Ce reguli „sfinte“ impune COVID-19 la bordul aeronavelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La reluarea zborurilor comerciale, pasagerii vor avea noi reguli de comportament în avioane FOTO Shutterstock
La reluarea zborurilor comerciale, pasagerii vor avea noi reguli de comportament în avioane FOTO Shutterstock

Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei şi Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor au publicat noile norme de securitate sanitară care vor fi impuse în aerogări şi avioane la reluarea traficului aerian. .

Ghidul denumit „COVID-19, protocol de siguranţă în aviaţie” mai conţine şi modul în care se vor gestiona pasagerii în aeroporturi precum şi obligaţiile acestora, dar şi ale echipajelor de zbor sau ale personalului de la sol. În plus, mai sunt prevăzute măsurile care se pot lua împotriva celor care încalcă regulile.

Dacă iniţial se discuta la nivelul Comisiei Europene instituirea unui „paşapoart de imunitate” pentru pasageri, în final, EASA şi ECDC au decis că acest document nu va fi obligatoriu. Totuşi, nu este exclusă introducerea acestuia în viitor, dacă va fi disponibil un test adecvat. „Datele oficiale nu demonstrează că aceste teste certifică cu acurateţe răspunsul imunologic al unei persoane la SARS-CoV-2. (...) Cu toate acestea, EASA şi ECDC monitorizează evoluţia ştiinţifică şi îşi vor actualiza recomandările, după caz, dacă va fi disponibil un test adecvat”.

Masca şi declaraţia

Purtarea măştilor va fi obligatorie pentru pasageri şi echipaje de zbor. Mai exact, pasagerii vor avea obligaţia de a purta masca încă de la intrarea în terminalul Plecări al aeroportului, pe toată durata operaţiunilor de check-in, control de securitate, verificare de documente şi îmbarcare. Apoi, pe toată durata zborului, masca de protecţie este obligatoriu de purtat. La zborurile lungi, aceasta se va schimba din patru în patru ore, iar pasagerii trebuie să fie dotaţi cu respectivele echipamente de protecţie. În fine, pasagerii vor avea mască şi la aterizare, în terminalul Sosiri şi la preluarea bagajelor. În funcţie de legislaţia ţării de destinaţie, masca poate fi dată jos numai la ieşirea din terminalul Sosiri. În plus, la aeroportul de plecare, pasagerii vor semna o „declaraţie de sănătate” pe proprie răspundere în care vor certifica, între altele, că nu au simptome COVID-19 şi că nu au cunoştinţă să fi intrat în contact cu persoane bolnave. 

Termoscanarea va fi obligatorie, iar aceasta se va putea face în mai multe locuri ale aeroportului. EASA şi ECDC recomandă identificarea pasagerilor care au temperaturi de cel puţin 38 de grade Celsius, persoane care vor trece mai apoi, obligatoriu, printr-o evaluarea secundară realizată de personalul medical din aeroport într-un cabinet de specialitate. Respectivele cabinete medicale vor asigura confidenţialitatea pasagerului în cauză, dar şi prevenirea răspândirii COVID-19. 

 

Ce se întâmplă cu pasagerii recalcitranţi

EASA şi ECDC mai arată în document că pasagerilor care nu respectă toate aceste reguli şi condiţii le va fi interzis accesul în terminal sau în avion. În cazul în care evenimentele neplăcute sunt provocate de pasagerii recalcitranţi înainte de închiderea uşilor avioanelor, aceştia vor fi debarcaţi de urgenţă şi predaţi autorităţilor judiciare. Apoi, dacă evenimentele neplăcute au loc în zbor, se pun în aplicare procedurile obişnuite pentru pasagerii recalcitranţi şi, în cazuri extreme, nu este exclusă chiar şi o aterizare de urgenţă.  

Cele două autorităţi europene susţin că, de acum încolo, operatorii aerieni vor fi obligaţi să doteze instalaţiile de climatizare ale avionelor, care utilizează tehnica recirculării aerului, cu filtre High Efficiency Particulate Air (HEPA). Aceste filtre sunt obligatorii fiindcă s-a demonstrat că sunt eficiente împotriva virusului SARS-CoV-2. Ele se vor monta după specificaţiile tehnice emise de producătorul aeronavei pentru a nu compromite nicio funcţie de siguranţă. 

 

Pasager suspect de COVID-19

În cazul în care, după decolare, un pasager prezintă simptome compatibile cu COVID-19, cum ar fi febră, tuse persistentă, vărsături, diaree, respiraţie dificilă sau alte simptome asemănătoare noului coronavirus, echipajele de bord vor lua o serie de măsuri imediate. 

Personalul de cabină trebuie să se asigure că pasagerul poartă masca de faţă în mod corespunzător. În plus, respectiva persoană va fi izolată, pe cât posibil, pe ultimul rând de scaune, pe locul de la geam pe partea pe care se află supapa prin care se eliberează presiunea suplimentară din avion (Outflow Valve), pentru ca fluxul de aer să vină dinspre restul aeronavei spre persoana suspectă. În plus, în jurul persoanei suspecte de COVID-19 se vor lăsa două rânduri de scaune goale pe fiecare direcţie. Un singur membru al echipajului se va ocupa de respectivul pasager, dar numai după echiparea cu un kit special de protecţie care trebuie să existe obligatoriu la bordul oricărui avion în perioada de pandemie. Dacă pasagerul suspectat călătoreşte însoţit, şi respectiva persoană va fi izolată chiar dacă nu are semne ale bolii. 

„Lista neagră“ a aeroporturilor COVID-19

Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei a publicat şi o „listă neagră” a aeroporturilor situate în 34 de ţări cu transmitere ridicată a coronavirusului. Lista, care va fi actualizată regulat şi va constitui un ghid pentru zboruri şi turism, a fost creată pe baza datelor ştiinţifice ale OMS, ECDC şi alte instituţii din domeniul sănătăţii. În ceea ce priveşte ţările europene, EASA include următoarele state pe „lista neagră”: Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia, Marea Britanie.

Raportul EASA privind zborurile are o secţiune separată pentru ţările din afara UE. „Lista neagră” pentru ţările terţe include: Brazilia, Republica Dominicană, Statele Unite ale Americii, Emiratele Arabe Unite, Japonia, India, Indonezia, Iran, Ecuador, Canada, Qatar, Columbia, Kuweit, Belarus, Mexic, Bangladesh, Ucraina, Pakistan, Peru, Rusia, Arabia Saudită, Singapore, Turcia, Chile.

 

Evidenţa pentru localizarea pasagerilor

În cazul în care o persoană iese pozitivă la COVID-19 după ce a mers cu avionul, iar respectiva călătorie se află în perioada de incubaţie a bolii, autorităţile sanitare vor avea la dispoziţie un instrument electronic care permite identificarea rapidă a pasagerilor potenţial expuşi la boală. Pentru respectarea normelor GDPR, EASA recomandă ca, pentru fiecare pasager, în această evidenţă electronică a pasagerilor să figureaze numai numele şi prenumele, numărul şi ziua zborului, locul ocupat, numărul telefonului mobil şi o adresă de email.  

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite