Starea românului infectat cu Covid-19. 182 de persoane se află în carantină, iar 8.231 de persoane sunt monitorizate la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Starea bărbatului din judeţul Gorj depistat pozitiv cu virusul COVID – 19 (coronavirus) şi aflat în carantină la Institutul Matei Balş din Bucureşti este bună, în continuare acesta nu prezintă simptome caracteristice infectării cu respectivul virus.

Bărbatul este monitorizat permanent, supravegheat medical şi izolat total faţă de restul pacienţilor din unitatea medicală.

De la operaţionalizarea liniei telefonice TELVERDE 0800800358 destinată cetăţenilor care doresc informaţii legate de prevenirea infectării cu virusul COVID – 19 (coronavirus), au fost primite 3.611 apeluri de la persoane care au solicitat informaţii despre modalităţile de prevenţie, dar şi despre calea de urmat în cazul în care există suspiciuni asupra contractării virusului.

Reamintim că programul de funcţionare al liniei verde este zilnic, între orele 08.00 şi 23.00, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.

Linia telefonică TELVERDE este strict pentru informarea cetăţenilor şi nu este un număr de urgenţă!

În cazul în care sunt suspiciuni asupra unor persoane care ar fi contactat virusul, aceste situaţii trebuie anunţate la numărul unic de urgenţă 112.

În România este confirmat un singur caz de infectare cu virusul COVID – 19 (coronavirus), pentru restul persoanelor testate rezultatele analizelor fiind negative.

În contextul aplicării măsurilor necesare pentru prevenirea şi combaterea infecţiilor cu noul Coronavirus, autorităţile naţionale cu responsabilităţi în gestionarea acestui tip de eveniment monitorizează permanent situaţia la nivel naţional şi internaţional.

În acest moment, 182 de persoane se află în carantină, iar 8231 de persoane sunt monitorizate la domiciliu.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 135  de apeluri la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 (cele mai multe din Bucureşti – 33) cu privire la Coronavirus.

De asemenea, conform informaţiilor comunicate de către autorităţile locale Ambasadei României la Tokyo, şapte din cei nouă cetăţeni români, membri ai echipajului navei de croazieră Diamond Princess, au fost debarcaţi şi transferaţi într-o facilitate specială în localitatea Wako, prefectura Saitama, în apropierea oraşului Tokyo. Starea lor de sănătate este bună. Aceştia au fost testaţi pentru infecţia cu COVID-19, rezultatele analizelor fiind negative. Ca măsură de prevenţie suplimentară, aceştia vor fi supuşi unei noi perioade de carantină de 14 zile.

Doi cetăţeni români au rămas pe navă, ca parte a echipajului esenţial necesar pentru mentenanţa vasului. Starea lor de sănătate este bună.

Cu privire la cei doi cetăţeni români infectaţi cu COVID-19 şi spitalizaţi în Japonia, MAE precizează că starea lor de sănătate este în continuare bună.

În ceea ce priveşte situaţia celor şase cetăţeni români care au revenit în România în data de 22 februarie 2020, aceştia sunt în carantină, monitorizaţi în permanenţă, iar starea lor de sănătate este bună.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite