CC: Magistratul care verifică netrimiterea în judecată, incompatibil să judece cauza în fond sau apel

CC:Magistratul care verifică netrimiterea în judecată, incompatibil să judece cauza în fond sau apel

Magistratul care verifică legalitatea netrimiterii în judecată este incompatibil să şi judece cauza în fond sau în apel, a decis joi Curtea Constituţională, care a admis excepţia de neconstituţionalitate privind articolul 3 alineatul 3 din Codul de procedură penală.

Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere, joi, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 3 alineatul 3, teza a doua din Codul de procedură penală, conform cărora "în desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. c) (funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată, n.r.), care este compatibilă cu funcţia de judecată".

În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că este neconstituţională soluţia legislativă conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii netrimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată.

Curtea a arătat că, potrivit articolului 64, alineatele 5 şi 6 din Codul de procedură penală, judecătorul care a participat la soluţionarea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată nu poate participa în aceeaşi cauză la judecata în fond sau în căile de atac.

De aceea, aşa cum a stabilit Curtea Constituţională prin decizii din 21 octombrie 2014 şi 11 noiembrie 2014, spre deosebire de procedura prevăzută de articolul 342 şi următoarele din Codul de procedură penală, unde acuzaţia în materie penală a fost realizată deja, în cazul plângerilor formulate împotriva soluţiilor de netrimitere sau neurmărire penală dispuse de procuror, judecătorul de cameră preliminară astfel competent nu poate să exercite şi funcţia de judecată pe fond, întrucât încheierea pronunţată în temeiul articolului 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală are valenţele unui rechizitoriu, deci a unei acuzaţii în materie penală.

Prin urmare, judecătorul care dispune începerea judecăţii este incompatibil să exercite şi funcţia de judecată, în caz contrar încălcându-se articolul 21 alineatul 3 din Constituţie referitor la dreptul la un proces echitabil şi articolul 124 alineatul 2 din legea fundamentală, potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei care a sesizat Curtea Constituţională, respectiv Secţia penală a Judecătoriei Satu Mare.

Tot joi, plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 223 alineatul 2 din Codul de procedură penală, potrivit cărora: "Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică".

În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "o infracţiune de trafic de stupefiante" din cuprinsul dispoziţiilor articolului 223 alineatul 2 din Codul de procedură penală este neconstituţională.

Curtea a reţinut că arestarea preventivă este o măsură privativă de libertate, executată într-un centru de detenţie. Astfel, reglementarea de către legiuitor a acestei măsuri nu se poate realiza decât cu asigurarea tuturor garanţiilor specifice dreptului la un proces echitabil, prevăzut la articolul 21 alineatul 3 din Constituţie, precum şi a standardelor de calitate a legii, respectiv claritatea şi previzibilitatea, consacrate de articolul 1 alineatul 5 din Constituţie, precum şi de principiul legalităţii procesului penal, prevăzut la articolul 2 din Codul de procedură penală.

"Or, în condiţiile în care infracţiunea de trafic de stupefiante nu este reglementată în legislaţia penală română, nici în cuprinsul Codului penal nici în cuprinsul unei legi speciale, enumerarea sa printre infracţiunile pentru care poate fi luată măsura arestării preventive este neconstituţională.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei care a sesizat Curtea Constituţională, respectiv Secţia penală a Tribunalului Sălaj.

Argumentaţiile reţinute în motivările soluţiilor pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial.

În ultima perioadă, mai multe excepţii de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Codul de procedură penală au fost declarate neconstituţionale.

În 14 iulie, Curtea Constituţională a decis că admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, în camera de consiliu, fără citarea părţilor este neconstituţională, fiind admisă astfel sesizarea privind dispoziţiile articolului 431 alineatul 1 din Codul de procedură penală.

În 23 iunie, Curtea Constituţională a admis o altă excepţie de neconstituţională, privind dispoziţiile articolului 335 alineatul 4 din Codul de procedură penală, conform cărora: "Redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub sancţiunea nulităţii. Judecătorul de cameră preliminară hotărăşte prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi a suspectului sau, după caz, a inculpatului, asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. Încheierea judecătorului de cameră preliminară este definitivă".

Curtea Constituţională a constatat că prevederile articolului 335, alineatul 4 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale cu privire la soluţia legislativă conform căreia judecătorul de cameră preliminară hotărăşte "fără participarea procurorului şi a suspectului sau, după caz, a inculpatului".

În 30 iunie, o altă excepţie de neconstituţionalitate, privind prevederile articolului 459 alineatul 2 din Codul de procedură penală, a fost admisă de CC, sesizarea fiind făcută în cadrul unui proces de la Secţia Penală a Tribunalului Brăila.

Potrivit deciziei CC, admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire examinată de instanţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor, prevăzută de articolului 459 alineatul 2 din Codul de procedură penală, este neconstituţională.