CNAIR: Restricţii de circulaţie pentru maşinile mai mari de 7,5 tone pe întreaga reţea rutieră, exceptând patru judeţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CNAIR poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de codul  portocaliu, Foto: getty images
CNAIR poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de codul  portocaliu, Foto: getty images

Vor fi instituite restricţii de circulaţie, joi, vineri şi sâmbătă, în intervalul orar 12:00-20:00 pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe întreaga reţea rutieră, exceptând judeţele Harghita, Neamţ, Suceava şi Botoşani. Măsura vine ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), a anunţat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

„Măsura este adoptată pentru protejarea şi conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformaţiilor majore ireversibile (ce implică şi pierderea stabilităţii straturilor rutiere) care pot apărea pe reţeaua  rutieră, ca efect al desfăşurării traficului greu în condiţiile climatice de caniculă”, potrivit unui comunicat transmis miercuri de CNAIR.

Compania de drumuri reaminteşte conducătorilor auto că măsurile adoptate sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 al Ordonanţei de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului ”poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de codul  portocaliu, cu excepţia:

  • transporturilor de persoane; 
  • transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală; 
  • vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră; 
  • transporturi funerare; 
  • transporturi poştale; 
  • transporturi de echipamente de prim ajutor;
  • transporturi pentru distribuire de carburanţi; 
  • transporturi de mărfuri sub temperatura controlată; 
  • transporturi pentru tractări vehicule avariate; 
  • transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate; 
  • transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării; 
  • transporturi apă îmbuteliată; 
  •  transporturi produse provenite din exploatări agricole;
  • transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.” 
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite