Cine ar trebui să se lupte, în România, pentru drepturile lucrătorilor agricoli sezonieri români, ca să poată ieşi din condiţia sclaviei moderne?

FOTO Inquam Photos / Raul Ştef

Pe 29 aprilie, premierul României, domnul Ludovic Orban a explicat cum stă situaţia din punctul său de vedere care, legalmente, este şi cel al Guvernului României:

„Românii pleacă fie prin intermediul unor agenţii de plasare a forţei de muncă în străinătate, care sunt agenţii acreditate la Ministerul Muncii şi asupra lor se poate exercita o intervenţie din partea Ministerului Muncii, ca să ne asigurăm că cei care pleacă la muncă au contracte clare şi să ne asigurăm că sunt protejaţi contra riscului infectării. (..) a doua formă de deplasare, şi aici nu putem interveni, este prin relaţia personală dintre angajator şi oamenii care au muncit anterior. Pentru că ei sunt chemaţi strict pe relaţii personale angajatori-cetăţeni români, care, la rândul lor, îşi mai aduc prieteni, rude (...) recomandarea noastră a fost clară pentru cetăţeni: să se asigure când iau decizia să se ducă la muncă într-o ţară europeană că au un contract de muncă clar, în care sunt stipulate protejarea, venitul, cazarea, mijloacele de protecţie contra coronavirusului (...) În multe cazuri nu am putut interveni, pentru că decizia de plecare a fost luată în baza unor relaţii anterioare (...) În multe cazuri nu am putut interveni, pentru că decizia de plecare a fost luată în baza unor relaţii anterioare.“

Doar atât? Carevasăzică, permiteţi să raportez, le-am zis-o, ne-am spălat oficial pe mâini şi pe reputaţie, să-şi vadă de acum liniştiţi de treabă şi să stea fiecare la locurile lor? Desigur, aşa e, dintr-un anume punct de vedere, din poziţia înaltului oficial pentru care nu trebuie să existe probleme în activitatea curentă şi cine zice, ăla o păţeşte că este pus să rezolve situaţia, conform vechii noastre tradiţii administrative, prelungire directă a epocii fanariote.

OK, s-ar fi putut face altceva? După părerea mea, cu siguranţă că da. Cu o singură condiţie: ca Domnia Sa să fi avut timpul sau curiozitatea să vadă ce zic documentele europene în acest domeniu. Şi dacă l-ar fi interesat subiectul şi l-ar fi durut (totuşi, oarecum, cât de căt, până la urmă) situaţia absolut dramatică a românilor plecaţi şi în acest an în bejenie pentru a câştiga ceva bani de adus acasă, acceptând din nou orice condiţii, oricât de precare şi înjositoare, atunci s-ar fi uitat la ce se zice în aceste texte. Din punctul meu de vedere, dacă am avea politicieni cu expertiză în actul guvernării, chiar se găsesc acolo, foarte uşor şi evident, cheile nu numai pentru rezolvarea legală a problemelor de acum, ci şi ocazia de a valoriza o anume nouă poziţie de forţă în negocierile cu partenerii europeni. În această problemă dureroasă, urgentă şi delicată a muncitorilor sezonieri în agricultură, dar nu numai. Să vedem ce zic documentele respective.

Textul esenţial a fost publicat pe 30 martie 2020 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, există de atunci şi traducerea în limba română. Dat fiind că nu am văzut-o discutată de niciunul dintre oficialii noştri, cred că ar fi util s-o citiţi măcar dumneavoastră, pentru a vedea ce s-ar fi putut face şi în ce condiţii. Îmi permit să vă atrag atenţia asupra câtorva elemente. În primul rând, de atunci, de la fine de martie, că „se invită statele membre să ia măsuri specifice pentru a asigura o abordare coordonată la nivelul UE“. Întreaga responsabilitate revine acestui nivel foarte precis desemnat, anume Statele Membre, acestea fiind reprezentate şi responsabile prin guvernul lor sau de organismele administraţiei care au primit o împuternicire specifică. Cu atât mai mult, situaţia este foarte limpede în cazul acestui context într-atât de special ca cel am pandemiei şi tocmai de aceea Comisia Europeană a ţinut să de aceste orientări. În plus, mare atenţie, vă rog, la prevederile specifice privind statutul şi protecţia de care beneficiază (sau ar trebui să beneficieze) lucrătorii agricoli sezonieri din agricultură care merg pe teritoriul altor State Membre:

„Unele sectoare ale economiei, în special sectorul agricol, se bazează în mare măsură, în mai multe state membre, pe lucrătorii sezonieri din alte state membre. Pentru a răspunde deficitelor de forță de muncă din aceste sectoare ca urmare a crizei, statele membre trebuie să facă schimb de informații cu privire la diferitele lor necesități, de exemplu prin intermediul canalelor stabilite ale Comitetului tehnic privind libera circulație a lucrătorilor. Se reamintește că, în anumite circumstanțe, lucrătorii sezonieri din agricultură îndeplinesc funcții critice de recoltare, de plantare sau de îngrijire. Într-o astfel de situație, statele membre trebuie să-i trateze pe acești lucrători în același mod ca pe lucrătorii care exercită ocupațiile critice menționate mai sus. Totodată, statele membre trebuie să le permită acestor lucrători să treacă în continuare frontierele pentru a lucra, în cazul în care munca în sectorul în cauză este încă permisă în statul membru gazdă. Statele membre trebuie, de asemenea, să comunice angajatorilor necesitatea de a asigura o protecție adecvată a sănătății și a siguranței.“

