Avocatul Adrian Cuculis, care reprezintă familia Raisei, fetiţa moartă în accidentul provocat de un poliţist pe o stradă din sectorul 1 al Capitalei, solicită audierea celei de-a doua fetiţe, care a supravieţuit accidentului şi a cărei stare de sănătate este bună, el propunând procurorului de caz să discute cu copila la domiciliul acesteia.
Cuculis susţine, de asemenea, că este importantă audierea unui alt poliţist, care este coleg cu cel aflat la volanul autospecialei implicate în accident.
Acesta a precizat că Marina, cea de-a doua fetiţă care se afla împreună cu Raisa atunci când a avut loc accidentul, „e bine şi vrea să ajute la aflarea adevărului”, copila fiind dispusă, conform avocatului, să discute cu procurorul despre ce s-a întâmplat atunci.
Cuculis a precizat că a solicitat procurorului de caz audierea copilei la domiciliul acesteia, pentru ca ea să nu fie supusă unor noi traume.
„Nu putem să o audiem în Parchet. Mi se parte o chestiune mult prea intruzivă în viaţa ei şi, mai ales că este tulburată în urma accidentului, cererea a fost de audiere a domiciliul fetei şi aşteptăm să se pronunţe doamna procuror inclusiv pe această cerere”, a mai spus avocatul.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
2 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Pai, e bine, poate ne explica si de ce au luat-o la fuga in loc sa se opreasca. Imaginile arata clar ca de abia pusesera piciorul pe carosabil (in diagonala, fara sa se asigure din dreapta), iar cand au vazut ca vine o masina au rupt-o la fuga, crezand ca pot traversa in siguranta. Nu tin cu politistul, are partea lui de vina cat cuprinde, insa tragedia ar fi putut fi prevenita daca fetele s-ar fi oprit atunci cand au vazut masina (mai ales in Romania, unde nu trebuie sa presupui niciodata ca soferul va reduce viteza la trecerea "peste" pietoni)
Fără domnu harvocat sigur nu se audia fetița aia….iar audierea celuilalt politsi este cu totul irelevanta…procurorul poate respinge motivat aceasta solicitare, ea neavând legătura cu fapta cercetată….Așa jurnalism, așa “apărare”….Dan Diaconescu TV….Elodia….mizerie, țigănie românească