Călin Georgescu, membru al Clubului de la Roma, la Adevărul Live: „România este un sens giratoriu. Ne învârtim în cerc de 25 de ani”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin Georgescu este membru al Clubului de la Roma, o organizaţie exclusivistă FOTO Marian Iliescu/Adevărul
Călin Georgescu este membru al Clubului de la Roma, o organizaţie exclusivistă FOTO Marian Iliescu/Adevărul

Călin Georgescu, preşedintele Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma, a fost invitat joi, la Adevărul Live. Călin Georgescu, care se descrie drept „un soldat credincios neamului meu“, este unul dintre numele vehiculate des în ultimii ani drept posibil prim-ministru al României şi în jurul căruia s-a menţinut o aură de mister.

Dr. Călin Georgescu, expert în dezvoltare durabilă şi membru al Clubului de la Roma, a răspuns la Adevărul Live întrebărilor lui Dan Marinescu, redactor-şef Adevărul, şi jurnalistului Liviu Iolu.

Călin Georgescu este în acest moment unul dintre cei mai importanţi experţi români în dezvoltare durabilă. Între anul 1997 şi 2013 a fost director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă din România, iar din 2013 este preşedintele Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma (Centrul European de Cercetare din Viena, Austria). Clubul de la Roma, organizaţie exclusivistă din care fac parte maxim 100 de persoane, este o denumire simbolică pentru o organizaţie al cărei scop este să supună atenţiei întregii lumi diverse aspecte referitoare la viitorul planetei.

Din Clubul de la Roma mai face parte doar un singur român: Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României. A mai făcut parte doar diplomatul Mircea Maliţa.

Principalele declaraţii ale lui Călin Georgescu, preşedintele Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma:

La Clubul de la Roma contează mintea ta şi ce valoare adăugată ai adus ţării tale şi lumii.

A guverna înseamnă a anticipa cu dialogul, cu oamenii din ţara ta şi cu partenerii internaţionali. Nu poţi să iei decizii peste noapte cum se întâmplă în ţara asta de 25 de ani şi apoi să le schimbi. Nu poţi să ai un dialog cu oameni care nu contează pentru tine.

Mulţi dintre membrii Clubului de la Roma sunt consilieri la marile cancelarii ale lumii.

România a avut doar deţinători de putere până acum, nu a avut lideri în ultimii 25 de ani. Dovada că nu avem un proiect de ţară până acum. Dacă eşti parte din UE, atunci poţi ca ţară, prin oamenii tăi, prin dorinţa naţională, să creezi un proiect de ţară care să susţină dezvoltarea.

Peste 42% din populaţia acestei ţări este în stare de sărăcie lucie. Numai în canalele Bucureştiului trăiesc sute de copii.

Intrarea în UE nu trebuie privită ca parte a unui proiect de ţară. România nu a intrat în Uniunea Europeană pentru că am fost noi deştepţi, ci pentru că Occidentul a avut un interes. Noi am intrat în UE pentru că avem resurse primare, ceea ce Uniunea nu mai are.

România este un sens giratoriu permanent, ne învârtim în cerc de 25 de ani.

Chestiunea arestărilor este nefirească faţă de lacrimile de pe obrazul celor obidiţi în ţara asta. Dacă vrei să faci ceva, confiscă averea acestor acuzaţi, investeşte banii aceia în ceva, creează locuri de muncă.

Nu poţi să aperi o ţară distrusă economic. Dacă ceva s-ar întâmpla cu România, NATO ar putea să nu intervină fiindcă ar avea prea mult de investit în infrastructură.

Resursa solului este cea mai preţioasă avere pe care o avem, putem produce hrană pentru 20 de milioane de oameni. Sunt miliarde de euro îngropate în pământ care nu produc niciun leu. Banii s-au dat numai pe interese politice.

Apa este un drept fundamental al omului, oriunde în lume trebuie să poţi da drumul la apa de la robinet şi să o bei.

80% din alimentele de pe piaţa românească sunt importate, pline de E-uri.

Nu poţi să dai pământul ţării, resursa ţării nu este de vânzare.

Roşia Montană a făcut un mare deserviciu acestei ţări, a creat conflicte între noi ca români: cei pro şi cei contra. A fost băgată dezbinare în societatea românească. 

Dar sunt sute de Roşia Montană în România. E fals când se spune „să dăm de lucru”. Pământul ţării nu este de vânzare. De ce nu deschide statul român Roşia Montană? Investiţia înseamnă câteva sute de milioane. Iar principala sursă de bani este recuperarea banilor furaţi în ţară. Banii ăştia poţi să-i iei de la cei care sunt la puşcărie. (Doar lui Dan Voiculescu i-au confiscat 60 de milioane de euro după condamnare - a adăugat Dan Marinescu). Poţi deschide trei mine.

Cât despre tehnologia Chevron pentru exploatarea gazelor de şist prin fracturarea hidraulică, aceasta este zero pentru viitor. Poluează solul, distruge apa oriunde ar fi. 90% din fluidul care rezultă din fracturare este prins în subteran şi poluează atât apa, cât şi solul. Nu este o tehnologie sustenabilă pe termen lung.  Totodată, grav este că Jandarmeria română este pusă de statul sau de pseudo-statul român să apere o companie internaţională în devafoarea propriilor cetăţeni. Şi constat că Jandarmeria depăşeste cu mult Armata Română.

Când politicul va deveni un risc, atunci băieţii ăştia vor pleca de la putere. Acum nu reprezintă un risc, băieţii se instalează la putere ca să se îmbogăţească.

Independenţa înseamnă ca românii să fie proprietari, producători şi consumatori de energie. Această ţară depinde momentan de capitalul străin, ceea ce este greşit.

Într-o plină criză, trebuie să dai liber mediului de afaceri. Economia nu ţine de prelungirea tehnicii în laborator, ci de viaţa din societate.

Poporul român are puterea să coordoneze şi să tragă la răspundere statul. Este în mâna noastră să luăm atitudine, dar atâta timp cât noi nu înţelegem că viitorul nostru este în pericol, nici ei nu vor înţelege fiindcă nu au cum să înţeleagă.

Este important să avem un preşedinte care vrea pace. Votanţii ar trebui să se uite la decenţa omului, nu ai cum să apari cu îmbrăcăminte de mii de euro când ţara moare de foame, ar trebui să se uite la limbajului, la atitudinea omului. 


Călin Georgescu, membru al Clubului de la Roma, în studioul Adevărul Live FOTO Marian Iliescu/Adevărul

Călin Georgescu Clubul de la Roma FOTO Marian Iliescu
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite