Autodenunţ oficial la CSM: judecătorii sunt revoltaţi că votul nu s-a potrivit cu negocierile de culise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horaţius Dumbravă a plecat rapid după declaraţia de presă, ca să nu răspundă la întrebările ziariştilor
Horaţius Dumbravă a plecat rapid după declaraţia de presă, ca să nu răspundă la întrebările ziariştilor

Membrii Secţiei pentru Judecători din CSM afirmă oficial că revolta lor faţă de rezultatul alegerilor pentru şefia instituţiei se datorează faptului că votul nu a respectat negocierile din culise.

O declaraţie de presă făcută de un judecător membru al Consiliului Superior al Magistraturii scoate la iveală jocurile de culise ale judecătorilor pentru a-şi adjudeca şefia CSM. Dezvăluirea a fost făcută într-o declaraţie de presă, susţinută de judecătorul Horaţius Dumbravă, fost şef al CSM în anul 2011. Acesta a arătat frustrarea judecătorilor care, după ce şi-au văzut planurile şi înţelegerile din Secţia pentru Judecători spulberate de votul Plenului CSM, au ieşit la atac împotriva celor care au votat un alt candidat decât cel negociat.

Prin vocea lui Dumbravă, şapte judecători dintre cei zece din CSM au cerut demisia de onoare a procurorului Oana Schmidt Hăineală, aleasă pe 4 ianuarie noua şefă a CSM, precum şi a judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Danileţ, care, în opinia lui Dumbravă, ar trebui şi să renunţe la candidaturile de vicepreşedinte în Consiliu. Motivul invocat de Horaţius Dumbravă este acela că „alegerile s-au desfăşurat cu încălcarea dispoziţiilor legale“, fără să precizeze care sunt acele dispoziţii legale încălcate.

Alegeri doar de ochii lumii

Membrii Secţiei pentru Judecători care au fost de acord cu această declaraţie transmisă de Horaţius Dumbravă arată jocurile de culise şi aranjamentele pe care le-au aplicat pentru a-şi adjudeca şefia CSM: „Cu mai mult de o lună înaintea alegerilor propriu-zise, Secţia pentru Judecători a CSM a luat în discuţie în mod deschis şi transparent în interiorul CSM problema candidaturilor pentru funcţia de preşedinte al Consiliului. În urma mai multor şedinţe informale ale Secţiei pentru Judecători s-a ajuns ca dl judecător Mircea Aron, reprezentant al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, să-şi asume responsabilitatea unei candidaturi“, se arată în comunicatul judecătorilor. Practic, judecătorii au negociat între ei funcţia de preşedinte al CSM, urmând ca în Plen decizia să fie una pur formală.

Reluarea alegerilor până câştigă cine trebuie?

Poziţia Secţiei pentru Judecători faţă de rezultatul alegerilor pentru şefia CSM poate fi comparată cu un meci de fotbal, în care rezultatul jocului arată altfel decât prognozau casele de pariuri, iar echipa perdantă ar cere reluarea jocului. De fapt, jocurile de culise ale unor membri în CSM nu au ieşit aşa cum se aşteptau cei care au decis în afara alegerilor cine va fi noul preşedinte. Faptul că judecătorii Alina Ghica, fosta şefă a CSM în mandatul precedent, şi Cristi Danileţ au votat aşa cum au vrut ei, nu cum s-a negociat în culise, i-a determinat pe ceilalţi colegi din CSM să le ceară demisiile. Prin cererea demisiei procurorului Oana Schmidt Hăineală de la şefia Consiliului, arată că se doresc noi alegeri, dar cu un final acceptat doar de o parte a judecătorilor.

Secţia pentru Judecători interpretează într-un mod ciudat un articol de lege, încercând să arate că Oana Schmidt Hăineală nu avea dreptul să candideze. „În cursul dimineţii de 4 ianuarie 2013 a fost depusă o nouă candidatură pentru preşedinţia CSM, a doamnei procuror Oana Schimdt Hăineală, fost vicepreşedinte al CSM. În cursul şedinţei publice a fost ridicată în discuţie, cu caracter preliminar, admisibilitatea unei astfel de candidaturi, având în vedere că, potrivit legii, Consiliul Superior al Magistraturii este condus de preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, aleşi „pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit“. Or, ceea ce nu vor să vadă judecătorii este faptul că Hăineală nu a ocupat funcţia de preşedinte pentru a i se putea contesta candidatura, ci a fost vicepreşedinte, ceea ce nu o împiedică să candideze.

Hăineală: „Nu demisionez“

După atacul judecătorilor, Oana Schmidt Hăineală a replicat. „Nu există absolut niciun motiv pentru care eu
să-mi dau demisia. Fac un apel către colegii membri Secţiei de judecători să conştientizeze care este rolul lor în Consiliu şi rolul fiecărui membru al Consiliului şi anume acela de a lua decizii pentru sistemul judiciar, este acela de a participa la şedinţele de plen şi secţie şi de a rezolva problemele curente ale justiţiei“, a declarat presei Hăineală.

Şefa CSM a spus că nu ştie şi ar fi curioasă să cunoască ce lege contrazice asigurarea preşedinţiei Consiliului de către un procuror. „Constituţia şi legea Consiliului, Legea 317, prevăd, permit posibilitatea ca un procuror să fie preşedinte al Consiliului. Repet, mandatul a fost obţinut în baza unui vot legal exprimat“, a subliniat Hăineală.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite