Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Clasamentul universităţilor care i-au girat pe puşcăriaşii „academicieni“. Topul Ruşinii

54
11 Jan 2016 11:57:44
Marius Diaconescu
Universitatea din Craiova conduce Topul Ruşii cu 59 de lucrări pe care le-a girat
Universitatea din Craiova conduce Topul Ruşii cu 59 de lucrări pe care le-a girat

Apariţia recentă a listei deţinuţilor care au publicat cărţi ştiinţifice, cu indicarea profesorului coordonator, a trezit comentarii diverse pe internet şi a readus în atenţie necesitatea modificării legislaţiei care permite eliberarea anticipată a condamnaţilor datorită activităţii lor ştiinţifice. Am făcut un clasament al universităţilor care au girat aceste publicaţii pretins ştiinţifice.

Academia penalilor a fost înfiinţată cu girul universităţilor din România, pentru că profesorii coordonatori ai acelei lucrări ştiinţifice aveau obligaţia de a prezenta un document oficial de la Universitatea la care erau angajaţi. Practic, prin eliberarea acelei adeverinţe cu scopul de a fi prezentată la penitenciarul X, universitatea a girat eliberarea penalilor academicieni.

Vina se aruncă de obicei pe profesorii care au semnat în calitate de coordonatori acele lucrări pseudo-ştiinţifice. Desigur, ei poartă principala responsabilitate şi numele lor este definitiv pătat.

Dar de ce universităţile au acordat aşa uşor adeverinţele cerute, fără să îşi pună problema consecinţelor pentru imaginea universităţii? Din această cauză vina este comună, atât a profesorului coordonator, cât şi a universităţii care i-a girat coordonarea, prin eliberarea fără rezerve a adeverinţei.

Clasamentul rezultat este un adevărat top al ruşinii universitare. Majoritatea universităţilor care au girat lucrările puşcăriaşilor sunt instituţii de stat (38 de stat şi 24 private). Din cele 426 de titluri la care există numele universităţii sau am reuşit să îl identific în spatele numelui facultăţii sau centrului de cercetare, 293 de lucrări au fost girate de către universităţile de stat, iar 133 de cele private. Prima concluzie este dureroasă: profesorii de la universităţile de stat sunt principalii vinovaţi în dezvoltarea fenomenului pseudo-ştiinţific în închisorile din România.

Topul ruşinii este condus de departe de Universitatea din Craiova, ai cărei profesori au girat 59 de lucrări, adică 13,85% din toate publicaţiile recenzate. La distanţă mare, cu 33 de lucrări coordonate (7,75%), se situează pe locul 2 al clasamentului Academia de Studii Economice din Bucureşti. Pe locul 3 se află foarte aproape, cu 31 de lucrări coordonate, Universitatea Hyperion din Bucureşti, prima clasată într-un top al universităţilor private. Deci primele trei clasate în topul ruşinii – Universitatea din Craiova, Academia de Studii Economice şi Universitatea Hyperion din Bucureşti – au reuşit performanţa ”academică” de a coordona 123 de publicaţii pseudo-ştiinţifice semnate de puşcăriaşi. Propunem tuturor instituţiilor cu rol de acreditare şi evaluare universitară să bonifice această performanţă academică a acestor trei universităţi ca atare, pentru că merită puncte suplimentare pentru efortul depus în educarea pseudo-ştiinţifică a puşcăriaşilor.

Următoarele trei locuri sunt ocupate cu cinstea cuvenită de cinci universităţi de stat: Universitatea Transilvania din Braşov (20 lucrări), Universitatea Politehnică din Bucureşti (17), Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti (17), Universitatea din Piteşti (14) şi Universitatea Ovidius din Constanţa (14).

Top zece este completat de două universităţi private, care, cu câte 12 lucrări – Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir din Bucureşti şi Universitatea Spiru Haret din Bucureşti, împart locul 7 cu Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” din IaşiUniversitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca  cu cele 10 lucrări girate ocupă un ruşinos loc 8. Academia de Poliţie Al. I. Cuza din Bucureşti ocupă un onorabil loc 9 cu 8 lucrări ”ştiinţifice” pentru care a girat cu semnătura cadrelor didactice universitare, care nu şi-au pus absolut problema compatibilităţii dintre meseria lor, de profesori în domeniul ordinii publice şi susţinerea unor puşcăriaşi. Pentru locul 10 se înghesuie Universitatea din Oradea, tot o instituţie de stat, precum şi două instituţii private – Universitatea Ecologică din Bucureşti şi Universitatea Financiar Bancară din Bucureşti cu câte 7 lucrări girate fiecare.

În total în Top 10 al ruşinii universitare se află 16 universităţi, dintre care 11 instituţii de învăţământ superior de stat, care sunt finanţate din bani publici, respectiv 5 universităţi private. Top 10 au coordonat în total 280 de publicaţii pretins ştiinţifice, adică 65,73%, care sunt distribuite astfel: 211 lucrări girate de universităţi de stat şi 69 de universităţi private.

Mă uimeşte prezenţa în top 10 al ruşinii a Universităţii Babeş-Bolyai, instituţie care se pretinde a fi în topul universităţilor din România. Ca fost absolvent al acestei prestigioase universităţi, mă simt ruşinat şi sper că Alma Mater Napocensis va gestiona în viitor cu atenţie astfel de situaţii pentru a evita topul ruşinii.

Este inexplicabilă coordonarea de către profesori ai Academiei de Poliţie Al. I. Cuza din Bucureşti a 8 lucrări publicate de puşcăriaşi. Este drept că ştiinţa în domeniul ”datului cu bulanul” (oficial este domeniul ştiinţific de ordine şi siguranţă publică!) este sub nivelul papucului broaştei, însă, dacă tot e la modă să te afişezi cu doctorate la Academia de Poliţie, care ”ridică” imaginea publică a nivelului ştiinţific al onorabilei instituţii, oare nu ar fi necesară o anchetă internă care să verifice compatibilitatea dintre statutul de profesor la o instituţie de învăţământ în domeniul ordinii publice şi susţinerea eliberării anticipate prin girarea unei pretinse lucrări ştiinţifice? Oare vestiţii ”doiş-unsfert” au fost pe fază? Sau asta nu mai intră în atribuţiile lor.

Tot din domeniul militar, îmi atrag atenţia două instituţii de învăţământ superior:Universitatea Naţională de Apărare Carol I din Bucureşti, cu 2 lucrări girate, respectivAcademia Tehnică Militară din Bucureşti cu o lucrare. Chiar dacă sunt la coada clasamentului ruşinii, cred că e ruşinos pentru două universităţi cu atribuţii în pregătirea cadrelor pentru apărarea ţării să se înhăiteze cu puşcăriaşii, la a căror eliberare anticipată participă prin semnătura profesorilor lor.

Deşi nu am introdus-o în topul ruşinii universităţilor, fiind o instituţie distinctă în peisajul academic din România, merită atenţie şi onorabila Academie Română, care, prin reprezentanţi ai institutelor de cercetare din subordinea sa, girează nu mai puţin de 8 lucrări, deci echivalentul locului 9, ocupat de Academia de Poliţie. Oare ce să înţeleg din acest zel al unor cercertători ai Academiei Române în eliberarea puşcăriaşilor: nivelul ştiinţific al Academiei Române a coborât la nivelul Academiei de Poliţie sau Academia de Poliţie a urcat la nivelul Academiei Române?

În continuare îi invit pe cititori şi mai ales pe rectorii tuturor universităţilor, să urmărească întregul top al ruşinii universitare. Chiar dacă unele universităţi ocupă ultimele locuri, tot loc ruşinos se cheamă, indiferent dacă au girat 1 sau 6 publicaţii semnate de puşcăriaşi. Chiar şi onorabile instituţii ca Universitatea din Bucureşti sau Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi se laudă cu câte 5 lucrări girate.  Desigur, toate universităţile sunt instituţii onorabile, însă unele se laudă cu locuri de la 600 în sus în topurile internaţionale ale performanţelor academice. Oare se punctează şi lucrările puşcăriaşilor scriitori în evaluarea universităţilor?

Clasamentul universităţilor care au girat lucrările „ştiinţifice“ ale puşcăriaşilor

Clasament Numele universităţii (cele de stat sunt cu litere îngroşate) Nr. lucrărilor coordonate
1 Universitatea din Craiova 59
2 Academia de Studii Economice Bucureşti 33
3 Universitatea Hyperion Bucureşti 31
4 Universitatea Transilvania Braşov 20
5 Universitatea Politehnică Bucureşti 17
5 Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti 17
6 Universitatea din Pitesti 14
6 Universitatea Ovidius Constanţa 14
7 Universitatea Dimitrie Cantemir 12
7 Universitatea Spiru Haret Bucureşti 12
7 Universitatea Tehnică “Gh. Asachi” – Iaşi 12
8 Universitatea Babeş Bolyai Cluj-Napoca 10
9 Academia de Poliţie Al I Cuza Bucureşti 8
10 Universitatea din Oradea 7
10 Universitatea Ecologică Bucureşti 7
10 Universitatea Financiar Bancară Bucureşti 7
11 Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia 6
11 Universitatea Constantin Brâncuşi Târgu Jiu 6
11 Universitatea Maritimă Constanţa 6
11 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Bucureşti 6
12 Universitatea Al I Cuza Iaşi 5
12 Universitatea Athenaeum Bucureşti 5
12 Universitatea de Vest Vasile Goldiş Arad 5
12 Universitatea din Bucureşti 5
12 Universitatea Româno-Americană Bucureşti 5
12 Universitatea Româno-Germană Sibiu 5
12 Universitatea Titu Maiorescu Bucureşti 5
12 Universitatea Vasile Alecsandri Bacău 5
13 Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative 4
13 Universitatea Alma Mater Sibiu 4
13 Universitatea Bioterra Bucureşti 4
13 Universitatea Constantin Brâncoveanu Piteşti 4
13 Universitatea Danubius Galaţi 4
13 Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti 4
13 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca 4
13 Universitatea Lucian Blaga Sibiu 4
13 Universitatea Nicolae Titulescu Bucuresti 4
13 Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti 4
14 Academia Comercială din Satu Mare 3
14 Universitatea Dunărea de Jos Galaţi 3
14 Universitatea Petre Andrei Iaşi 3
14 Universitatea Tibiscus 3
14 Universitatea Valahia Târgovişte 3
14 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi
Medicină Veterinară a Banatului Timişoara
3
15 UMF Carol Davila Bucureşti 2
15 Universitatea Andrei Şaguna 2
15 Universitatea Apollonia Iaşi 2
15 Universitatea George Bacovia Bacău 2
15 Universitatea Naţională de Apărare Carol I 2
15 Universitatea Petru Maior Târgu-Mureş 2
16 Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Şişeşti 1
16 Academia Tehnică Militară Bucureşti 1
16 Universitatea Europei de Sud Est Lumina Bucuresti 1
16 Universitatea Agora Oradea 1
16 Universitatea Artifex din Bucureşti 1
16 Universitatea de Arhitectură Ion Mincu Bucureşti 1
16 Universitatea de Vest din Timişoara 1
16 Universitatea din Petroşani 1
16 Universitatea Eftimie Murgu Reşiţa 1
16 Universitatea Naţională de Arte Bucureşti 1
16 Universitatea Sapientia Cluj-Napoca 1
16 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Iaşi 1

Acest text a fost publicat şi pe romaniacurata.ro

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

54 Comentarii

Toru Okada
11.01.2016, 12:08:19

felicitari ati insirat toate universitarile din tara! :))

+19 (21 voturi)
Toru Okada
11.01.2016, 12:14:54

Dar de ce universităţile au acordat aşa uşor adeverinţele cerute, fără să îşi pună problema consecinţelor pentru imaginea universităţii? Din această cauză vina este comună, atât a profesorului coordonator, cât şi a universităţii care i-a girat coordonarea, prin eliberarea fără rezerve a adeverinţei. In frazele de mai sus, cand ziceti "Universitatile", la cine va referiti mai exact? Rectorul Universitatii, Senatul Universitatii, Liga Studentilor din Universitate? Este bine cu diluarea responsabilitatii? Hai sa le zicem cu nume si prenume la aia responsabili, fie ca sunt profesori, rectori, senatori ai universitatii sau ce or mai fi ei. Cine avea datoria sa il verifice pe proful coordonator daca isi desfasoara activitatea de coordonator stiintific corect?

+8 (10 voturi)
emil sava
11.01.2016, 12:46:13

dati si lista numelor universitarilor care s-au coborit atit de jos incit au girat cu numele lor niste puscariasi,unii semianalfabeti.

+10 (10 voturi)
Casandra II
11.01.2016, 12:48:33

Problema se poate pune si altfel: de ce legislatia din Romania este atat de prost facuta?Sau, de ce este atat de perversa acea prevedere care permite fraudarea?Nu e destul de rusinos ca avem o armata de plagiatori care ocupa functii prin parlament, guvern si alte institutii de mare raspundere? Cum sa accepti faptul ca un semianalfabet precum Becali, de exemplu, care de abia isi scrie numele si nu si-a etalat pana in momentul detentiei, vreo aplecare pentru scris, poate sa scrie lucrari stiintifice? Cine a introdus in lege prevederea neroada si periculoasa ca poti scapa chiar cu numai o saptamana de detentie daca scrii cate doua trei carti pe zi? Cine a avut aceasta idee nevaccinata ca daca vei scrie o lucrare stiintifica vei beneficia de reducerea pedepsei? Vom ajunge in situatia absolut jenanta ca fostii detinuti ii vor intrece la numar de "lucrari" publicate pe ditamai profesorii din universitati. Am avut intai exemplul lui Nastase care a scris si el vreo trei lucrari intr-un "sejur" de vreo opt luni, dar iata ca performanta lui Nastase a fost depasita cu brio de "academicieni" precum Becali, Niculae, Copos,etc. Cred ca se impune o reforma serioasa a acestei legislatii. Altfel isi pierde orice rost detentia. Penitenciarele vor ajunge sa fie denumite "universitati de elita" daca luam drept criteriu numarul lucrarilor si durata de timp in care au fost plamadite. As avea o sugestie pentru autorul articolului: cred ca ar fi mai mult decat interesant ca sa fie dezvaluite si numele profesorilor coordonatori. De ce sa fie ei lasati in anonimat dupa ce au facut atatea fapte "caritabile"? As vrea sa vad care dintre acesti profesori a fost mai generos cu "bietii" puscariasi si le-a inlesnit si usurat detentia. Cred ca un clasament al profesorilor dupa numarul de lucrari coordonate ar fi relevant pentru starea jalnica a invatamantului din Romania Sper ca d-na ministru Raluca Pruna sa reuseasca sa abroge rusinaosa prevedere care face dintr-un puscarias analfabet,, ditamai academicianul cu 10 carti scrise intr-un an Doamne ajuta!!

+5 (5 voturi)
ioan munteanu
11.01.2016, 13:08:27

Daca demersul este asimilabil cu cel al unei complicitati la furt, la plagiat sau uz de fals, de fals, sa fie suportate consecintele. Este simplu. Este cineva naiv sa creada ca "recomandarile" au fost date pro bono? Chiar si in acest caz, daca autorul este altul decat personajul intitulat autor, se chiama ca este substituire de persona, asumare de identitate falsa? Ori cum? Aici nu este vorba despre a face un bine cuiva. Ci de a califica o impostura ca act de cultura sau ca act stiintific. Pierderea calitatii profesionale, stiintifice etc ar fi putin! Poate doar in ceea ce priveste pe clerici, privind lucrurile din perspectiva soteriologica; era in obisnuita sfintilor de a fi preocupati de cei cazuti, de puscariasi ori de femei cazute, ajuntandu-i sa se recupereze. Poate doar din aceasta perspectiva ar putea fi vorba despre o alta motivatie. E notoriu, pentru crestinii atenti, cazul preocuparii sfantului evanghelist Ioan in legatura cu viata unui tanar talhar, pe care il ajuta sa iasa din marasmul pacatului. Totusi, acesta recade si fuge cu vechii tovarasi de nelegiuri, iar atunci cand sfantul Ioan il redescopera, de rusine, o ia la fuga si sfantul, aflat spre sfarsitul lungii sale vietii, alerga dupa el si ii striga: "Ai mila de batranetile mele! Ai mila...!" Deh, poate au avut si "scriitorii" nostri mila; dar responsabilitatea calificarii stiintifice a opus-urilor ramane. Poate, in acest caz, dupa modelul apostolic si evanghelic al sfantului Ioan, cel mai iubit ucenic al lui Hristos, sa existe o motivatie, 'de viata si de moarte' a semenului, sub aspect soteriologic, pentru universitarii clerici. In rest, Dumnezeu cu mila....

+5 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (54)