Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Cătălin Predoiu explică de ce nu s-a pronunţat în dosarul 10 august: „M-a costat foarte mult”

7
7 Aug 2020 01:31:50
Autor: News.ro
Cătălin Predoiu susţine că reţinerea sa cu privire la dosarul 10 august l-a costat mult în planul încrederii în instituţia pe care o conduce. FOTO Eduard Enea
Cătălin Predoiu susţine că reţinerea sa cu privire la dosarul 10 august l-a costat mult în planul încrederii în instituţia pe care o conduce. FOTO Eduard Enea

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat că poziţia ministrului Justiţiei faţă de munca procurorilor trebuie să fie „reţinută” în ceea ce priveşte o eventuală pronunţare într-un dosar. El a explicat că acesta este motivul pentru care nu a făcut afirmaţii publice despre dosarul 10 august, însă a spus că a avut încredere că procurorii şefi vor lua o decizie „în acord cu piesele din dosar”.

„A te pronunţa foarte liber, foarte tranşant pe un dosar sau pe altul poate crea impresia unei presiuni sau unei imixtiuni în dosar, ceea ce ministrul Justiţiei nu are voie să facă. Pentru asta, într-un fel, s-au luptat şi procurorii, şi societatea civilă, şi partidele care au sprijinit justiţia. Or, precauţia pe care am luat-o în aceste două săptămâni şi care, credeţi-mă, m-a costat foarte mult în planul încrederii/neîncrederii.
 
Poziţia Ministerului Justiţiei a fost izvorâtă strict din respectarea acestui principiu. Însă nicio clipă nu m-am îndoit că procurorii şefi, procurorii ierarhici, nu vor face ceea ce este în acord cu piesele din dosar şi că respectând independenţa procurorului de caz vor găsi dacă este cazul să redeschisă ancheta, ceea ce s-a şi întâmplat. Deci nu pot decât să mă bucur că am avut această încredere şi în procurorul general şi în procurorul-şef DIICOT”, a afirmat Cătălin Predoiu joi seară, la Realitatea Plus.
 
Acesta a adăugat că are încredere că justiţia va da „o soluţie dreaptă” în dosarul 10 august. 
 
„Ca orice român, îmi doresc ca întreg adevărul să se afle. Nu concep ca cineva să fie ferit de aplicarea legii”, a susţinut ministrul, menţionând că înţelege „preocuparea, pasiunea şi îngrijorarea” unora cu privire la ceastă speţă.
 
„Eu nu îmi permit să fac consideraţii cu privire la un dosar pe care în structura lui, piesă cu piesă, şi în ansamblul său nu îl cunosc. De aceea, cred că şi alte persoane, chiar şi din justiţie, care nu au avut acces la dosar,nu cred că ar fi bine să se pronunţe până când nu avem o soluţie la instanţă. Ceea ce se întâmplă mai departe rămâne a latitudinea instanţei. În justiţie, mai ales atunci când ai atribuţiuni directe în domeniu, nu e bine să te antepronunţi. Daţi-mi voie să am încredere că procurorul şef va găsi soluţia cea mai bună în raport cu ceea ce se vede în dosar”, a mai afirmat Cătălin Predoiu.
 
Procurorul-şef al DIICOT a admis, marţi, plângerile formulate împotriva Ordonanţei din data de 26 iunie, care clasa parţial acuzaţii din Dosarul 10 august şi a dispus redeschiderea urmăririi penale. Şefii Jandarmeriei sunt din nou vizaţi de anchetă.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Sclava Romania
7.08.2020, 01:57:49

Comentariu considerat abuziv.

Pistruiatul Kamikaze
7.08.2020, 02:15:16

Imi doresc ca adevarul sa se afle.Masacrul de.la revolutie-nerezolvat.mineriada-nerezolvata.intaii ii bateti si dupa faceti pe inocentii.demisia tuturor cadrelor implivate in violentele din august in frunte cu sefii jandarmeriei si a ministrului.nu e posibil sa gazezi niste.copii in piata....cruda realitate a sistemului militarizat excesiv din ro.

+2 (2 voturi)
Azzumbo Jo
7.08.2020, 09:21:05

Predoiu, din ce in ce mai dubios. Pare un fel de Tudorel Toader fara negi pe mecla.

0 (2 voturi)
IonIon Codreanu
7.08.2020, 09:56:16

Predoiu încearcă să introducă NORMALUL, adică neintervenția administrației și politicului în treburile justiției. De aceea, este mai greu. La noi, POPORUL altfel gândește: lasă dracului Legea, Constituția, trebuie să faci ordine unde nu o găsești! Cu așa mentalitate, suntem unde suntem...

Azzumbo Jo
7.08.2020, 10:28:22

IonIon Codreanu Cu Predoiu ministru al Justitiei, Politia & Jandameria asista impasibil cum zeci de interlopi se calca pe picioare la priveghiul unui faimos camatar si proxenet, ucis in timpul unui joc de noroc ilegal la care tocmai se vehicula o suma de peste 300.000 Euro. Conform afirmatiilor unor martori, publicate in presa. Crezi ca Ministrul Justitiei din Germania sau Elvetia ar fi privit la fel de calm o astfel de situatie?

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (7)