul unei aspiraţii sociale la suicid” (colectiv). Într-un eseu intitulat ”Era concentrării”, Vodolazkin elaborează, admiţând că geneza unei astfel de aspiraţii e greu de înţeles. Dar, se întreba el, în 2017, cum se explică ”grupurile de balene care se aruncă (să piară) pe plaje”? Mintea umană ”conţine elemente iraţionale şi înspăimântătoare care o pot antrena spre adâncimi sinistre”, mai estima el, încercînd să explice metafizic setea de sânge a terorii staliniste...

Îmi pare clar că stihiile psihismului colectiv există şi se manifestă cel puţin uneori, în anumite segmente debusolate ale naţiunilor, ca o forţă oarbă, iraţională, violentă, destructivă, barbară. 

E legitim să ne întrebăm cum de e posibil ca, într-o ţară europeană, ieşiri preponderent sau exclusiv gregare şi barbare, să se bucure, fie şi în segmente marginale, de popularitatea şoşocismelor? Ce noapte a minţii îi face pe unii să le admită fără să li se pară instantaneu şi definitiv vomitive? Ce aberaţie indicibilă îi apucă pe alţii să-şi dea votul unor partide conţinând persoane care le emit?

Să ne înţelegem. Spre a-l parafraza pe Voltaire, dacă n-ar fi existat liderii AUR, ei ar fi fost, din păcate, inventaţi. Astfel de malodorante personaje politice apar cu necesitate, parcă, în momentele de cotitură ale istoriei şi în cele de vertiginos declin al unei culturi.

Varianta extremistă de stânga

Raţional, neovadimismele nu sunt explicabile decât ca reacţie viscerală, subconştientă, nu doar la eşecul modernizării democratice a propriei societăţi, ci şi la deriva şi derapajele nu mai puţin iraţionale ale acelei părţi a emisferei occidentale, care alunecă şi ea în bezna unui nou ev mediu inchizitorial. E un univers global, edificat în numele zeului progresului şi al semizeului ştiinţă pe ruinele civilizaţiei iudeo-creştine şi ale drepturilor şi libertăţilor naturale. Ca orice ev mediu, operează cu cenzura şi cu ruguri pentru idei şi eretici, predaţi flăcărilor nu în persoană, ci doar în efigie, spre a li se lua proscrişilor ”platforma”, dreptul de a fi şi comunica într-o piaţă publică numită social media, dacă şi-au exprimat dubii privind validitatea decretelor marilor inchizitori.

Acest fel de ”totalitarism soft”, generator de conformism, nu e, ce-i drept, acut periculos pentru viaţa omului, precum nazismul sau stalinismul, ci poate doar pentru mintea şi sufletului lui. Ca în totalitarismele clasice, îndărătul lui e un grup relativ restrâns, dar hotărît şi crunt de iniţiaţi, care mizează totul pe putere şi o vor absolut şi absolută. Dar majoritatea nu e nevinovată dacă asemenea grupuri marginale, extremiste din unghiul etosului apusean, ajung atât de influente încât să devină marii preoţi ai unei religii secular-mesianice, utopice, ameninţând nu doar tradiţiile popoarelor şi democraţiile liberale care s-au dovedit mai apte să asigure libertatea şi să producă bunăstare decât toate celelalte, ci, vai, chiar şi civilizaţia pe grumazul căreia s-au instalat.

Natura civilizaţiei detestate de extremişti

Omul datorează acestei civilizaţii eradicarea foametei şi a sclaviei, a privării femeilor de drepturi, libertatea sa politică şi libertăţile individuale, care contează mai mult decât toate. Îi datorează accesul la cultură, educaţie, adevăr. Îi datorează anihilarea rasismului şi ideea ecologică, progrese tehnologice fără egal, precum şi drepturile pe care le anihilează extremismul şi când ridică pretenţii la putere în numele lor. Ce să fie deci demolarea ei, în numele unor ipotetice drepturi minoritare, care le distrug pe toate celelalte în folosul unor sceleraţi care-şi zic ”woke” şi mimează lupta pentru oprimaţi, doar ca să-şi asigure puterea totală, dacă nu o formă de sinucidere colectivă?

Profetică, în acest context, pare vorba din 1769 a iluministului Voltaire, potrivit căruia, ”dacă Dumnezeu n-ar exista, ar trebui inventat“, căci ”religia este un frâu împotriva sceleraţilor“. Problema e că sunt uşor de inventat ideologii colectiviste cuplate religiilor clasice, precum legionarismul, sau disociate de ele, care să smintească, să fanatizeze şi să cenzureze inchizitorial.  

E oare orice ”ascensiune” (toate parcă de neoprit) ”a lui Arturo Ui” rezultatul secularizării galopante sau al reacţiei la ea? Sau expresia unui dor colectiv de suicid? Sau a lenei de a gândi, a laşităţii în faţa derbedeului cu aplomb, a fricii de a intra în acţiune, a trândăviei, pasivităţii şi inerţiei generate de o viaţă prea dulce, a confuziei iscate de schimbări tehnologice prea ample şi rapide?

Perdanta carte a extremismelor

Neovadimismele româneşti ţin, desigur, din unghiul unei analize Durkheimiene, de marea dezintegrare socială indusă (şi) între români de comunism şi agravată de postcomunism şi de emigrarea în masă. Depeizarea şi pierderea rădăcinilor n-avea cum să nu aibă urmări funeste. Un rol de seamă în naşterea lor revine, probabil, degringoladei normelor religioase, una accelerată de inadecvarea unei părţi substanţiale a elitei culturale şi a ierarhilor BOR, dar şi de nevoia multora de a se adapta unei modernităţii occidentale pe care au crezut-o (nu fără temei) ca fiind de mare succes. Şi la care (fals) au crezut că trebuie să-şi aducă jertfă propriile credinţe şi tradiţii.

De aici şi din alte cauze, naturale, economice, sociale, culturale, ţinând de globalizare, dar şi de litigii vechi şi adânci, pe care le putem urmări cel puţin până la cearta dintre nominalişti şi realişti, dar poate chiar până la finele epocii proorocilor, s-a produs în epoca postmodernă o amplă dezintegrare socială, segmentele atomizate fiind numai bune de manipulat de mişcările totalitare.

A apărut ceea ce se prefigura din zorii modernităţii, iar Durkheim (mult şi pe drept elogiat de psihologul moral american Jonathan Haidt) numea ”anomia”, o amplă şi persistentă confuzie privind codexul normelor sociale şi etice, ca temei al comportamentului deviant.

Hipermoralismul extremei stângi contemporane, criticat de Haidt, care deplânge din 2015 încoace instituţionalizarea la universităţile americane a cenzurii, în numele politicilor identitare şi al corectitudinii politice, s-a ivit parţial din această extinsă anomie. Care numai inofensivă nu e, de vreme ce Haidt prezicea încă din 2019, pe baza urmărilor ei, riscul mare ca democraţia americană să se prăbuşească şi să avem, ”în următorii 30 de ani, un eşec catastrofal al democraţiei”.

Nu e obligatoriu ca acest apocaliptic naufragiu politic să aibă loc. Cert e doar că extremismul, un virus periculos şi pentru infectaţi şi pentru toţi ceilalţi, care nu va întârzia să producă reacţii imunitare violente, e o carte perdantă nu doar pentru democraţie, ci şi pentru extremiştii înşişi. 

Componenta socială a suicidului individual şi colectiv

Cum acţionează dezintegrarea şi atomizarea socială asupra tendinţei spre sinucidere? A evaluat-o genialul Emile Durkheim, cercetând familii catolice şi protestante. A găsit că suicidul e o decizie individuală, dar un fenomen social. A mai descoperit că o tendinţă mai accentuată spre sinucidere manifestă oamenii solitari şi educaţi, cupluri fără copii, protestanţii mai degrabă decât catolicii şi evreii cu relaţii familiale puternice, militarii mai degrabă decât civilii, oamenii pe timp de pace, mai degrabă decât în război, izolaţii, mai degrabă decât cei ale căror legături sociale sunt intacte.

E posibil un transfer al acestor date asupra unor colective naţionale sau culturi întregi? Se sinucid ele când intră în faze de acută dezagregare socială, precum cea generată de urbanizarea şi migraţia în masă prescrise românilor de comunişti prin distrugerea elitelor, demoralizarea, secularizarea şi industrializarea forţată, iar apoi de postcomunişti prin mineriade şi alte mârşăvii ori trişuri conexe? Nu e clar.

Pare însă limpede că a pune umărul la salvarea naţiunii, democraţiei şi civilizaţiei presupune, ca tratament al maladiilor pishice colective, întoarcerea la adevăr (şi universalii). Înseamnă a rezista negaţionismelor şi altor mituri deconstructiviste, polarizatoare şi antidemocratice. Implică lupta eficientă împotriva minciunii ideologice şi contracararea extremismelor, cu tot cu pretenţiile lor presupus ştiinţifice sau religioase. Include demontarea colectivismelor şi alianţelor tiranice, inclusiv globale, de tip postmodern. Şi nu se poate lipsi de coeziunea, solidaritatea şi reagregarea socială, condiţionate de refacerea unităţii prin reconsolidarea aderenţei la un set de străvechi şi neperisabile valori comune.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

39 Comentarii

Camin
5.01.2022, 18:59:46

In mod normal AUR va deveni al doilea partid ca marime dupa PSD

-11 (19 voturi)
inuendo
5.01.2022, 19:36:28

PSD este o grupare infracțională care-și promovează interesele și oamenii călcând totul în picioare. Din nefericire au masa lor compactă de votanți, parte corupți, parte needucați. Nici votanții AUR nu sunt prea inteligenți, nici măcar sub medie. Conform articolului, este posibil.

+6 (14 voturi)
Radu Mircea
5.01.2022, 19:01:09

# Banuiesc ca foloseste cuiva circul si aberatiile urlate in spatiul public de Sosocii de serviciu , altfel orice om normal poate observa irationalitatea ideilor colportate . Poate scandalul perpetu acopera altceva , distrage atentia de la incompetenta decizionala , incompetenta care usor , usor ne duce pe marginea prapastiei . Sunt lamurit in privinta Sosocarilor , dar am o uriasa curiozitate ce tema vor aborda dupa ce pandemia se va stinge . Si tare ma tem ca vinovatul de serviciu va fi din nou evreul si decadentul occident .

+5 (17 voturi)
Camin
5.01.2022, 19:34:05

Poate ca totusi vor mai schimba si vor zice ca eschimosii de la polu Nord sunt vinovati de nenorocirile planetei

-12 (14 voturi)
Ţepeş
5.01.2022, 19:38:07

Bănuiesc că în toate statele din UE există, ca disciplină obligatorie în școli, Istoria Evreilor.

-20 (26 voturi)

Vezi toate comentariile (39)

Modifică Setările