Biontech: Cu viteza luminii spre primul vaccin anti-coronavirus

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ugur Sahin şi Özlem Türeci
Ugur Sahin şi Özlem Türeci

Vaccinul anti-coronavirus al Biontech şi Pfizer va fi în curând aprobat de urgenţă. În spatele acestui vaccin se află doi cercetători din Germania de origine turcă: Ugur Sahin şi Özlem Türeci.

"Lightspeed", adică viteza luminii - aşa a fost numit proiectul demarat la jumătatea lunii ianuarie de firma germană Biontech. Proiectul are ca scop crearea în timp record a unui vaccin împotriva noului coronavirus. Şi aşa a fost derulat proiectul - cu viteza luminii. Dezvoltarea unui vaccin durează, în condiţii normale, între opt şi zece ani. De data aceasta, cercetătorii din Mainz au reuşit în ceva mai puţin de un an să aducă vaccinul lor în faza de aprobare finală în SUA.

Aprobarea ar urma să fie primită la jumătatea lui noiembrie. Biontech şi partenerul american Pfizer vor solicita o aprobare în regim de urgenţă. Datele disponibile arată că vaccinul are o rată de succes de 90% în protejarea de COVID-19, după cum au anunţat Biontech şi Pfizer. Acesta ar fi primul vaccin de acest fel anti-coronavirus la nivel mondial.

Şi autoritatea europeană de supraveghere a sectorului farmaceutic EMA a vorbit la începutul lui octombrie de procesul de aprobare a vaccinului produs de Biontech şi Pfizer. Vaccinul este testat în prezent într-un studiu pe mii de participanţi. Pentru a grăbi procedura de aprobare, se verifică regulat rezultatele intermediare ale studiului, până când vor exista date suficiente pentru a lua o decizie privind aprobarea produsului, a anunţat EMA.

Terapie anti-cancer cu ajutorul sistemului imunitar

În spatele firmei de biotehnologie Biontech se află cuplul Ugur Sahin şi Özlem Türeci. Deja în ianuarie 2020, când singura ţară din lume care avea probleme mari cu coronavirusul era China, iar în Germania nimeni nu-şi făcea prea multe griji privind o pandemie, cercetătorii medicali Sahin şi Türeci au reacţionat prin demararea procesului de căutare a unui vaccin împotriva acestui nou coronavirus. Trei luni mai târziu aveau deja prime variante de vaccin în dezvoltare clinică.

Până atunci, cei doi se preocupaseră de lupta împotriva cancerului. Abordarea lor diferă însă radical de tratamentele uzuale anti-cancer. Ei pleacă de la premisa că, din cauza diferenţelor genetice care marchează mutaţiile în celulele canceroase la fiecare pacient în parte, tratamentul anti-cancer ar trebui individualizat şi nu aplicat universal prin formele cunoscute: operaţii, chimioterapie, radioterapie. Fiecare pacient ar avea nevoie deci de un tratament individualizat.

În acest sens, Sahin şi Türeci se bazează pe faptul că organismul uman se apără adesea singur când este atacat de viruşi şi bacterii. Scopul lor este să dezvolte o terapie imunitară care să stimuleze capacitatea proprie de apărare a corpului pacientului, sistemul său imunitar, pentru a neutraliza tumorile maligne.

Cercetarea ca sens al vieţii

"Mi-am dat seama repede că mă interesează ştiinţa", a spus Ugur Sahin cu ocazia decernării premiului Mustafa în 2019. Născut în Turcia, el a venit la vârsta de patru ani cu mama lui la Köln, unde tatăl lui lucra la fabrica Ford. După bacalaureat a studiat Medicina la Universitatea Köln.

image

Ugur Sahin: "Mi-am dat seama repede că mă interesează ştiinţa"

"Am fost interesat de terapiile imunitare", explică azi bărbatul de 54 de ani. Şi de modul în care funcţionează sistemul imunitar, precum şi de modul în care poate fi el stimulat să identifice şi să atace celulele canceroase.

A început să lucreze devreme ca cercetător în laborator, deja de la 20 de ani, povesteşte Sahin. "Aveam cursuri în fiecare zi până la ora 16, iar după aceea eu mergeam şi lucram în laborator, în timp ce ceilalţi studenţi mergeau acasă. Stăteam în laborator până seara la orele 21-22, uneori mă prindea acolo şi ora 4 dimineaţa", îşi aminteşte Sahin. După care pleca acasă pe bicicletă.

"Nu pot să spun că cercetarea mi s-a părut ceva greu." În 1992, Sahin a terminat studiile cu 'Summa cum laude', ulterior a lucrat ca medic specialist în Medicină Internă şi Hematologie/Oncologie la Universitatea Köln, unde în 1999 a fost promovat ca profesor. A schimbat apoi la clinica universitară din Saarland, unde şi-a cunoscut viitoarea soţie, pe Özlem Türeci.

Özlem Türeci: Preocuparea pentru pacienţi are rolul central

Özlem Türeci este fiica unui medic turc venit de la Istanbul în Germania. Când Sahin a venit în Saarland, Türeci studia acolo Medicina. Azi, în calitate de lector universitar extern la Universitatea Mainz, ea este considerată una din pionierii terapiei imunitare anti-cancer. "Am fost influenţată de mică de faptul că tatăl meu era medic şi nu mi-am putut imagina o altă profesie", spune Özlem Türeci pentru portalul online wissenschaftsjahr.de. "Cabinetul tatălui meu era chiar în casa familiei noastre şi ne jucam mereu printre pacienţi când eram mici; nu exista la noi acasă o delimitare strictă între Work şi Life", spune Türeci.

Ea a fost marcată mai ales de familia ei, după cum a relatat portalului innovationsland-deutschland.de al Ministerului federal pentru Educaţie şi Cercetare. "Tatăl meu era un medic foarte preocupat de soarta pacienţilor săi şi încă de mică a insistat că un medic trebuie să se concentreze mai ales pe îngrijirea pacienţilor săi." Ea a dorit deci să-şi ajute semenii la fel ca tatăl ei. Mai întâi a vrut să fie călugăriţă, după cum a povestit revistei Impulse. Apoi s-a decis însă pentru Medicină.

image

Özlem Türeci: "Cabinetul tatălui meu era chiar în casa familiei noastre şi ne jucam mereu printre pacienţi când eram mici"

Türeci şi Sahin s-au căsătorit în 2002, iar Sahin lucra deja la Universitatea Mainz. Sahin s-a aflat în laborator şi în ziua nunţii - înainte de ceremonia de la starea civilă şi după aceea din nou.

Crearea de firme noi: naşterea Biontech

În 2001, Sahin şi Türeci au creat firma de biofarmaceutică Ganymed Pharmaceuticals, care dezvoltă medicamente anti-cancer pe baza terapiei imunitare. În 2016 firma a fost vândută pentru cel puţin 422 de milioane de euro. În 2008 a urmat noua firmă creată de Sahin, Türeci şi alţii: Biontech. Firma produce mai ales tehnologii şi medicamente pentru terapii anti-cancer individualizate. Dar nici un produs nu a ajuns în faza de aprobare finală.

Sahin circulă tot cu bicicleta şi în calitate de preşedinte al Biontech. El este în continuare profesor la Universitatea Mainz. Soţia sa Türeci conduce la Biontech munca de dezvoltare clinică a produselor medicale şi este în continuare lector extern la Universitatea Mainz.

Unul din tovarăşii lor de drum, Andreas Kuhn, a spus la decernarea premiului Mustafa despre Sahin: "Rar am cunoscut pe cineva atât de inteligent precum domnul Sahin. Este mereu cu un pas în faţa celorlalţi. Când cineva vine cu o idee, el a ajuns deja în principiu acolo şi a prevăzut-o." De 13 ani lucrează Kuhn la Biontech şi este între timp Senior Vice President pentru RNE Biochemistry & Manufacturing.

"Domnul Sahin m-a impresionat de la bun început şi cred că şi acesta este un punct forte al lui - faptul că-i poate entuziasma pe ceilalţi", crede Kuhn. Entuziasmul său e contagios, pe lângă argumentele ştiinţifice pe care le oferă.

Peste 1300 de angajaţi din peste 60 de ţări lucrează în prezent la Biontech, mai mult de jumătate femei cu pregătire profesională de cel mai înalt nivel - cam un sfert au titlul de doctor sau PhD (Doctor of Philosophy). În octombrie, Biontech şi-a internaţionalizat statutul prin intrarea pe bursa americană de tehnologie Nasdaq. A crescut şi mai mult de când este prezentă pe această bursă.

Speranţa este în BNT162b2

Principiul ei este să identifice ce lucruri nu pot fi schimbate, lucruri pe care trebuie prin urmare să le acceptăm, a spus Türeci pentru innovationsland-deutschland.de.

image

La Biontech lucrează angajaţi din peste 60 de ţări

Dar trebuie simultan să ne concentrăm cu determinare şi curaj pe lucrurile pe care le putem influenţa.

Sahin şi Türeci dau dovadă de curaj şi în această criză. "Investim acum deja masiv în extinderea capacităţii noastre de producţie, pentru a putea face faţă producţiei comerciale a viitorului potenţial vaccin BNT162. În ambele centre pe care le deţinem la Idar-Oberstein şi Mainz, liniile de producţie merg non-stop", se spune în raportul actual al firmei. "Scopul nostru a fost de la bun început să facem paşi importanţi în paralel pentru a rămâne în timpul alocat producţiei", a spus Sahin pentru ZDF.

Munca de cercetare de ani îndelungaţi îşi arată acum roadele pentru cuplul Ugur Sahin şi Özlem Türeci. Ugur Sahin deţine 18% din acţiunile Biontech şi a intrat în rândul celor mai bogaţi 100 de germani prin succesul companiei sale - cel puţin pe hârtie.

Insa Wrede - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite