Cei doi brutari din Sri Lanka ar putea lucra la stat. Cu ce propunere vin autorităţile din Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a deschis un dosar penal in rem în cazul scandalului de la Ditrău
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a deschis un dosar penal in rem în cazul scandalului de la Ditrău

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a declarat că se gândeşte să le ofere celor doi brutari din Sri Lanka, angajaţi în Ditrău, un loc de muncă la una dintre instituţiile locale, asta în contextul în care patronul brutăriei la care au fost angajaţi a anunţat că îi scoate din producţia de pâine.

„Urmăresc de câteva zile cazul celor doi muncitori din Sri Lanka, angajaţi la o brutărie din Ditrău, judeţul Harghita. Etapa în care a ajuns astăzi această situaţie îmi aduce aminte, din nou, că nu dezbinarea, rasismul sau xenofobia sunt caracteristicile acestui neam. Am decis ca luni dimineaţă să îi contactăm pe cei doi muncitori din Sri Lanka, având convingerea că îşi vor putea găsi câte un loc de muncă la una dintre instituţiile subordonate Consiliului Judeţean Cluj - societăţile din Tetarom, Clujana sau Agro Transilvania”, a scris Tişe pe pagina sa de Facebook.

Şi antreprenorul Ştefan Mandachi l-a criticat pe patronul brutăriei din Ditrău care a spus că îi scoate pe cei doi din producţie şi le-a făcut brutarilor din Sri Lanka oferta de a-i angaja la firma sa. „Cu riscul să pierd clienţii sau să provoc răscoale, îi pun şef de producţie”, a spus el.

Localnicii au dat vina pe patronul brutăriei

Mai mulţi foşti angajaţi ai brutăriei din Ditrău,s-au plâns, sâmbătă, la întrunirea pe care au avut-o cu primarul la Căminul cultural din localitate, că ar fi avut parte de un tratament inuman din partea patronului firmei, acesta forţându-i să facă ore suplimentare pe care nu le plătea. Cât despre prezenţa municitorilor străini, localnicii au spus că se tem că ar mai putea veni şi alţii care vor duce la schimbarea comunităţii.

Potrivit agenţiei de ştiri MTI, în cadrul întrevederii, mai mulţi foştii angajaţi ai brutăriei au reclamat că ar fi avut parte de un tratament inuman din partea proprietarului afacerii.

Acesta i-ar fi plătit cu salariul minim pe economie, i-ar fi obligat în mod regulat să stea la ore suplimentare pe care ulterior nu le-a mai plătit.

Localnicii au căzut de acord asupra faptului că, dacă antreprenorul şi-ar respecta angajaţii şi le-ar asigura o salarizare corectă, nu ar fi nevoie de aducerea unor muncitori de afară.

Mai mulţi foşti angajaţi ai brutăriei au povestit că inclusiv sănătatea lor a avut de suferit din cauza orelor suplimentare fără încetare, iar cei care refuzau orele suplimentare au fost concediaţi.

O femeie a relatat că a leşinat la brutărie, însă a fost dusă la cabinetul medical din sat, iar ambulanţa a fost chemată acolo, astfel încât incidentul să nu pară un accident la locul de muncă. Mai multe persoane au spus că au îndurat umilinţe cât timp au fost angajaţi ai brutăriei.

Patronul spune că nu poate plăti salarii ca în Vest

Proprietarul brutăriei la care lucrează 90 de angajaţi nu a participat la întâlnire. El şi-a exprimat poziţia printr-o scrisoare în care a susţinut că firma a tratat în mod corect angajaţii şi că le-a plătit orele suplimentare. Cei prezenţi la întâlnire au devenit vocali când au auzit această afirmaţie.

Antreprenorul a mai spus că în Ditrău nu pot fi oferite angajaţilor salarii sau condiţii ca cele de care beneficiază tinerii care au plecat ca să lucreze în Vest.

Csaba Köllő a mai declarat că firma sa intenţionează să construiască, din fonduri UE, o fabrică de pesmet, însă din cauza experienţei de care a avut parte în ultimele săptămâni, această nouă fabrică nu va fi ridicată la Ditrău.

În plus, antreprenorul a mai menţionat că cei doi angajaţi din Sri Lanka vor presta munci necalificate şi nu vor participa la realizarea efectivă a pâinii. A mai spus, totodată, că în măsura în care în următoarele şase luni va reuşi să găsească cinci localnici calificaţi, va renunţa să mai aducă muncitori din afara ţării.

Primarul comunei, Elemér Puskás, şi preotul vicar Károly Bíró au precizat  că doresc să îşi asume rolul de mediatori între comunitatea locală şi antreprenorul Csaba Köllő. Cei doi au explicat că doresc o rezolvare a conflictului, din care a fost mediatizată doar partea conform căreia comunitatea locală refuză prezenţa muncitorilor asiatici. Károly Bíró a relatat că el încercase, şi anterior, să fie un mediator, însă atunci când i-a transmis antreprenorului întrebările oamenilor, acesta i-ar fi răspuns să angajeze un avocat.

CNCD s-a autosesizat în cazul Ditrău

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discrimitării s-a autosesizat în cazul Ditrău, după ce patronul brutăriei a promis că îi retrage pe angajaţii din Sri Lanka de pe linia de producţie şi că le va schimba locul de muncă, a declarat pentru Mediafax Csaba Astalosz, preşedintele instituţiei.

„În urma declaraţiei patronului brutăriei, cum că va retrage cei doi brutari din Sri Lanka de pe linia de producţie, pentru liniştea localnicilor, voi propune luni dimineaţă Consiliului să demarăm procedura de autosesizare pentru posibile fapte de discriminare”, a declarat preşedintele CNCD, Asztalos Csaba.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a deschis un dosar penal in rem în cazul scandalului de la Ditrău - unde doi muncitori din Sri Lanka (foto) au inflamat spiritele localnicilor - pentru infracţiunile de incitare la ură sau discriminare. Pedeapsa pentru această infracţiune este de la şase luni la trei ani de închisoare sau amendă.

„Încă din zilele trecute, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita a fost înregistrat un dosar de cercetare penală faţă de infracţiunea de incitare la ură sau discriminare, în ideea în care trebuie să lămurim mai întâi ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat şi să identificăm eventualele persoane care se fac vinovate de săvârşirea acestei fapte. Deocamdată infracţiunea este cercetată in rem, aşa a fost înregistrată, urmând ca aceasta să aibă, e posibil, (...) un suspect, doi, zece sau chiar mai mulţi sau poate niciunul. Important este să clarificăm toate cauzele, toate împrejurările, toate detaliile şi toate aspectele legate de acest caz”, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, inspectorul Gheorghe Filip.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite