Cine este Principesa Irina, arestată în SUA pentru organizarea de lupte ilegale cu cocoşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principesa Irina (60 de ani), a treia fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana, care a fost arestată joi de poliţiştii din SUA pentru organizarea de lupte ilegale cu cocoşi, s-a născut în februarie 1953 la Lausanne, în Elveţia. Ea locuieşte în statul Oregon din Statele Unite ale Americii, acolo unde şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii sale.

Poliţiştii federali i-au arestat joi pe John Wesley Walker (67 de ani), fost adjunct de şerif în ţinutul Coos, pe Irina Walker (60 de ani), cunoscută şi sub numele de Irina Kreuger, şi alte 16 persoane în Oregon şi Washington.

Principesa Irina este a cincea pe linia succesiunii la şefia Casei Regale române şi la tronul României.

Este căsătorită din 2007 cu John Wesley Walker şi are doi copii, Mihai şi Angelica, născuţi în 1985 şi 1986, din prima căsătorie, cu  John Kreuger.

Principesa s-a căsătorit civil cu John Kreuger în octombrie 1983 în Scottsdale, statul Arizona din SUA, şi în februarie 1984 a avut loc cununia religioasă la Biserica Sf. Treime din Phoenix, statul Arizona. Cuplul a divorţat la 24 noiembrie 2003.

Ea s-a recăsătorit în noiembrie 2007 cu John Wesley Walker (născut în decembrie 1945, la Douglas, Missouri), la Heart of Reno Chapel, Reno, statul Nevada.

Principesa Irina şi copiii săi au petrecut Crăciunul la Bucureşti în anul 1997, când Regele şi Regina le-au avut alături, pentru prima oară de Crăciun, în România, pe toate cele cinci fiice.

image

De la stânga la dreapta: Principesa Irina, Regina Ana, Regele Mihai, Principesa Margareta şi Principesa Elena 

De asemenea, Principesa Irina şi soţul său au venit la Bucureşti şi Sinaia în anul 2008, cu ocazia Nunţii de Diamant a Ragelui Mihai şi Regina Ana, şi în anul 2011, la Bucureşti şi Săvârşin, cu ocazia aniversării vârstei de 90 de ani a Majestăţii Sale Regelui.

image

Regele Mihai şi Regina Ana au participat la botezul Printesei Irina în Portland, în 1987. La acea vreme, ea şi primul ei soţ, John Kreuger, creşteau cai.

image
image

Principele Radu scrie pe blogul său, în februarie, când Principesa Irina a împlinit vârsta de 60 de ani, că „Principesa Moştenitoare şi cu mine am fi dorit foarte mult ca Principesa Irina şi domnul Walker să fie la Sinaia, alături de noi, sărbătorind cei 60 de ani ai Alteţei Sale Regale. Din păcate, distanţa prea mare ne împiedică să fim împreună, cu această fericită ocazie“. În absenţa Principesei Irina, Casa Regală a oferit un dineu la Castelul Peleş în onoarea acesteia. 

image

Monarhia, simbolul sub care s-a construit România modernă. Arbore genealogic

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite