CCR a decis că titlul de doctor poate fi retras doar dacă „nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Judecătorii constituţionali au decis, miercuri, că retragerea titlului de doctor poate fi realizată doar în cazul în care „nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice”, declarând că prevederile articolului 170, alin (1), litera b) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 sunt constituţionale, în măsura în care respectă cele două condiţii.

CCR „a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.170 alin.(1) lit.b) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 sunt constituţionale în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice”, a transmis Curtea într-un comunicat de presă. 

Potrivit textului de lege, articolul 170 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, alin (1) prevede, la articolul b), că, „în cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educaţiei,Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, deCNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică şi management universitar sau de Consiliul Naţional de Etică aCercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, poate” lua măsura „retragerii retragerea titlului de doctor”. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite