Bărbat din Vâlcea, reţinut de poliţiştii din Bucureşti după ce ar fi vândut teste COVID falsificate - VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhiva Adevărul
Foto Arhiva Adevărul

Un bărbat de 51 de ani din judeţul Vâlcea a fost reţinut de poliţiştii din Bucureşti după ce, începând din luna februarie, ar fi vândut unor persoane, în special celor care voiau să călătorească în străinătate, teste COVID falsificate. El ar fi fost ajutat de un alt bărbat, de 44 de ani.

Poliţia Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară şi două de aducere, în judeţul Vâlcea, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals informatic şi uz de fals.

Din datele şi probele poliţiei s-a rezultat că din februarie 2021, un bărbat de 51 de ani ar fi comercializat persoanelor interesate, teste false cu rezultatul negativ privind virusul SARS-CoV-2 pentru o sumă de 300 de lei.

În cursul zilei de azi, s-au făcut percheziţii domiciliare la casa bănuitului, dar şi la domiciliul unui alt bărbat de 44 de ani, care se presupune că l-ar fi ajutat.

Totodată, de la o agenţie de turism dintr-un judeţ au fost ridicate mai multe bunuri despre care există suspiciunea că ar fi fost folosite la comiterea faptelor.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu bărbatul de 51 de ani în stare de reţinere.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite