Bănescu, despre investigaţia Recorder: Scop jalnic, anume lovirea în imaginea publică a Patriarhului BOR. Este criticată excelenta chivernisire a banilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. FOTO: Arhivă
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. FOTO: Arhivă

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, susţine că recenta investigaţie a jurnaliştilor Recorder, care au dezvăluit cum obţine Biserica bani publici şi modul în care fondurile sunt cheltuite, vizează, „camuflat sub umbrela bunelor intenţii”, lovirea în imaginea publică a Patriarhului Daniel.

„Material destinat unui scop jalnic, prost camuflat sub umbrela bunelor intenţii, anume lovirea în imaginea publică a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române. (...) În material se foloseşte masiv tactica inoculării unei mari suspiciuni, a amorsării unui subiect-bombă, care poate fi perceput astfel doar pentru că în conţinut este introdus numele unei persoane foarte importante. Tactica aceasta vicleană e veche, dar încă eficace, întrucât rezervele sociale de credulitate, prejudecată şi ignoranţă în sfera unor anumite probleme sunt inepuizabile”, a transmis Bănescu.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei susţine că investigaţia Recorder îi vizează pe cei care nu au „o idee clară” despre Patriarhul Daniel, care nu cunosc „onestitatea sa profundă” şi care nu ştiu beneficiile pe care activitatea Bisericii le aduce societăţii.

„Materialul mizează în primul rând pe atenţia şi jubilaţia celor care nu au nicio idee clară, nici măcar vagă, despre Părintele Patriarh, despre personalitatea sa reală, despre onestitatea sa profundă, despre Biserică şi cultele religioase, despre activitatea lor amplă şi ramificată în societate, activitate cu enorme, frecvent necuantificabile beneficii pentru întreaga comunitate. (...)

Deşi legitim în sine, materialul jurnalistic despre care vorbim este construit din păcate cu intenţia obsesivă de a transfera asupra Părintelui Patriarh vina prezentată ca reală a unor persoane din administraţie şi a unor aşa-zişi complici ai instituţiei care apar în investigaţie, persoane care încearcă totdeauna şi pretutindeni, desigur, să obţină beneficii personale”, a explicat acesta.

Vasile Bănescu susţine că în materialul publicat de jurnaliştii Recorder „este criticată şi denunţată buna, excelenta chivernisire a banilor în Biserică, nesuflându-se însă o vorbă despre utilizarea acestor bani în ampla operă socială a acesteia”. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei spune că anul trecut, pentru sprijinirea sinistraţilor şi a victimelor pandemiei, a fost cheltuită suma de 185.599.815 lei (38.074.881,02 euro). 

„Există, da, şi vor exista mereu, oameni de afaceri care încearcă să se apropie de Biserică, vizitaţi de tentaţia irepresibilă de a specula posibile relaţii personale cu unii angajaţi ai acesteia. A extrapola însă o asemenea intenţie detestabilă la nivelul patriarhal cel mai înalt, a lansa primitiv şi iresponsabil, fie ca angajat al administraţiei bisericeşti, fie ca jurnalist „independent” ideea absurdă şi otrăvită că asemenea lucruri se petrec cu ştirea Patriarhului României, acest lucru în sine este nu doar inept, ci şi dezgustător abject. 

Faptul ca o persoană, fie el şi un angajat al Arhiepiscopiei Bucureştilor sau un membru al unui for bisericesc ajuns acolo dintr-o nefericită eroare, se laudă că va vorbi sau că a vorbit cu Patriarhul în legătură cu o problemă, inventând şi invocând o relaţie apropiată cu acesta, un asemenea gest nu-l descalifică decât pe lăudărosul patologic, nu pe Patriarh, care nu ştie că i se foloseşte numele într-un context de care e total străin. În mod evident, afirmaţiile celor incriminaţi în materialul pe care l-am urmărit eu însumi cu nesfârşită tristeţe, rămân impardonabile, fie ele privite şi prin lentila înţelegerii şi compasiunii creştine”, a conchis acesta.

Dezvăluire Recorder: „Clanul Marelui Alb”. Mecanismul prin care BOR construieşte biserici din bani publici

O investigaţie a jurnaliştilor Recorder a scos la iveală o reţea secretă în care oameni de afaceri, politicieni şi oameni din conducerea BOR lucrează într-o megaafacere cu fonduri publice. Materialul arată cum o parte considerabilă din banii Bisericii provin din fonduri publice: 1,3 miliarde de lei alocaţi de la buget în ultimii 13 ani, adică în mandatul Patriarhului Daniel, numai pentru bisericile din Bucureşti.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite