Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul defrişărilor ilegale. Măsurile propuse: sistarea tăierilor şi intensificarea controalelor

9
8 Apr 2020 15:55:49
Autor: Ionuţ Mureşan
Renate Weber conduce instituţia Avocatul Poporului Imagine: Adevărul / Ionuţ Mureşan
Renate Weber conduce instituţia Avocatul Poporului Imagine: Adevărul / Ionuţ Mureşan

Avocatul Poporului (AP) s-a sesizat din oficiu privind defrişarea terenurilor forestiere, potrivit informaţiilor postate, miercuri, pe site-ul instituţiei conduse de Renate Weber. AP cere şi intensificarea controalelor în perioada stării de urgenţă, pentru ca hoţii de material lemnos să nu mai profite de situaţia de criză.

 
„Avocatul Poporului  s-a sesizat din oficiu referitor la defrişările masive ale terenurilor forestiere şi a solicitat Ministerului Afacerilor Interne, în calitatea de preşedinte al Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, să analizeze împreună cu Ministerul Apelor şi Pădurilor şi cu Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, luarea în considerare a sistării tăierilor de pădure pe perioada stării de urgenţă şi intensificarea controalelor în păduri de către reprezentanţii Gărzilor Forestiere, împreună cu forţele de ordine şi efectuarea în trafic a activităţilor/controalelor specifice pe linie de control silvic”, arată sesizarea din oficiu.


Ce spune ministrul Mediului


Sesizarea vine la o zi după ce ministrul Mediului Costel Alexe afirma că măsura interzicerii tăierilor legale pe durata stării de urgenţă, propusă de deputatul independent Marius Bodea, nu ar fi benefică pentru oameni, mediu şi economie. Mai mult, pe plan social, măsura ar afecta 3,5 milioane de gospodării din România, care se încălzesc cu lemne, iar peste 100.000 de oameni vor intra în şomaj tehnic sau vor fi concediaţi.

„Mai mult, peste 100.000 de oameni vor intra în şomaj tehnic sau vor fi concediaţi. O estimare a arătat că aproximativ jumătate de milion de români, care sunt direct sau indirect dependenţi de sectorul silvic, ar fi sever afectaţi financiar şi social prin aceasta măsură. Micii operatori economici, cei cu câte 10-20 angajaţi, vor falimenta imediat. Este vorba de 4.600 de mici firme de exploatare şi 7.000 de firme de prelucrare şi din industria mobile”, se mai arată în comunicatul Ministerului Mediului.

Pe data de 4 aprilie, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat sâmbătă că Ordonanţa Militară nr. 7 prevede inclusiv faptul că personalul Gărzii Forestiere, al MAI şi al MApN vor participa la acţiuni de control pentru a preveni infracţiunile silvice.


Hoţii de material lemnos profită de pandemie


Pe 1 aprilie, parlamentarii USR au adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, premierului Ludovic Orban şi ministrului Mediului, Costel Alexe pentru a stopa tăierile de păduri în perioada stării de urgenţă.

„Dispuneţi stoparea tăierilor de păduri pe perioada stării de urgenţă! Nu lăsaţi hoţii de lemne să profite de pe urma epidemiei de coronavirus. Mai mult ca niciodată, avem nevoie de plămânii verzi ai acestei ţări! Pentru situaţii excepţionale avem nevoie de decizii excepţionale”, se arată în scrisoarea deschisă adresată de USR preşedintelui României, premierului şi ministrului Mediului.
Reprezentanţii USR spun că au fost asaltaţi cu mesaje, sesizări şi filmări legate de tăierile de păduri şi transporturile de lemn din toate colţurile României.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

imacandi
8.04.2020, 16:21:21

haideti doamna,de unde stiti dvs ca se taie?SE FURA !abia de acum o luna

+2 (2 voturi)
¡Ay, caramba
8.04.2020, 17:06:59

Se fura, nu se fura, asta-i o discutie. Dar ce treaba are avocatul poporului cu defrisarile? N-are nici o treaba, dar matracuca se face ca munceste pentru popor. Ea inca viseaza la salariul ala si mai mare pe care si l-a aranjat cu CIordache.

-2 (2 voturi)
Tepes
8.04.2020, 17:25:26

¡Ay, caramba Da, chiar așa. Ce se bagă matracuca asta dacă se fură? Ce fură de la noi? Fură de la stat. Ceea ce e altceva. Asta e! E vreo problemă? Noi cu ale noastre, Iohannis cu austriecii lui. Întreb din nou, e vreo problemă? A, am uitat, Iohannis muncește desigur pentru popor. Cum care popor? Știe ¡Ay, caramba!

leonard crassas
8.04.2020, 17:15:22

Cred ca a mancat ceva stricat. Cum a putut sa se sesizeze , madem weber?;Dar pana acum ce ati mai facut ??

0 (2 voturi)
Toader Ailenei
8.04.2020, 18:14:03

Probabil batea la ochi atata chiul din partea acestei doamne. E bine si mai tarziu decat niciodata. Si daca ministrul sutine ca nu e bine sa se opreasca taierile, atunci de ce nu are o initiativa legislativa prin care cei care sunt dovediti hoti de lemne sa primeasca de la 10 ani in sus. Aia cu caruta 10, aia cu camioanele 20. Doar cu masuri extraordinar de dure se mai poate face ceva. Dar nu vor...la alegeri ar trebui prinsi la mantinela politicienii si intrebati daca sunt sau nu de acord, cu o lege asa dura si sa vedeti atunci foc sub fundurile lor.

0 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (9)