Cine a adus Serviciile Secrete la putere

Pachetul de legi care modifică în special legislaţia SRI şi SIE e conceput ca şi cum România ar urma să intre curând în război, ca şi cum libertatea personală a cetăţenilor n-ar mai conta foarte mult.

Un fost şef de serviciu secret spunea la o întâlnire informală la care erau prezenţi câţiva jurnalişti că politicienii sunt cei care dau putere serviciilor, că rolul acestor instituţii este să răspundă la întrebările ce se întâmplă şi ce se va întâmpla, dar că liderii autohtoni cer şi soluţii. Adesea, spunea acel fost şef de serviciu secret, pe vremea când era în funcţie, „politicienii ne întreabă ce trebuie să facă”, o ispită, căreia profesioniştii de intelligence nu îi rezistă. Acesta e pasul în care politicianul abandonează decizia în braţele serviciilor. De aceea schiţa proiectului care modifică legile siguranţei naţionale arată ca şi cum întreg textul ar fi fost furnizat de o comisie comună a serviciilor secrete. 

O altă faţă a problemei ar putea fi manipularea decidenţilor prin rapoartele zilnice ale serviciilor, în încercarea de a-şi atinge anumite obiective, pe care aceste instituţii le consideră de interes naţional, care sunt importante pentru creşterea veniturilor serviciilor sau care ar putea răspunde unor interese de grup. Nu este exclusă, însă, nici situaţia în care decidentul politic nu înţelege importanţa unui document primit de la analiştii serviciilor. Pentru acest caz George Maior, directorul SRI din perioada preşedinţiei Băsescu explică într-un studiu că politicienii nu iau mereu în serios analizele primite, mai ales dacă sunt redactate „într-un mod neatractiv pentru decident sau dacă, spre exemplu, concluziile sale nu sunt prezentate într-o formă percutantă” (George Cristian Maior, Ionel Niţu, Ars Analytica. Provocări şi tendinţe în analiza de intelligence, Rao, Bucureşti, 2013). Altfel spus, destinatarii analizelor şi rapoartelor nu sunt consideraţi de comunitatea serviciilor foarte bine dotaţi din punct de vedere intelectual. Există şi reversul, destul de rar, când decidentul nu are încredere în capacitatea serviciilor de a-i furniza analize suficient de bune şi echilibrate şi cere detaliile operaţiunilor pe care se bazează documentele. A fost cazul premierului britanic Winston Churchill (1951-1955), al preşedintelui George Bush tatăl (1989-1993), fost director al CIA, sau al fostului preşedinte Traian Băsescu. Nu întotdeauna au reuşit să afle mai mult decât au vrut ofiţerii de informaţii să le ofere. Şi uneori au fost victimele acestora.

Serviciile nu sunt nişte instituţii democratice. Întreaga lor activitate este secretă şi se sustrag verificărilor ca şi cum orice încercare de intruziune pentru a afla în ce măsură se menţin pe panta legalistă ar fi un act de trădare, ceva care le vulnerabilizează. Apoi, când au ocazia se întăresc, preiau cu mai multă sau mai puţină subtilitatea comanda, prin agenţii pe care îi au peste tot, inclusiv în politică şi în presă, prin puterea economică pe care o acumulează. Serviciul Român de Informaţii (SRI) are voie, conform legii în vigoare, să aibă societăţi comerciale sub acoperire, să facă afaceri să aibă o regie autonomă, spitale, precum şi organizaţii neguvernamentale. În Legea de funcţionare a Serviciului de Informaţii Externe (SIE) nu apare această permisiune, dar nici interdicţia unor activităţi de acest gen, care oricum nu pot fi controlate din parlament, chiar dacă cei din Comisia de specialitate chiar ar vrea să-şi facă datoria. 

Se păstrează aceste privilegii şi în proiectul pachetului de legi privind siguranţa naţională, numai că se adaugă multe altele. O parte dintre ele, poate doar pentru a fi tăiate ulterior şi considerate concesii făcute de actuala putere. Ameninţările la adresa securităţii naţionale se extind foarte mult, oferindu-le ofiţerilor de informaţii nu doar prerogative importante, după modelul american, ci şi protecţie sporită, potrivit documentelor văzute şi analizate de G4media.

În noua viziune a legislaţiei securităţii naţionale ofiţerii SRI şi SIE vor avea imunitate, vor putea obliga cetăţenii şi companiile comerciale să colaboreze, vor putea reveni în forţă în zona juridică, aşa cum o făceau în perioada Băsescu, vor putea din nou să supravegheze telefoanele şi internetul, cu toate că judecătorii Curţii Constituţionale interzis încă din 2016 urmărirea telefoanelor şi corespondenţei.

Apropierea războiului de graniţele României e un motiv serios de modificare a legislaţiei siguranţei naţionale, mai ales că informaţiile serviciilor secrete ar putea deveni vitale pentru protejarea civililor, în cazul unor gesturi exagerate din partea Rusiei.

Pachetul de legi care modifică în special legislaţia SRI şi SIE e conceput ca şi cum România ar urma să intre curând în război, ca şi cum libertatea personală a cetăţenilor n-ar mai conta foarte mult, fiindcă oricum ea ar fi limitată de condiţiile unui conflict activ şi dramatic. Totuşi, nu rezultă că aceste schimbări legislative ar fi tranzitorii şi că ar funcţiona numai în perioada conflictului de la graniţă.

Nu e clar dacă militarizarea accelerată a statului despre care vorbesc cele 13 organizaţii neguvernamentale e un fenomen care se îndreaptă spre iliberalismul exersat în Ungaria sau dacă face parte dintr-un plan mai vast de apărare a ţării, pornind de la analize care prezic o extindere a conflictului din Ucraina. În fond, există şi forme hibride ale războiului, sabotaje, acte teroriste, destabilizări sociale, ciocniri interetnice stimulate artificial. Pentru prevenirea acestor forme de război ascuns e nevoie de multe informaţii. Dacă situaţia e cu adevărat foarte gravă şi războiul bate la uşă, pentru a-şi dovedi rădăcinile democratice, marea coaliţie aflată la putere ar trebui să limiteze puterile excesive pe care e gata să le acorde serviciilor pentru o perioadă limitată. Altfel, România va aluneca pe urmele autoritarismului, care pune mai presus de libertatea individuală, funcţia de control a statului, cenzura, limitarea drepturilor.

Sabina Fati - Deutsche Welle