Ce facem cu infractorii din universităţi

Ecaterina Andronescu, la "Adevărul Live"

"Eu nu pot concepe că şcoala românească e plină de infractori!”. Abia ce trecu săptămâna de când Ecaterina Andronescu a făcut această afirmaţie, la interviurile „Adevărul Live”, că portalul antiplagiat Integru.org îşi mai agaţă la cingătoare două scalpuri.

Universitarele Liana Moş din Arad şi Olesia Mihai din Iaşi sunt acuzate că şi-au plagiat lucrări ştiinţifice. Prima un articol de medicină, ce-a de-a doua aproape întreaga teză de doctorat, în domeniul literaturii.

Afirmaţia patetică a doamnei Andronescu e, în mod evident, o exagerare. Sunt de acord că şcoala românească nu este plină de infractori, dar asta nu înseamnă că ei nu există. Problema şcolii româneşti este că în acest moment nu poate spune, cu o acurateţe fie şi aproximativă, câţi infractori sălăşluiesc în aulele şi săile sale de clasă şi nici nu deţine suficiente instrumente de a-i depista. Iar instrumentele, puţine, pe care le are îi sunt şi acestea luate încetul cu încetul.

Căci nu altceva este recenta modificare din Legea Educaţiei, conform căreia universităţile nu mai au dreptul să anuleze lucrările academice obţinute prin fraudă, ci trebuie să se adreseze „instanţelor competente”. Modificarea a fost introdusă prin ordonanţă de urgenţă, a fost acceptată de Camera Deputaţilor şi urmează să meargă la Senat, care e Cameră decizională. Iar acolo, la Senat, stă la primire, ca preşedinte al Comisiei de Învăţământ, un mare avocat al acestei modificări: însăşi Ecaterina Andronescu.

La interviul de acum o săptămână, dar şi în discuţiile de după, m-am străduit, cred că în zadar, să înţeleg de la doamna Andronescu meritele acestei modificări. Bunăoară, nu pricep şi pace de ce trebuie să meargă universitatea prin tribunale ca să ceară anularea diplomelor obţinute fraudulos. Cum instanţele sunt şi-aşa foarte aglomerate, noua măsura ar face ca toate fraudele de acest gen să ajungă pe rolul unei instanţe, fără a putea fi filtrate înainte.

Mult mai logic ar fi ca universităţile să păstreze dreptul de a face primul pas, administrativ, în sancţionarea furtului academic prin anularea diplomei. Şi să cadă apoi în sarcina făptaşilor povara de a merge prin tribunale – deşi, pentru că ei ştiu bine ce au făcut, s-ar putea să se gândească de două ori dacă sesizează sau nu instanţele. În plus de asta, oricum universităţile au instrumente mult mai fine de a judeca asemenea cazuri decât au judecătorii, iar o primă judecată efectuată în mediul strict academic ar ajuta instanţele dacă ar fi, eventual, sesizate.

Ecaterina Andronescu a respins toate aceste argumente, recurgând invariabil la exagerarea patetică de care pomeneam mai sus. Ori are probleme de a conceptualiza situaţia, ori are alte motive.

Dar exagerările patetice au un mare avantaj: te ajută să ascunzi sub preş o problemă. Dacă, bunăoară, aş fi legiuitor, mai exact preşedintele Comisiei de legislaţie rutieră din Parlament (în cazul în care ar exista aşa ceva), mi-ar fi foarte simplu să declam „Eu nu pot concepe că toţi şoferii din România sunt nişte infractori!”. Şi, pe baza acestei exagerări patetice, să propun, ba chiar să obţin prin votul majorităţii, anularea tuturor infracţiunilor din Codul rutier.

Sau putem avea chiar ambiţii mult mai mari: „Eu nu pot concepe că toţi românii sunt infractori!”. Şi anulăm tot Codul penal.