Decidenţii români ar trebui să fie extraordinar de interesaţi de o propoziţie de aici pe care, la modul ideal, ar trebui să militeze prin toate canalele diplomatice de care dispune, s-o transforme în legislaţie, în acest scop nobil trezind din somn chiar şi pe europarlamentarii noştri. „Se reamintește că, în anumite circumstanțe, lucrătorii sezonieri din agricultură îndeplinesc funcții critice de recoltare, de plantare sau de îngrijire. Într-o astfel de situație, statele membre trebuie să-i trateze pe acești lucrători în același mod ca pe lucrătorii care exercită ocupațiile critice menționate“ - zice Comisia Europeană. Lucrătorii sezonieri din agricultură pot fi astfel asimilaţi aşa numitor „profesii critice“ pentru care UE a precizat deja condiţii deosebite de protecţie, deoarece apar ca soluţie de supravieţuire în situaţii excepţionale în care piaţa muncii locală nu mai poate face. Ceea ce este evident acum pe piaţa agricolă din statele care cer disperat formă de muncă sezonieră externă: Austria, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania. Care sunt aceste „profesii critice“?

—  lucrători în ocrotirea sănătății, inclusiv personal paramedical;

—  personal de îngrijire în serviciile de ocrotire a sănătății, inclusiv persoane care lucrează în domeniul îngrijirii copiilor, a persoanelor cu handicap și a persoanelor în vârstă;

—  cercetători științifici în domenii legate de sănătate;

—  lucrători din industria farmaceutică și cea a dispozitivelor medicale;

—  lucrători implicați în aprovizionarea cu bunuri, în special pentru lanțul de aprovizionare cu medicamente, materiale medicale, dispozitive medicale și echipamente de protecție individuală, inclusiv în ceea ce privește instalarea și întreținerea acestora;

—  specialiști în informatică și comunicații; —  tehnicieni în informatică și comunicații și alți tehnicieni pentru întreținerea de bază a echipamentelor; —  specialiști în domeniul ingineriei, cum ar fi tehnicieni energeticieni, ingineri energeticieni și tehnicieni electricieni;

—  persoane care lucrează la infrastructuri critice sau esențiale în alt mod; —  specialiști asimilați în știință și inginerie (inclusiv tehnicieni în domeniul hidrocentralelor);

—  lucrători în servicii de protecție;

—  pompieri/polițiști/paznici de penitenciare/paznici/personal din serviciile de protecție civilă; —  meseriași și lucrători în industria alimentară și lucrători din domeniul mentenanței;

—  operatori la mașini și utilaje pentru fabricarea produselor alimentare și a altor produse similare (inclusiv operatori la fabricarea produselor alimentare);

—  lucrători din domeniul transporturilor, în special: șoferi de autoturisme, de camionete și de motociclete(),șoferi de camioane grele și șoferi de autobuze(inclusiv șoferii de autobuze și tramvaie) și șoferi de ambulanțe, inclusiv conducătorii auto care transportă ajutoarele oferite în cadrul mecanismului de protecție civilă al Uniunii și cei care transportă cetățeni UE repatriați dintr- un alt stat membru la locul lor de origine;

—  piloți;

—  mecanici de locomotivă; inspectori de vagoane, personalul din atelierele de întreținere, precum și personalul administratorilor de infrastructură implicat în gestionarea traficului și alocarea capacităților;

—  lucrătorii din navigația maritimă și din navigația interioară;

—  pescari;

—  personalul instituțiilor publice, inclusiv al organizațiilor internaționale, cu funcții de importanță critică.

Din neştiinţă şi din indiferenţa tradiţională, nu am sesizat potenţialul uriaş de negociere pe care-l oferă acest moment în care România dispune, din nou, de un uriaş atu de negociere în forţă, într-un moment în care suntem printre cele foarte puţine ţări de tip „survival services providers“. Să nu uităm că cererea este uriaşă. Doar un exemplu: în Belgia, Nathalie Muylle şi Maggie De Block, doamnele ministru responsabile de sectorul pieţei muncii şi, respectiv, de cel al problemelor sociale, au anunţat că, din cauza nevoii excepţionale de forţă de muncă în agricultură, se îmblânzesc reglementările. La un nivel fără precedent, mai ales că 80% din necesar trebuie să vină din exterior, iar cei din Maghreb zic că munca e prea grea şi condiţiile sunt mult prea primejdioase. Printre măsurile luate în imediat, cota legală de zile prevăzută pentru un lucrător sezonier  în agricultură a trecut de la 65 la 130 de zile. În ce priveşte culegătorii de fructe, maximum de zile de lucru autorizate trece de la 100 la 200 de zile. În orice caz, asta ar fi trebuit deja să permită Guvernului României să decidă reguli specifice, urmând orientările date de Comisia Europeană şi, tot la nivel guvernamental, să fi stabilit relaţii directe cu statele membre beneficiare, stabilind organismele autorizate care, la rândul lor, să aibă delegate autorităţile necesare de supraveghere şi control în ce priveşte legalitatea contractelor de muncă şi condiţiile de muncă şi viaţă asigurate cetăţenilor români.

Ce mandat de negociere ar fi trebuit să primească, în aceste condiţii excepţionale, funcţionarii din secţiile comerciale şi consulare din ambasadele noastre ţările respective? Cum am fi putut oare negocia, la nivel de ambasadori, noua situaţie în care România ar fi jucătorul principal care ajută alte state membre într-o situaţie excepţional? Dar, cum spune tradiţionala noastră înţelepciune strămoşească, Dumnezeu ştie toate astea şi, în consecinţă, de unde nu nu e, nici nu cere.