Analiză. Ce a obţinut România în urma întâlnirii Trump - Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creşterea prezenţei militare americane în România, susţinerea luptei împotriva corupţiei şi sprijin privind eliminarea vizelor pentru români sunt printre promisiunile făcute de Donald Trump lui Klaus Iohannis la întâlnirea de la Casa Albă

A doua întâlnire Trump-Iohannis din ultimii doi ani a fost urmată de numeroase promisiuni venite din partea ambelor părţi, dar în special din zona administraţiei de la Washington.

Preşedintele Trump a început prin a-l încuraja pe Klaus Iohannis în ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale din luna noiembrie şi prin câteva cuvinte de apreciere la adresa diasporei române din Statele Unite. „Am auzit că în România urmează o serie de alegeri, dar cred că vă veţi descurca foarte bine, pentru că sunteţi foarte talentat şi vă iubiţi cetăţenii. Noi avem o relaţie foarte bună cu România. Statele Unite şi România au o relaţie mai bună decât oricând. Vreau să vă mulţumesc pentru acest lucru. Avem în desfăşurare, de asemenea, relaţii comerciale semnificative, ca să fiu sincer. Avem multe legături comerciale cu România, românii sunt nişte oameni foarte talentaţi. Noi cumpărăm, ei cumpără. Şi, foarte important, aveţi mulţi români în SUA. Oameni extraordinari, care muncesc foarte mult şi care au succes“, a declarat liderul de la Casă Albă.

Mai mult, preşedintele american l-a prezentat pe Iohannis drept principalul actor politic din România care a luptat împotriva corupţiei. „Consider că acest om (n.r.- Klaus Iohannis) poate rezolva problema corupţiei în România şi a făcut eforturi mari, din ce am auzit“, a mai punctat Trump.

Apoi, cei doi şefi de stat au abordat la discuţia cu reporterii alte subiecte de pe agendă, fie că a fost vorba de tema securităţii energetice în Europa de Est şi zona Mării Negre, discuţiile despre eliminarea vizelor pentru români, precum şi teme de securitate în cadrul Alianţei NATO.  

Creşterea prezenţei militare americane în România

Ulterior, în urma discuţiilor purtate între cei doi şefi de stat, alături de echipele lor de specialişti,  Klaus Iohannis a declarat că o bună parte din temele abordate la întâlnirea cu Donald Trump s-au axat pe importanţa creşterii prezenţei militare americane în România. „Am arătat domnului preşedinte Trump importanţa creşterii prezenţei militare americane în România. În acest cadru, am abordat şi aspectele de interes comun privind securitatea la Marea Neagră, extrem de importantă, şi pe Flancul Estic al NATO la modul mai general, subliniind importanţa consolidării posturii Alianţei de apărare şi descurajare şi a coeziunii pe întreg Flancul Estic (…) Am arătat disponibilitatea de a găzdui contingente mai mari americane şi preşedintele Trump a fost foarte deschis. Vrem să avem mai mulţi militari, de exemplu în Brigada Multinaţională, în Comandamentul Regional pe care dorim să-l creăm, în Poliţia Aeriană... Preşedintele Trump este foarte interesat şi tema va fi urmărită în continuare de Secretarul Apărării şi aprofundată”, a spus Klaus Iohannis, după întâlnirea de la Casa Albă, într-o conferinţă de presă.

Imagine indisponibilă

Klaus Iohannis a mai declarat că preşedintele Trump a exprimat o deosebită apreciere pentru faptul că România a fost primul stat aliat care, în mandatul său, a atins nivelul de 2% din PIB pentru apărare şi continuă să îşi respecte acest angajament, prin achiziţii strategice relevante pentru securitatea României şi a NATO. „De asemenea, preşedintele Trump ne-a mulţumit pentru prezenţa deosebită românească în Afganistan, unde suntem al 5-lea contributor dintre statele care sunt acolo, împreună cu forţele americane“ a subliniat preşedintele.

Costin Georgescu, fost director al SRI, spune că demersurile preşedintelui sunt deactualitate având în vedere situaţia din regiunea Mării Negre. „Ucraina este în fierbere, Rusia este tot mai agresivă, iar aliatul de bază al NATO din zonă, Turcia, se orientează tot mai mult spre Moscova. Este normal să cerem sprijinul aliaţilor noştri americani. Acum solicitarea a fost făcută, oficial, iar deciziile se vor lua la nivel de experţi. Ar fi bine ca, pentru început,  Pentagonul să trimită cel puţin 1.000  de militari în România, după modelul Poloniei. Baze avem unde să-i cazăm, dar probabil cea mai potrivită este cea de la Kogălniceanu. Marea Neagră este aproape, dispune de acces facil la autostradă şi are şi un aeroport dotat deja la standardele NATO”, a subliniat Costin Georgescu.

Putem ajunge şi exportatori de armament

Preşedintele Klaus Iohannis a mai declarat că un loc important în discuţie l-a ocupat şi relaţia economică bilaterală şi găsirea de noi domenii de „extindere a cooperării în domenii precum energie, cyber sau industria apărării“. Expertul în industria de apărare Aurel Cazacu susţine că firmele româneşti din domeniu au acum o oportunitate pe care nu trebuie să o rateze. „Companii americane, care sunt lidere în domeniu, sunt decise să fabrice în România blindate, elicoptere de luptă şi nu numai. Totul în regim de offset pentru ca şi partea română să aibă de câştigat. Numai că această colaborare cu industria românească trebuie să se facă după un plan multianual, poate de peste 10 ani, adoptat la nivel de CSAT. Şi asta pentru că, indiferent de ce guvern vine la putere,  planul strategic de înarmare să meargă înainte. Este foarte important că aceşti parteneri americani, care dispun de tehnologii militare de ultimă oră, sunt deschişi ca, după ce producem pentru nevoile Ministerului Apărării, procesul de fabricaţie să fie continuat, iar armamentul să fie livrat la export. Pieţele ar fi asigurate, iar noi vom amortiza, astfel,  din cheltuielile de înarmare.  Şi ar mai fi şi alte beneficii. După modelul industriei auto, cu Dacia şi Ford, s-ar dezvolta şi o industrie orizontală pentru că un elicopter de luptă, de exemplu, are mii de componente”, a precizat expertul militar Aurel Cazacu.

Analiza specialiştilor în politică externă

Specialiştii în politică externă consideră vizita lui Klaus Iohannis la Washington un succes pentru România şi diplomaţia de la Bucureşti, mai ales în actualul context global. Mircea Geoană, viitor adjunct al secretarului-general al NATO, a subliniat faptul că prin vizita de la Washington Statele Unite au arătat că România e un „aliat privilegiat“. „Moment de maturitate deplină în parteneriatul strategic româno-american. Noua vizită a preşedintelui României la Washington consfinţeste rolul României de aliat privilegiat al Americii în Europa. Salut reconfirmarea importanţei strategice a zonei Mării Negre pentru securitatea transatlantică şi a securităţii energetice ca parte indisolubilă a securităţii naţionale şi zonale“, a afirmat Mircea Geoană, într-un mesaj pe Facebook.

Imagine indisponibilă

La rândul său, Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, e de părere că la întâlnirea între cei doi şefi de stat s-au discutat teme care avantajează România. „La asemenea nivel, întâlnirile presupun interes reciproc pe subiecte bine conturate. E clar faptul că Statele Unite sunt interesate ca România să beneficieze de securitate politico-militară, dar şi de securitate energetică. Când ne referim la securitate politică ne referim mai ales la continuarea luptei împotriva corupţiei, pentru că se vrea o Românie puternică“, a declarat Diaconescu pentru „Adevărul“.

În schimb, fostul consilier prezidenţial Iulian Fota a avut o altă interpretare a discuţiilor purtate la Casa Albă.  „O altă cheie de citire a vizitei este una mai degrabă doctrinară. Daca vreţi SUA de partea voastră, care tocmai a declarat Marea Neagră ca fiind de importanţa strategică, va trebui să garantaţi buna guvernare în România, să consideraţi securitatea energetică ca fiind tot securitate naţională şi să aveţi grijă la China, mai ales cibernetic şi nuclear. SUA rămâne un partener strategic dacă apăraţi democraţia, statul de drept, economia de piaţă si aderarea la NATO“, a precizat Fota, într-o analiză publicată pe pagina de Facebook.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite