Avocata lui Victor Ponta, la DNA pentru a prezenta documente privind neprezentarea premierului la audieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocata premierului s-a prezentat, luni dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a prezenta documente care să justifice faptul că Victor Ponta nu se poate prezenta nici luni pentru a fi audiat în dosarul în care este urmărit penal, întrucât este în continuare în Turcia, pentru tratamentul de recuperare după operaţia la genunchi.

UPDATE Loredana Radu, avocata premierului Victor Ponta, a stat la Direcţia Naţională Anticorupţie aproximativ o jumătate de oră şi nu a făcut declaraţii nici la intrare şi nici la ieşirea de la DNA.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că avocata Loredana Radu le-a dat procurorilor acte medicale privind starea de sănătate a lui Victor Ponta, după ce premierul a fost operat la genunchi, la o clinică din Istanbul, precum şi documente cu recomandările medicilor pentru tratamentul de recuperare. Avocata le-a cerut anchetatorilor să amâne din nou audierea lui Victor Ponta în dosarul „Turceni - Rovinari”, întrucât acesta este în continuare în Turcia, unde urmează tratamentul de recuperare după operaţie şi astfel nu s-a putut prezenta luni.

Avocata Loredana Radu a ajuns la sediul DNA în jurul orei 10.00 şi nu a dorit să spună ce le va comunica procurorilor despre Victor Ponta sau dacă va prezenta anchetatorilor documente medicale din care rezultă că premierul nu se poate prezenta la audieri, potrivit Mediafax.

Premierul Victor Ponta a susţinut, duminică seara, că ipoteza că a plecat să se opereze în Turcia pentru a scăpa o perioadă de presiunea DNA, care început urmărirea penală pe numele său, este „o imbecilitate susţinută de băsişti” şi a reafirmat că nu intenţionează să demisioneze de la şefia Guvernului.

Ponta a arătat că s-a prezentat încă de la început pentru a fi audiat la DNA şi că avocatul său va prezenta şi luni documente procurorilor.

Premierul a anunţat, tot duminică, că medicii turci care l-au operat au decis că poate fi externat, dar îşi va relua activitatea normală într-o perioadă de până la 28 de zile, astfel că îi va cere luni preşedintelui Klaus Iohannis să îi încredinţeze vicepremierului Gabriel Oprea atribuţiile de prim-ministru în acest interval. Oprea va avea inclusiv atribuţia de a conduce şedinţele de Guvern.

Într-un mesaj postat pe Facebook, Ponta, operat pe 15 iunie, la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, nu a precizat cât anume va mai sta în Turcia, spunând doar că medicii au decis că poate fi externat, dar că trebuie ca, în următoarele şapte zile, să parcurgă zilnic procedurile pentru control, schimbare pansamente şi supraveghere, după ce a fost operat la genunchi, în urma unei accidentări la un meci de baschet.

„Ulterior acestor proceduri, va trebui ca două săptămâni să fac fizioterapie şi tratamente de recuperare înainte de a avea permisiunea medicilor de a merge fără sprijinul unor mijloce medicale permanente / în maxim 28 zile îmi pot relua activitatea normală, urmând să continui recuperarea timp de 6 luni", a scris Ponta pe Facebook.

Pe 15 iunie, când Victor Ponta a fost citată să se prezinte în faţa procurorilor pentru a fi audiat, după ce cu zece zile înainte fusese anunţat că este urmărit penal pentru trei infracţiuni, în dosarul „Rovinari-Turceni” în care este cercetat şi Dan Şova, avocata premierului a fost la DNA pentru a cere o amânare cu o săptămână, până la 22 iunie, a audierii premierului, motivând că acesta este în Turcia pentru operaţia la genunchi.

Victor Ponta, urmărit penal 

Anterior, avocata premierului a fost de mai multe ori la DNA pentru a studia dosarul în care premierul este urmărit penal şi pentru a depune mai multe documente la dosar.

Pe 5 iunie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au adus la cunoştinţă premierului Victor Ponta că este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul „Rovinari-Turceni”, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.

DNA a cerut atunci Camerei Deputaţilor să avizeze urmărirea penală pe numele premierului şi pentru conflict de interese, însă solicitarea a fost respinsă de către deputaţi, în 8 iunie.

În ce priveşte acuzaţia de fals în înscrisuri sub semnătură privată, procurorii DNA susţin că Victor Ponta ar fi emis mai multe facturi, fără a avea o bază legală, în baza unui contract încheiat între firma sa de avocatură şi cea a lui Dan Şova. Anchetatorii au stabilit că, în realitate, premierul nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenţiei de conlucrare cu Şova.

Mai mult, în perioada efectuării unor controale fiscale, Ponta s-ar fi înţeles cu Şova ca acesta să întocmească în cadrul societăţii de avocaţi rapoarte de activitate juridică, „pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenţia", spun procurorii anticorupţie.

Procurorii DNA susţin că, în realitate, Ponta nu a efectuat niciuna dintre activităţile înregistrate în contabilitate, folosind o parte din sumele obţinute de la SCA "Şova şi Asociaţii" pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidenţial situat în Bucureşti.

Potrivit sursei citate, firma lui Dan Şova i-ar fi cumpărat premierului un autoturism Mitsubishi Lancer Evo 10, „la solicitarea expresă" a acestuia.

Klaus Iohannis i-a cerut lui Victor Ponta să demisioneze

Pe 5 iunie, preşedintele Klaus Iohannis anunţa că, în condiţiile în care DNA a comunicat că premierul Victor Ponta este învinuit de fapte penale, i-a solicitat demisia acestuia, el spunând că, în opinia sa, este o „situaţie imposibilă" pentru România ca premierul să fie învinuit de fapte penale.

Ulterior, premierul Victor Ponta a anunţat că respectă poziţia publică a preşedintelui Klaaus Iohannis, dar că a fost numit la conducerea Guvernului de către Parlament şi numai Parlamentul îl poate demite.

În acelaşi dosar, senatorul Dan Şova este urmărit penal pentru fals în înscrisuri, evaziune fiscală, spălare de bani, complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, după ce în perioada 2007-2008 firma „Şova şi Asociaţii” a încheiat trei contracte de asistenţă juridică cu complexele Turceni şi Rovinari, în urma cărora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane de lei.

Ponta a plecat în Turcia cu preşedintele Recep Erdogan

Premierul Victor Ponta a fost internat pe 14 iunie la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng.

Ponta a plecat atunci spre Turcia împreună cu preşedintele turc Recep Erdogan, din Baku (Azerbaidjan), după ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene.

Pe 16 iunie, Ponta a postat un mesaj pe Facebook în care spunea că operaţia a fost mult mai complicată decât se anticipa şi că este convins că, până în luna decembrie, va putea face sport din nou, susţinând că are totală încredere în medicii români, dar în ţară era imposibil să aibă linişte şi odihnă

Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, cel mai mare centru medical privat din Turcia, este cel la care s-a operat şi preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, în noiembrie 2011 şi în februarie 2012.

Presa din Turcia a scris în mai multe rânduri despre strânsele legături dintre preşedintele Turciei, Recep Erdogan, şi spitalul din Istanbul. Potrivit jurnaliştilor turci, soţia şefului de stat este acţionar majoritar şi coordonează activitatea spitalului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite