Eveniment

articolul anterior articolul urmator

CCR a respins sesizarea Avocatului Poporului: Prevederile din Legea carantinei privind internarea pacienţilor sunt constituţionale

8
20 Oct 2020 13:51:09
Autor: Redacţia Adevărul
CCR a decis că legea carantinei este constituţională
CCR a decis că legea carantinei este constituţională

Judecătorii CCR au respins, marţi, sesizarea Avocatului Poporului în privinţa Legii carantinei, stabilind că prevederile privind internarea pacienţilor cu boli contagioase şi detaşarea medicilor sunt constituţionale.

„Plenul Curţii Constituţionale, în cadrul controlului posterior promulgării, cu unanimitate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art.8 alin.(3)-(9) şi ale art.19 alin.(2)-(6) din Legea nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic şi cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art.19 alin.(1) din aceeaşi lege, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.8 alin.(3)-(9) cu referire la sintagma izolarea într-o unitate sanitară sau la o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare şi ale art.19 din Legea nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic sunt constituţionale în raport cu criticile formulate”, informează CCR citat de Mediafax.

În sesizarea sa, Avocatul Poporului afirmă că prevederile din lege atacate încalcă decizii precedente date de CCR şi încalcă, suplimentar, norme ale CEDO. „Soluţia legislativă referitoare la izolarea într-o unitate sanitară (...) este constituţională, numai în măsura în care acest tip de izolare se impune ca măsură de ultim resort, după ce toate celelalte măsuri, de o severitate mai scăzută, au fost epuizate. În mod contrar, izolarea într-o unitate sanitară sau la o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare are drept consecinţă nerespectarea de către legiuitor a deciziei CCR", a susţinut Avocatul Poporului, Renate Weber.

De asemenea, Renate Weber arăta: „Ţinând seama de natura restrictivă de libertate a măsurii izolării în unitatea sanitară sau locaţia ataşată, legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze proceduri şi garanţii pentru toate părţile implicate, menite să imprime un caracter previzibil legii".

În ce priveşte art 19 din Legea nr.136/2020, acesta se refră la detaşarea medicilor în cazul unei crize de personal: ”În situaţia existenţei unui deficit de personal medical constatat de către direcţia de sănătate publică sau de inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă sau al municipiului Bucureşti, pe durata instituirii măsurii în domeniul sănătăţii publice, în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, personalul medical, paramedical şi auxiliar specializat din sistemul public poate fi detaşat cu acordul persoanei detaşate, iar în lipsa acestuia, în condiţiile prezentei legi, pe o durată de cel mult 30 de zile, prin ordin al ministrului sănătăţii, al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau al persoanei desemnate de acesta sau, după caz, al conducătorului instituţiei angajatoare”.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

8 Comentarii

Gigi_ Kent_
20.10.2020, 13:54:21

In sfarsit o pune cineva la punct pe proasta aia.

+1 (5 voturi)
Mergeti la vot
20.10.2020, 13:58:47

Gigi_ Kent_ praf in ochii fraierilor..CCR au dat sentinta asta pe o chestiune fara importanta sa demonstreze ca sunt corecti, pentru ca se pregatesc sa dea nucleara cu amanarea/ anularea alegerilor.

+1 (5 voturi)
Constantin Gadea
20.10.2020, 14:09:48

Desi suntem foarte apropiati de ISRAEL, ca tara si popor, doamna Renate Weber ar trebui expulzata din Romania.

0 (2 voturi)
Utilizator Adevărul
20.10.2020, 14:10:11

Comentariu considerat abuziv.

mircea miricioiu
20.10.2020, 14:21:39

daca un politician, sau mai multi, mai pot avea ceva probleme cu intelegerea caracterului (ne)constitutional al unui act normativ, ce este inginer sau medic sau profesor, pentru un specialist in drept, pentru un expert, aflat deja pe o functie ca cea de avocat al poporului, nu cam jenant sa recunosti ca nu intelegi lucrurile de acest gen ?

+1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (8)

Modifică Setările