Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Bode spune că nicio instituţie nu-şi asumă imaginile de filaj cu cei patru procurori şi comisarul Gavriş la masă în Centrul Vechi. „Voi solicita lămuriri”

15
25 Jan 2021 11:44:37
Autor: Raluca Stepanov
FOTO gov.ro
FOTO gov.ro

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat, luni, că a solicitat o anchetă referitoare la modul în care imagini şi informaţii despre prezenţa unui poliţist şi a patru procurori din Capitală pe terasa unui local din Centrul Vechi au ajuns în spaţiul public. Asta după ce conducerea Poliţiei Române şi cea a Ministerului de Interne au fost acuzate de filaj ilegal efectuat asupra adjunctului şefului Poliţiei Capitalei, Radu Gavriş.

„Voi solicita lămuriri cu privire la modul în care au ajuns în spaţiul publioc acele informaţii, imagini, de la respectiva activitate, fără să şi le asume nimeni, încălcând prevederile legale, dând nume, imagini, fără ca acestea să fie destinate pblicului”, a declarat Lucian Bode.

Ministrul de Interne a respins afirmaţiile oamenilor din sistem potrivit cărora poliţiştii de la Poliţia Sectorului 3 ar fi mers „la pont” pentru a controla restaurantul în care se afla comisarul şef Radu Gavriş, precizând că la nivelul ţării au fost făcute 4.000 de controale, iar în Bucureşti 740.
 
„Din cei 4000 de agenţi economici, 740 au fost verificaţi la nivelul Municipiului Bucureşti. Dintre aceştia, o parte au fost în Centrul Vechi. Aşadar, vreau să elimin orice suspiciune că Poliţia s-a dus la pont într-o anumită locaţie. După ce am constatat ce se întâmplă la respectiva locaţie, am aplicat o amendă contravenţională agentului economic de 5000 de lei. Am sancţionat  25 de participanţi la respectiva...nu era vorba de o petrecere pentru că ei nu aveau legătură toţi unul cu celălalt...cu 17.500 de lei”, a afirmat Bode, potrivit antena3.ro.
 
Conform ministrului, în afara unui bărbat din Călăraşi care ar fi trebuit să se afla în carantină, în incinta respectivului restaurant se mai aflau două persoane, un cetăţean român şi un cetăţean austriac, care conform reglementărilor în vigoare, ar fi trebuit şi ei să se afle în izolare.
 
„În incinta respectivului restaurant se mai aflau două persoane, un cetăţean român şi un cetăţean austriac, care conform reglementărilor legale în vigoare, trebuiau să se afle în izolare la un hotel din Bucureşti, şi ei se aflau în respectivă locaţie. Vor fi parte dintr-un dosar penal deschis pe numele cetăţeanului din Călăraşi care, la primele verificări, s-a constatat că trebuia să fie în izolare şi nu la restaurant în Bucureşti”, a explicat Bode.

Ministrul Afacerilor Interne a mai anunţat că Gavriş a fost înlocuit din postul de coordonator al activităţilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei. 

„Poliţia Română a dispus cercetarea prealabilă a ofiţerului de poliţie care se afla la momentul respectiv în incida respectivului restaurant, pentru a observa dacă este sau nu vinovat de nerespectarea prevederilor legale care decurg din statutul de poliţist. Am dispus înlocuirea ofiţerului, care avea şi funcţie de conducere la nivelul Poliţiei Capitalei, din funcţia de coordonator al luptei împotriva COVID. Nu de alta, dar am văzut că domnul poliţist se lupta cu această pandemie din interior şi nu aş vrea să îi dăm această posibilitate”, a precizat Lucian Bode. 

Din informaţiile „Adevarul”, comisarul Gavriş nu se mai ocupa de coordonarea activităţilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei încă de la 1 noiembrie.
 
Filajul
 
Conducerea Poliţiei Române şi cea a Ministerului de Interne sunt acuzate că au dat publicităţii imagini trunchiate care provin de la un filaj ilegal efectuat asupra adjunctului şefului Poliţiei Capitalei şi a patru procurori.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

15 Comentarii

Gordon Pimm
25.01.2021, 11:54:01

Domnule Bode, slabule, pai filajul care stia ca face o ilegalitate, ar fi dat pozele celui care le-a comandat ? Nu, nene, le da la un ziar prieten, ca sa rezulte ca e vorba de "vigilenta opiniei publice". Aoleu ....

+1 (1 vot)
Un cititor
25.01.2021, 11:56:06

...oare cine se asteapta ca vreo institutie sa-si asume public ca i-a urmarit si turnat la presa. Cautati asta la SRI-stii infiltrati peste tot. Pt ca SRI nu se afla la IASI, sa-l monitorizeze pe cel ce are un apetit deosebit in a agresa oficialii, dar aici....poate faceau parte din caracatita. Aveau "polite" de platit.

gyll
25.01.2021, 11:59:54

Oare, să nu știe cei din sistem cum au acționat polițiștii? Tare mă îndoiesc.

+6 (6 voturi)
Stan Toma
25.01.2021, 12:31:55

Stiu dar se fac ca ploua .

-4 (6 voturi)
AndreiM11
25.01.2021, 12:03:44

Bode e in spate pe bancheta, doarme, nu stie nimic..asta e ministru de la MAI (vidul institutiilor), inutilii tarii.

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (15)

Modifică Setările