Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Brâncuşi scos la mezat

100
21 Mar 2016 10:13:34
Andrei Pleşu

Ministrul Culturii, cu sprijinul prim-ministrului, a reuşit să negocieze cumpărarea unei capodopere de Constantin Brîncuşi în beneficiul statului român. Suma totală a acestei preţioase achiziţii este de unsprezece milioane de euro, din care cinci milioane vor fi achitate de stat, urmînd ca restul de şase milioane să se adune prin subscripţie publică.

Inevitabil, au ieşit la rampă voci critice. „Trebuie să fie vreo şmecherie la mijloc!” – proclamă, perspicace, un „maestru” al „analizei politice”. „Vrem anchetă, vrem transparenţă! Nu vrem s-o păţim cum am păţit-o cu retrocedarea averilor confiscate de comunişti!” (ce-are una cu alta?!) Altcineva – băiat curăţel, plin de griji pentru poporul obidit, dar mereu frustrat că nu face rating-ul pe care îl merită – crede că a investi atîta bănet într-o piatră e a lăsa fără resurse educaţia şi învăţămîntul. În loc să facem spitale şi şcoli, ne fudulim cu o operă de artă care nu ne aduce niciun avantaj special. Suntem, fireşte, „mîndri că sîntem români“, că am dat lumii un fondator al sculpturii moderne, dar cu condiţia să nu ne coste nimic.

Ilustrări triste ale înţelepciunii autohtone: „Scumpul mai mult păgubeşte…” „Scump la tărîţe, ieftin la făină…” etc. Bombănitori de aceeaşi teapă – dar cu mai mare acoperire ideologică – au reuşit, acum 50 de ani, să refuze oferta lui Brâncuşi de a lăsa, pe gratis, ţării sale întreaga sa operă. Atunci aveam probleme „estetice”. Acum avem probleme sociale şi răspunderi civice. Oricum, nu stă patria într-o lucrare de artă, fie şi celebră. Pe vremea USL-ului, s-a încercat varianta inversă. Un alt ministru al culturii găsea că, în loc să cheltuim cu bolnavii de SIDA, mai bine punem de-un mare festival Shakespeare. Sau de mai multe. Acum gogomănia s-a răsturnat: decît să ne îmbogăţim cu o piesă de patrimoniu, mai bine consolidăm bugetul sănătăţii (cca 1,7 miliarde euro, dacă nu mă-nşel) cu 5 milioane de euro. Dar, dată fiind situaţiunea, n-ar trebui, oare, să închidem cîteva teatre şi filarmonici, să suspendăm, pentru o bucată de vreme, editurile de stat, uniunile de creaţie, inspectoratele de cultură judeţene? Şi dacă tot nu reuşim să facem autostrăzi, n-ar fi o idee bună să renunţăm la ele incă vreo zece ani şi cu banii economisiţi să facem şcoli? Odată porniţi pe această cale, ne vom ocupa strict, în următorul „cincinal”, numai de-ale gurii şi de-ale bolilor. De ce n-am prea reuşit pînă acum să facem ce trebuie? De ce n-am reuşit să îmbunătăţim sistemul sanitar şi infrastructura învăţămîntului autohton? Din cauza lui Brâncuşi. Şi a fasoanelor culturale de tot soiul.

Patriotismul adevărat trebuie, musai, să fie ieftin. Să nu doară. Să se manifeste prin vorbe mari despre cît de mult ne iubim patrimoniul (lăsînd în paragină sute de monumente reprezentative), despre vrăjmăşia străinilor, despre ghinionul nostru istoric.

Nu hoţiile la nivel înalt, mediu şi mic, (faţă de care cele 5 milioane de euro pentru patrimoniu sunt o bagatelă), nu risipa incompetentă din diferite ministere, nu absorbţia şchioapă a fondurilor europene sunt problema. Problema e ca vrem să sărăcim poporul cu o investiţie în cultura naţională. Ei bine, nu! – zic vigilenţii. La urma urmei, sculptura cu pricina e, oricum, prea scumpă. Unsprezece milioane de euro? De unde? Nu le-ar fi, totuşi, greu să se informeze şi să afle că, de pildă, o pictură de Picasso s-a vîndut, anul trecut, cu vreo 150 de milioane de euro, iar o sculptură de Giacometti cu 125 de milioane. Pentru patriotul român însă, 11 milioane pentru Brâncuşi sunt o jertfă prea mare. Patriotismul adevărat trebuie, musai, să fie ieftin. Să nu doară. Să se manifeste prin vorbe mari despre cît de mult ne iubim patrimoniul (lăsînd în paragină sute de monumente reprezentative), despre vrăjmăşia străinilor, despre ghinionul nostru istoric.

Nu se găseşte nimeni să facă fie şi minime calcule de perspectivă. Ce-ar fi fost ca atelierul de la Paris al lui Brâncuşi să fie în România? Ce-ar fi fost să avem, în ţară, o colecţie consistentă de opere brâncuşiene? Ce aport ar fi avut asemenea achiziţii la dezvoltarea turismului de la noi şi, prin aceasta, la un spor bugetar obţinut fără nici un efort? Dar o ştim de mult: ”Scumpul mai mult păgubeşte…”. Pierdem cu ochii pe „rentabilitate“. Strîngem păgubos punga cînd ar trebui să gîndim generos şi imaginativ şi aruncăm cu banii în dreapta şi-n stînga cînd ar trebui să ne chivernisim cuviincios şi responsabil.

Şi nu ne sfiim să facem din împrejurări hotărîtoare gazetărie ipocrită, populism de paradă, prilej de etalare vanitoasă a talentelor şi virtuţilor proprii. Ne descurcăm şi fără Brâncuşi! Ne-am descurcat şi pînă acum. Mai bine îi facem un monument funerar, lîngă care, din cînd în cînd, să ţinem discursuri electorale deştepte. Cu comentariile „analitice” adiacente…

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

100 Comentarii

Dorin Saramet
21.03.2016, 10:26:02

După ce s-a strigat de către toată țara că dorim capodopera, acum apar cârcotașii. Era normal.

+7 (17 voturi)
Dorin Saramet
21.03.2016, 10:33:47

Suma oricum este de-a dreptul derizorie, ținând cont de ce sume se cheltuiesc aiurea. Să vă dau un exemplu banal: se vor construi două (sau trei) spitale regionale în România, în Iași (Cluj) și Craiova. Fiecare costă aproximativ 200 milioane de Eur. Dar Craiova are deja unul (cel mai mare spital monobloc din România) care poate fi reparat aproape gratis (doar 3% contribuție proprie) din fonduri europane. De ce să facă ei așa ceva? Construiesc unul nou și vor avea două spitale uriașe dintre care unul va fi gol. ”Gaura” la buget este de 194 milioane de Eur, adică cumpărai ceva statuiete de banii aceia. În schimb , la Brașov, nu se construiește un spital cu toate că este centrul României , are aproape 1,2 milioane de turiști pe an și respectă absolut toate condițiile, pe care Craiova NU le respectă. Dar urlăm pentru 5 milioane de Eur cheltuiți pe o operă a lui Brâncuși. Eu aș fi de acord și cu o sută de milioane. Dar mai bine mai construim un stadion (tot la Craiova) cu preț triplu.

+11 (21 voturi)
Vanatorul/d.c.
21.03.2016, 10:32:36

”Nu hoţiile la nivel înalt, mediu şi mic, (faţă de care cele 5 milioane de euro pentru patrimoniu sunt o bagatelă), nu risipa incompetentă din diferite ministere, nu absorbţia şchioapă a fondurilor europene sunt problema.” ASOCIATIA PENTRU O ROMANIE MANDRA CA-I CORUPTA PE DEPLIN (a.i.u.s.l.+/-u.n.p.r.,u.d.m.r.,c.m.) DREPT LA REPLICA SI TOTODATA COMUNICAT DE PRESA In gest de respect pentru sanatatea si odihna procurorilor si judecatorilor care nu mai prididesc cu rezolvarea dosarelor noastre penale, avem onoarea de a informa publicul larg, ca astazi, in Adunarea Generala a membrilor asociatiei noastre inca liberi, onorata si de prezenta d-lui Klaus Ionannis, am luat hotararea istorica si patriotica, sa punem un pic de frana jafurilor, devalizarilor si darii si luarii de mita (sub valoarea de 10 euro sau cat inseamna asta in lei, la rata de schimb actualizata la data spagii, plus TVA aferent), insa doar cu urmatoarele conditii: - averile ilicite ale membrilor nostri aflati in rafturile bulaului maretului nostru stat de drept, sa fie in continuare de neatins, urmand ca gaurile date de noi bugetului de stat sa fie acoperite de catre ANAF prin confiscarea averilor mafioatelor vanzatoare de leustean, loboda, praz si alte verdeturi de contrabanda, contrabandiste de leustean evazioniste la greu de altfel, care, in plus, prin preturi de dumping duc la sapa de lemn pe agricultorii nostri harnici si patrioti, precum Ioan Nicolae, Hrebenciuc&Son, Fenechiu & Brother, Ponta, Mother &The Brother in law, Seby Ghita cu al sau canal dedicat truditorilor pamantului - TV Chanel R.T.B.P.F.U.E. (”Romania Tragatorului de Brazda Penala din Fonduri UE”), etc., agricultori care, daca n-at lucra pe pierdere, ar contribui cu sume consistente la dezvoltarea culturii si invatamantului romanesc. - parte din banii pe care noi nu-i mai jefuim bugetului de stat, sa fie folositi pentru recuperarea obiectelor de patrimoniu national. Asa sa ne ajute cel..de sus, daca nu facem aceste sacrificii cu cele mai bune intentii. Amin, Aleluia si Aloha..! (a.i.u.s.l.+/-u.n.p.r.,u.d.m.r.,c.m)=aripa infractorilor USL, plus/minus cei ai UNPR, UDMR, Ciolanarii minoritatilor)

+5 (17 voturi)
Jean Maurer
21.03.2016, 10:36:55

Maestre, inca nu v-ati dat seama ca poporul Roman (in majoritatea lui) nu este un popor sentimental, patriotic, cu aspiratii inalte, cu inteligenta, cu suficienta mandrie si moralitate, cu caracter si caractere, etc. ? Suntem (multi dintre noi) haotici, nepasatori, smecheriti, prosti si nu in ultimul rand plini de intelepciunea "mai da-l ma in p..da masii !" Acum ca si in comunism am fost la fel ! Ce sa caute Brancusi in Romania ?

+6 (18 voturi)
Ciprian Apetrei
21.03.2016, 10:41:28

Când Brâncuşi a oferit gratuit operele sale statului român, conducerea comunistă de atunci a considerat că "Operele lui Brâncuşi nu ajută cu nimic la edificarea socialismului în România. Refuzăm!" Sunt unii care considera că nici la edificarea capitalismului post-comunist nu ar ajuta prea mult. Sunt șanse mari ca cele doua categorii sa fie înrudite...

+12 (18 voturi)

Vezi toate comentariile (100)

Modifică Setările