Cei 17 elevi intoxicaţi cu monoxid de carbon la şcoală au fost externaţi. Profesorul Dan Enescu: „Este 100% neglijenţă!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
17 elevi au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon FOTO Marian Iliescu
17 elevi au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon FOTO Marian Iliescu

Cei 17 elevi de la Şcoala Generală din Tâncăbeşti, judeţul Ilfov, intoxicaţi cu monoxid de carbon, au fost externaţi din cele trei spitale bucureştene în care au ajuns de urgenţă miercuri: Spitlaul Grigore Alexandrescu, Spitalul Elias şi Spitalul Floreasca.

Astfel, cei cinci copii transportaţi de urgenţă la Spitalul Elias au fost externaţi chiar în această dimineaţă, potrivit medicului Dana Safta, directorul medical al unităţii sanitare.

„Încă de ieri, starea lor era una relativ bună. Însă, în caz de intoxicaţie cu monoxid de carbon, ţinem pacienţii sub supraveghere. Dis de dimineaţă, le-am dat drumul acasă”, a explicat pentru adevarul.ro Dana Safta.

Cei mai mulţi dintre micuţi, 11 la număr, au ajuns la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală. Leziunile acestora nu au fost grave, prin urmare şi ei au fost externaţi din unitatea sanitară.

„I-am ţinut în spital pentru că era un accident colectiv, au fost urmariţi şi monitorizaţi, însă nu a fost nimic grav. Problema este că au mai fost aduşi şi acum trei săptămâni 15 copii, intoxicaţi cu monoxid de carbon într-o şcoală. Sunt tot mai dese aceste cazuri. În ultimele 48 de ore am avut şase arsuri grave, şase elicoptere ne-au survolat spitalul, de parcă eram aeroport”, a declarat pentru adevarul.ro profesorul Dan Enescu, managerul Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.

Enescu: „Nu nu s-a mai întâmplat să avem atâtea cazuri grave”

Însă nu doar intoxicaţiile cu monoxid de carbon îi pun pe gânduri pe medici, ci mai ales numărul mare de copii care ajung la urgenţe cu arsuri grave. Micuţii sunt aduşi din toată ţara, spune Dan Enescu, iar spre sfârşitul săptămânii, în spital sunt cam 500 de cazuri pe zi.

„Nu ni s-a mai întâmplat să avem atâtea cazuri de arsuri deodată. Suntem într-o bătălie continuă. Oamenii şi reprezentanţii instituţiilor trebuie să verifice instalaţiile de gaze sau sobele pentru că lucrurile au scăpat de sub control. Întâlnim foarte multe accidente ale copiilor dintr-o lipsă de grijă crasă. Este 100% neglijenţă”, a completat profesorul Dan Enescu.

În ceea ce-i priveşte pe cei trei copii internaţi la Spitalul Floreasca, şi starea lor de sănătate a fost una bună, drept urmare au fost externaţi de medici, după cum a declarat medicul Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al spitalului.

Ponta: „Vreau să sancţionăm vinovaţii”

În urma incidentului petrecut miercuri la şcoala din Tâncăbeşti, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a dispus închiderea unităţii de învăţământ „până la finalizarea verificărilor tehnice şi remedierea situaţiei”.

MAI a recomandat şi altor unităţi de învăţământ să verifice amănunţit centralele şi instalaţiile termice, pentru a evita apariţia unor incidente similare. Şi premierul Victor Ponta le-a cerut miercuri oficialilor din MAI să prezinte o notă în care să explice cauzele şi măsurile de sancţionare care se impun în cazul incidentului petrecut în Ilfov.

„Vreau să vedem, să luăm măsuri şi de sancţionare a celor vinovaţi, dar mai ales de prevenire. Să nu mai păţim aşa ceva în vreo şcoală. Vreau ca şcolile din România să fie locuri, totuşi, sigure. Şi când e vorba de copii, cu atât mai mult vreau ca măsurile să fie rapide şi foarte clare ca să nu se mai întâmple vreodată în vreo şcoală din România aşa ceva”, a declarat Ponta.

Într-un interviu recent, ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, spunea că peste 2.500 de şcoli din întreaga ţară nu au autorizaţie sanitară de funcţionare.

Pe aceeaşi temă:

17 copii otrăviţi de centrala termică. Ponta cere sancţionarea vinovaţilor

Nu mai puţin de 17 elevi ai Şcolii Generale din Tâncăbeşti, Ilfov, au ajuns ieri dimineaţă, în stare gravă, la mai multe spitale din Capitală, după ce la foarte scurt timp de la începerea orelor au acuzat ameţeli şi stări de leşin.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite