Coaliţia pentru Familie se întoarce! Nouă iniţiativă legislativă antigay de definire a căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie. Reacţia Asociaţiei ACCEPT

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ieri a fost publicată în Monitorul Oficial o nouă iniţiativă legislativă de modificare a Constituţiei, în sensul restricţionării definiţiei căsătoriei la uniunea dintre un bărbat şi o femeie Foto Shuterstock
Ieri a fost publicată în Monitorul Oficial o nouă iniţiativă legislativă de modificare a Constituţiei, în sensul restricţionării definiţiei căsătoriei la uniunea dintre un bărbat şi o femeie Foto Shuterstock

Asociaţia ACCEPT a criticat apariţia în Monitorul Oficial a unei noi iniţiative legislative de modificare a art.48 din Constitutie în sensul definirii căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie.

„Demararea procedurii de iniţiativă civică legislativă de revizuire a Articolului 48 din Constituţie, iniţiativă similară ca text celei care a eşuat în cadrul referendumului urii din 2018 este iresponsabilă, imorală şi nedemocratică. Grupul de iniţiativă insistă să salveze familia tradiţională ipotetică fără însă să ia în calcul decizia electoratului din 2018, implicaţiile practice ale unui astfel de demers în perioada unei pandemii, costurile suplimentare inutile şi care sînt nevoile reale ale familiilor din România. Reamintim că în ciuda unei uriaşe desfăşurări de forţe pentru susţinerea referendumului urii, a prelungirii abuzive a perioadei de votare la 2 zile, a cheltuirii netransparente a resurselor private şi de partid şi a 164 de milioane de lei de la bugetul de stat, cu mai puţin de 2 ani în urmă românii au refuzat acest mesaj de inspiraţie putinistă de impunere a unei concepţii reacţionare, conservatoare în definirea familiei”, a declarat Romanita Iordache, expert jurist în domeniul nediscriminării şi co-preşedintă ACCEPT.

 Aceasta adaugă că demersul este unul inutil din punct de vedere juridic, la fel ca cel din 2018, familiile de acelaşi sex sunt mai departe lipsite de recunoaştere şi protecţie, iar familiile monoparentale sînt mai departe în o poziţie de extremă vulnerabilitate. 

”Problemele familiilor nu se rezolvă prin referendum. Pe urmaşii CpF îi roade însă cum putem să urmăm şi noi modelul Federaţiei Ruse. Ura este un instrument des utilizat în perioade de criză de oportunişti politici. Clasa politică ar da dovadă de responsabilitate dacă, măcar acum, ar reacţiona ferm pentru respingerea unor astfel de initiative nedemocratice care duc la discriminare şi la conflict social. Nu ar fi rău nici dacă cu această ocazie am avea o discuţie onestă despre necesitatea transparenţei finanţării unor astfel de campanii.”, a precizat Romanita Iordache.

”Nu ştim încă dacă CPF încearcă să învie morţii, însă suntem într-un alt moment. Familia gay este deja recunoscută constituţional prin decizia Coman din 2018 şi 21 de familii sunt audiate de CEDO pentru că România, din discriminare, nu oferă protecţie juridică şi recunoaşterea tuturor drepturilor acordate familiilor heterosexuale. Deci singurul scop al iniţiatorilor poate fi instigarea la ură împotriva persoanelor LGBT”, a adăugat aceasta.

Precedentul referendum pentru definirea în familiei în Constituţie s-a soldat cu un eşec pentru iniţiatori. La referendumul pentru redefinirea familiei din octombrie 2018 au votat 21,10% dintre alegători. S-au prezentat la urne 3.857.308 de alegători, reprezentând 21,10% din numărul persoanelor înscrise pe liste. Pentru ca referendumul naţional să fie valabil, este necesară o prezenţă la urne a cel puţin 30% dintre persoanele înscrise pe listele electorale permanente.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite