Codul Medical, Procesele de la Nurnberg, învingători şi învinşi după cel de-Al doilea Război Mondial

Secolul XX a cunoscut cele mai mari conflicte din istorie, din punct de vedere al durităţii acţiunilor militare, tipurilor de armament folosit, numărului de victime. Conflictul a durat de la       1 septembrie 1949, până la 9 mai 1945, cu precizarea că în Orientul Extrem, acesta s-a desfăşurat până la capitularea Japoniei, la 2 septembrie 1945

Introducere

Secolul XX a cunoscut cele mai mari conflicte din istorie, din punct de vedere al durităţii acţiunilor militare, tipurilor de armament folosit, numărului de victime. Conflictul a durat de la       1 septembrie 1949, până la 9 mai 1945, cu precizarea că în Orientul Extrem, acesta s-a desfăşurat până la capitularea Japoniei, la 2 septembrie 1945, capitulare influenţată decisiv şi de atacurile cu bomba nucleară, asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki, la 6, respectiv 9 august 1945, executate de către Statele Unite ale Americii.

Pentru prima oară, la finalul celui de-al doilea război mondial, s-a pus problema instituirii unor tribunale internaţionale care să judece crimele de război. Până atunci, crimele de război fuseseră pedepsite de către tribunalele naţionale, militare şi civile, care puteau constata încălcarea legilor războiului, relele tratamente aplicate prizonierilor de război, care contraveneau Convenţiei de la Geneva din 1929 şi Convenţiei de la Londra, din 1933, privind definirea agresiunii şi a agresorului.

În Germania nazistă, în perioada 1933-1945, au funcţionat lagăre de concentrare, în care erau internaţi inamicii politici, persoanele care conform ideologiei naziste promovate de către Alfred Rosenberg erau considerate ca aparţinând ”raselor inferioare”, acuzaţii de spionaj, trădare, prizonierii de război sovietici etc. Iniţial, lagărele de conentrare s-au înfiinţat în Germania, dar, după începutul războiului, acestea au fost construite şi în teritorii ocupate, ca de exemplu în Polonia. Persoanele arestate şi deţinute în lagăre puteau fi condamnate de instanţe, mai mult sau mai puţin arbitrare, dar şi persoane care nu au fost niciodată judecate ci, închise, prin decizii ideologice şi conjucturale (evreii, rromii, prizonierii de război sovietici etc).

Ne vom referi, în cele ce urmează, la prizonierii din lagărele de concentrare care au făcut obiectul unor experimente medicale inumane care vizau crearea unei ”super-rase” umane, capabile să asigure Germaniei naziste (Al Treilea Reich) ”dominarea lumii pentru cel puţin o mie de ani”, cum şi-ar fi dorit Adolf Hitler, liderul NSDAP (Partidul Nazist) şi Fuhrerul (conducător) celui de-Al Treilea Reich, şi principalii săi acoliţi: Alfred Rosenberg (ideologul nazismului, Gauleiter al Teritoriilor Ocupate din Răsărit),  Hermann Goring (Reichsfuhrer, şeful Luftwaffe, aviaţia militară germană), Dr. Josef Goebbels (şeful Propagandei naziste), Adolf Eichmann ( Obersturmbannfuhrer – General SS, autorul noţiunii de ”soluţie finală a problemei evreieşti”-exterminarea în masă a evreilor), Reinhard Heydrich (supranumit ”Măcelarul din Praga”, Reichsprotektor pentru Boemia şi Moravia), Wilhelm Kube (Gauleiter pentru Rusia Albă, ”Măcelarul din Minsk”), Heinrich Himmler, şeful SS (Schutz Staffel-trupele de elită, în fapt trupele naziste de represiune a inamicilor Reichului).

Problema experimentelor medicale

Enunţată, pentru prima dată, de către Adolf Eichmann[1], ”soluţia finală” a făcut obiectul Conferinţei de la Wansee (o suburbie a Berlinului), desfăşurate la 20 ianuarie 1942, sub preşedinţia lui Reinhard Heydrich. Una din ideile exprimate atunci, a fost şi aceea ca prizonierii evrei şi rromi, dar şi din alte categorii, să facă obiectul unor experimente medicale, menite să realizeze ”descoperiri medicale epocale”, în fapt nişte crime monstruoase, pe cobai umani. Medicii urmau să încerce realizarea de transplanturi, crearea de vaccinuri împotriva malariei, ”vindecarea” homosexualităţii, simularea rezistenţei la gaze de luptă, aruncătoare de flăcări, bombe incendiare, hipotermie (pentru uzul Luftwaffe şi Marinei Militare Germane). Un interes deosebit a fost acordat experimentelor pe gemeni, întrucât se intuise ideea că gemenii reprezintă clone umane. Posibila reuşită a clonării şi transplanturilor, rezistenţa corpului uman la încercări extreme erau menite să contribuie la transformarea mitului ”invincibilităţii rasei ariene” în realitate.

SS Hauptman Iosef Mengele[2] este autorul principal de experimente pe copii gemeni. Se estimează că acesta a realizat, în lagărul de la Auschwitz (azi Oswieczim, în Polonia ocupată) circa 1500 experimente pe copii gemeni, în anii 1943şi 1944, doar 200 dintre ei supravieţuind. Mengele a încercat să realizeze chiar ”siamezi după naştere”, adică oameni normali, care să aibă organe comune şi părţi ale corpului comune, prin intervenţii chirurgicale.

În anii 1942 şi 1943, în lagărul de femei de la Ravensbruck, pe deţinutele femei s-au făcut experimente de transplant. Acestea au vizat posibilitatea transplantării pe viu a unor porţiuni de oase, membre, a unor organe, ţesuturi, nervi. Practic, rezultatele obţinute astfel trebuiau să ajute chirugia militară de campanie, în sensul că răniţii grav trebuiau să fie operaţi rapid şi redaţi luptei.

În lagărele de la Dachau şi Auschwitz, doctorul SS Sigmund Rascher[3] a efectuat experimente privind îngheţul, hipotermia pe prizonieri sovietici. Războiul din Est începuse, soldaţilor germani. Prizonierii sovietici erau consideraţi a fi rezistenţi la frig. 300 de prizonieri au participat la circa 400 de experimente, trebuind să facă faţă frigului extrem (cu mult peste limita îngheţului). Doctorul a încercat creşterea artificială a temperaturii unui om aproape îngheţat, prin introducerea acestuia în apă fiartă. Supravieţuitorii probei de îngheţ extrem au fost executaţi, pentru a se putea studia părţile din creier responsabile cu rezistenţa la frig.

În 1942, la Dachau, acelaşi doctor Sigmund Rascher a folosit 200 de prizonieri la experimente privind rezistenţa la scăderea drastică a presiunii atmosferice (corespunzătoare altitudinii de 20 000 m). 80 de oameni au murit în timpul testelor, iar cei 120 care au supravieţuit testului, au fost executaţi pentru ca doctorul să le examineze creierul, pentru a identifica zonele responsabile pentru rezistenţă. Tot Sigmund Rascher a încercat utilizarea unui medicament coagulant, Polygal, menit să oprească sângerările pe câmpul de luptă, coagulând sângele. Testele nu au dat rezultat, dar numeroşi oameni au plătit cu viaţa experimentele sinistre ale lui Rascher.

Tot la Dachau, peste o mie de prizonieri au fost cobai umani pentru testarea malariei. Se dorea astfel, crearea unei ”superimunităţi”, soldaţii trebuind, ca în caz de nevoie să consume şi apă alterată pe front fără a se îmbolnăvi.

Lagărele din Sachsenhausen, Dachau, Buchenwald au cunoscut experimente pe prizonieri care urmăreau găsirea de vaccinuri contra bolilor de ficat, a tifosului, febrei tifoide a altor infecţii frecvente pe front.

La Natzweiler şi Sachsenhausen, s-au făcut experimente privind ”gazul muştar”-iperita. La Natzweiler, şi-a desfăşurat activitatea medicul August Hirt, de origine mixtă, elveţiană şi germană. El a realizat experimente cu ”gaz muştar”, dar ca anatomist, a ucis 86 de evrei (prin gazare în micro-camere de gazare), selectaţi după o serie de parametri antropologici[4], pentru a le folosi scheletele şi diferitele părţi ale corpului (inclusiv realizarea de mulaje), ca viitoare exponate la Institutul de Anatomie din Strasbourg, unde lucra ca profesor[5].  În lagărul de la Ravensbruck, s-a testat tratamentul cu sulfanilamidă asupra infecţiilor grele (cancer, tetanos), cobaii umani fiind infectaţi intenţionat cu aceste boli. Medicul Herta Oberheuser[6] a făcut experimente cu sulfanilamidă (a rănit prizonierele şi le-a infectat intenţionat rănile cu fier ruginit, sticlă, murdărie, praf) şi chiar operaţii de transplant pe 86 femei, la Ravensbruck, dintre care 74 erau prizoniere politice de origine poloneză.

La Dachau, 90 de rromi au fost torturaţi cu apă de mare. Naziştii doreau să creeze un procedeu prin care apa de mare să fie desalinizată. De asemenea, se încerca practic crearea omului capabil să bea apă de mare, apă care nu este potabilă şi poate cauza infecţii grave celui care o consumă[7].

La Neuengamme, copiii din lagăr au fost folosiţi în experimentul contra tuberculozei, apoi erau operaţi, urmărindu-se extirparea ganglionilor limfatici. Se dorea ca să se vadă rezistenţa corpului uman la tuberculoză, atunci când corpul nu mai produce suficiente leucocite (gardienii sistemului imunitar uman).

În lagărele de la Ravensbruck şi Auschwitz, doctorul Karl Klauberg[8] a condus, după 1941 experimente de sterilizare, aplicate atât bărbaţilor, cât şi femeilor (evrei şi rromi). Se consideră că au fost sterilizate, în condiţii inumane, peste 400 000 persoane, multe murind sau suferind handicap grav, chiar dacă supravieţuiseră. În special, evreii, rromii au fost preferaţi pentru sterilizare. Tot la Auschwitz, doctorul Eduard Wirths[9] a efectuat experimente privind tifosul şi tumorile canceroase. A încercat metoda sterilizării femeilor (evreice şi rrome) prin extirparea ovarelor şi prin iradiere. În experimentele privind castrarea bărbaţilor (evrei şi rromi), fie prin extirpare, fie prin iradiere, s-a implicat şi doctorul Horst Schumann. Asistentul doctorului Schumann a fost un chirurg evreu prizonier, de origine poloneză, doctorul Wladislaw Alexander Dering[10]. I-a ajutat, de altfel,  pe doctorii Eduard Wirths şi Karl Klauberg. Era renumit că opera folosind anestzice slabe, care provocau dureri pacienţilor sterilizaţi prin castrare.

La Buchenwald, s-au încercat experimente groaznice pentru a se crea imunitate la otrăvire, experimente înfiorătoare pentru vindecarea arsurilor de bombe (oamenii erau arşi deliberat cu fosfor, apoi trataţi cu diverse tipuri de medicamente experimentale). Responsabil a fost medicul şef al lagărului, SS Hauptman Waldemar Hoven.

În total, se consideră că 23 de funcţionari (20 aveau calitate de medici) au fost responsabili pentru experimentele medicale inumane din lagărele morţii. Pe lângă cei din lagăre, în această categorie au fost incluşi medici din aparatul de stat nazist:  SS Oberst Viktor Brack, Cancelaria Fuhrerului, Karl Brand, medicul personal al Fuhrerului Adolf Hitler,  SS Oberst Rudolph Brandt, secretarul lui Heinrich Himmler, Karl Gebhardt SS Obersturmbannfuhher, medicul personal al lui Heinrich Himmler, SS Oberst Joachim Mugrowsky, şeful Igienei din SS, SS Oberst Wolfram Sievers, director la Institutul German de Cercetări Ştiinţifice Militare.

Karl Klauberg a fost arestat de sovietici, la Ravensbruck, judecat, condamnat la 25 ani de închisoare, dar, ulterior a fost eliberat în 1955, supravieţuind încă doi ani, murind în 1957, după ce înecrase să practice medicina, în Kiel, Germania.

Sigmund Rascher a fost victima propriei sale şarlatanii. A reuşit să îl păcălească pe Heinrich Himmler, afirmând că a reuşit să determine ca femeile peste 45 de ani să rămână însărcinate. Soţia sa, de 48 ani ar fi fost însărcinată a patra oară. S-a dovedit că toţi cei trei copii fuseseră adoptaţi sau chiar răpiţi de către Rascher. Soţia sa a fost primsă în fapt, în timp ce încerca răpirea celui de-al patrulea copil, înainte de termenul la care ar fi trebuit să nască.

Arestaţi în aprilie 1944, soţii Rascher au fost internaţi în lagărul Buchenwald. În aprilie 1945, când naziştii evacuau lagărele ucigând prizonierii, în timpul transferului către Dachau, soţii Rascher au fost executaţi, alături de alte zeci de prizonieri.

Doctorul Eduard Wirths a fost prins de americani, în 1945 şi arestat. A reuşit să se sinucidă prin spânzurare, la 20 septembrie 1945, înainte de a ajunge să fie acuzat la ”Procesul Doctorilor”.

Medicul August Hirt a fugit de la Strassbourg, în septembrie 1944, ascunzându-se în Baden-Wurtenberg, în Munţii Pădurea Neagră. S-a sinucis la 2 iunie 1945. Iniţial s-a crezut că ar fi supravieţuit războiului, fiind judecat in absentia de Tribunalul de la Metz, la 23 decembrie 1953. La mijlocul anilor 60, o echipă de experţi ai serviciilor secrete israeliene Mossad i-a examinat rămăşiţele pământeşti şi astfel,  s-a descoperit că August Hirt murise încă din 1945.

Doctorul Horst Schumann[11] a plecat din Auschwitz, în septembrie 1944, s-a ascuns pe Frontul de Vest ca medic de campanie, fiind identificat de americani în ianuarie 1945. Eliberat în octombrie 1945, a devenit medic sportiv, în aprilie 1946. A fost identificat drept criminal de război, dintr-o pură întâmplare, poza sa fiind remarcată de un funcţionar, atunci când Schumann a solicitat permis pentru o armă de vânătoare, în 1951. A reuşit să se îmbarce pe un vapor ca medic de bord, iar în 1954 a reuşit, în Japonia să obţină paşaport german. A peregrinat în  Africa (Egipt, Sudan), fiind, în cele din urmă extrădat în 1966 (în 1962, un supravieţuitor de la Auschwitz l-a recunoscut în Sudan, la Khartoum, el fugind în Ghana) şi judecat în Germania Federală, în 1970. Condamnat la închisoare, a executat doiar doi ani, fiind eliberat pe motiv de boală, în 1972. A mai trăit încă 11 ani, murind în 1983.

Wladislaw Alexander Dering a murit în 1965, însă a avut o odisee personală foarte interesantă. A reuşit să se repatrieze în polonia, după ce a ieşit din Auschwitz. Deportat în URSS, pentru audieri, a fost eliberat după 8 zile de arest, apoi a lucrat în marea Britanie, la un spital militar polonez, după care, acuzat fiind de crime de război, a fost recunoscut şi închis în 1947 şi 1948. A fost eliberat din lipsă de probe, apoi s-a retras în lumea colonială britanică, pierzându-şi urma. În 1964 a acţionat în judecată un scriitor care l-a acuzat într-un roman că ar fi participat la 17 000 sterilizări la Auschwitz. Dering s-a apărat, spunând că refuzul de a fi parte la operaţii echivala cu uciderea sa. S-au documentat 130 operaţii pe care le-a făcut direct. În cele din urmă, a pierdut procesul, fiind obligat să plătească cea mai mare parte a cheltuielilor de judecată, care se ridicau la suma de 269 000 mărci germane. În 1965, cu câteva luni înainte de moartea sa, a acceptat să depună mărturie la Ambasada RFG din Londra.

Procesul Doctorilor şi ”Codul de la Nurnberg”

Primul proces care a deschis seria celor 12 numite generic ”Procesele de la Nurnberg” afost ”Procesul Doctorilor”. S-a desfăşurat între 9 decembrie 1946 şi 20 august 1947. Completul de judecată a fost unul american. Doar primul proces, cel intentat ”greilor” regimului nazist a avut componenţă internaţională. Pe numele celor 23 de acuzaţi (22 bărbaţi şi o singură femeie doctor, Herta Oberheuser) au fost depuse peste 4000 de plângeri[12].

SS Oberst Viktor Brack, Cancelaria Fuhrerului, Karl Brand, medicul personal al Fuhrerului Adolf Hitler,  SS Oberst Rudolph Brandt, secretarul lui Heinrich Himmler, Karl Gebhardt SS Obersturmbannfuhher, medicul personal al lui Heinrich Himmler, SS Oberst&Reichskommisar Joachim Mugrowsky, şeful Igienei din SS, SS Oberst Wolfram Sievers, director la Institutul German de Cercetări Ştiinţifice Militare şi SS Hauptman Waldemar Hoven au fost condamnaţi la moarte şi executaţi prin spânzurare, la 2 iunie 1948, în Închisoarea Landsberg din Bavaria. 10 acuzaţi au fost achitaţi, iar ultimii 6 au primit condamnări între 10 ani şi închisoare pe viaţă.

Herta Oberheuser, singura femeie medic din proces, a primit 20 ani închisoare, dar a fost eliberată în 1952 pentru bună purtare.  S-a angajat ca medic, în Germania Federală, în 1956, dar o supravieţuitoare de la Ravensbruck a recunoscut-o, pierzându-şi licenţa în 1958. În urma unui proces, în 1961, Herta Oberheuser a reuşit să îşi recapete licenţa de medic şi a lucrat la un institut de cercetări medicale (Institutul Bodelschwing). A murit în ianuarie 1978.

Iosef Mengele, supranumit ”Îngerul Morţii” nu a compărut niciodată într-un proces, deşi, ca şi Eichmann şi alţii, fusese condamnat la moarte în contumacie pentru crime de război. Joseph Mengele ar fi murit înecat, pe o plajă din Brazilia, în 1979. A existat suspiciunea că ar fi trăit în micul orăşel brazilian Candido Godoi, unde locuia o comunitate germană. Ce este interesant că, în anii 50, ai secolului XX,  în acel oraş, practic toate femeile au născut gemeni. Oamenii îşi amintesc că un domn misterios, care corespundea semnalmentelor lui Joseph Mengele ar fi trăit acolo ca medic, apoi ar fi dispărut. Nu venise în orăşel decât cu o servietă medicală de piele. Se credea că ar fi fugit de la Auschwitz, având cu el acea servietă cu eprubete conţinând eşantioane reprezentând rezultatele macabrelor sale experimente. Adolf Eichmann, ca de altfel mulţi nazişti a reuşit să se sustragă proceselor. El a fost prins abia în 1960, în Argentina, de un commando al Mossad, din care a făcut parte şi medicul anestezist român Iona Elian. Adolf Eichmann a fost dus în Israel,  judecat şi executat în 1962. Adolf Hitler, Hermann Goring, Josepf Goebbels, Heinrich Himmler s-au sinucis, Reinhard Heydrich şi Wilhelm Kubbe asasinaţi în urma unor misiuni speciale (mixtă ceho-britanică în primul caz şi a partizanilor sovietici în cel de-al doilea caz).

În 1947, ”Codul de la Nurnberg”[13] a stipulat în cele 10 puncte ale sale,  că orice experiment medical se va face numai cu acordul expres al celui ce se pune la dispoziţia echipei de lucru. Echipa de lucru trebuia să îl informeze despre tot ceea ce se prezuma că va produce acel experiment: efecte benefice, reacţii adverse, riscul rănirii, morţii, îmbolnăvirii. Dacă echipa ar constata orice schimbare de parametri în timpul experimentului, de natură să pună în pericol viaţa sau integritatea subiectului, experimentul trebuia oprit imediat. Erau interzise orice mijloace de influenţare prin forţă a unui om pentru a-l determina să participe la un experiment: ameminţare, lipsire de libertate, şantaj, ascunderea adevărului, inducerea în eroare etc.

Concluzii

Din cele arătate mai sus, rezultă faptul că o bună parte din medicii acuzaţi de crime împotriva umanităţii au fost condamnaţi la pedepse uşoare, iar alţii au fost achitaţi, ba chiar au profesat medicina, în ciuda acuzaţiilor publice, iar alţii nu au fost prinşi niciodată. Se consideră că medicii care au fost achitaţi, mai ales cei anchetaţi de sovietici şi americani ar fi acceptat să încredinţeze rezultatele muncii din lagărele morţii pentru a fi folosite în cercetările ulterioare. Începuse ”războiul rece” iar americanii şi sovieticii erau acum inamici. În cazul în care s-ar fi produs declanşarea unui nou conflict mondial, orice elemente de cunoaştere, indiferent de modul cum a fost obţinut, putea ajuta uneia sau alteia dintre tabere. Cert este că rezultatele experimentelor realizate în lagărele naziste au putut fi folosite ulterior, în alte experimente secrete şi că adevăratele rezultate obţinute de medicii nazişti nu vor fi poate niciodată cunoscute. Sau poate că multe din tratamentele revoluţionare din ultimii 70 de ani ar fi putut avea la bază aceste experimente inumane. Ne referim aici, la modul în care corpul uman reacţionează la hipotermie, gaze de luptă, iradiere, joasă presiune.

Au existat şi opinii potrivit cărora acele rezultate nu ar fi putut fi folosite din punct de vedere al bioeticii. S-a considerat că ar fi fost mai rău dacă ele s-ar fi pierdut, deoarece sute de mii de oameni au avut de suferit, ba chiar şi-au pierdut viaţa în timpul experimentelor naziste.

BIBLIOGRAFIE:

·         ***Trials of War Criminals before the Nurenberg Military Tribunals, Vol. 1, Case 1: The Medical Case (Washington, DC: US Government Printing Office, 1949-1950).

·         *** https://nostrabrucanus.wordpress.com/libertatea-sanatatii/codul-nuremberg-1947, accesat la 12 octombrie 2018.

·         Eichmüller, Andreas Keine Generalamnestie. Die strafrechtliche Verfolgung von NS-Verbrechen in der frühen Bundesrepublik. Oldenbourg, München 2012. 

·         Gheorghe , Roxana, Moroşanu , Manuela,  Rogozea, Liliana, Braşov, Aspecte etice ale medicinii naziste, http://webbut.unitbv.ro/JMB/JMB%202008%20nr.2%20supliment%20ist%20med/CD/articole%20extenso/etica%20pdf/A%2030%20Roxana%20Gheorghe%20-%20Aspecte%20etice%20ale%20medicinii%20naziste-REZUMAT.pdf, accesat la 12 octombrie 2018, p.181-186.

·         Israel, H., Seidelman, W., Nazi Origins of an Anatomy Text: The Pernkopf Atlas, JAMA 1997 276(20), p. 1633-1644.

·         Israel,  H., The Nazi Origins of Eduard Pernkopf's Topographische Anatomie des Menschen: The Biomedical Ethical Issues,  The Reference Librarian 61/62, 1998, p. 131- 146.

·          Jaspers, Karl,  Zum Eichmann-Prozess. Ein Gespräch mit Luc Bondy. in: ”Der Monat” Jg. 13, 1961, Heft 152, s. 15–19.

·          Klee, Ernst,  Das Personenlexikon zum Dritten Reich, Frankfurt am Main 2007.

·         Lang,, Hans-Joachim, Die Frauen von Block 10. Medizinische Experimente in Auschwitz, Hamburg 2011.

·         Langbein, Hermann Menschen in Auschwitz, Ullstein, Frankfurt am Main, Berlin, Wien, 1980.

·         Lifton,Robert J. The Nazi Doctors: Medical Killing and the Psychology of Genocide. New York: Basic Books, 1986.

·         Posner, Gerald L.,  Ware, John,  Mengele: The Complete Story, New York: McGraw-Hill, 1986.

·         Ruff, Siegfried, Sicherheit und Rettung in der Luftfahrt. Koblenz, Bernard & Graefe, 1989.

[1] Karl Jaspers,  Zum Eichmann-Prozess. Ein Gespräch mit Luc Bondy. in: ”Der Monat” Jg. 13, 1961, Heft 152, s. 15–19.

[2]  Gerald L. Posner, John Ware,  Mengele: The Complete Story, New York: McGraw-Hill, 1986, p.306-308.

[3] ***Trials of War Criminals before the Nurenberg Military Tribunals, Vol. 1, Case 1: The Medical Case (Washington, DC: US Government Printing Office, 1949-1950), p. 249–251.

[4] H. Israel,  The Nazi Origins of Eduard Pernkopf's Topographische Anatomie des Menschen: The Biomedical Ethical Issues,  The Reference Librarian 61/62, 1998, p. 131- 146.

[5] H. Israel, W. Seidelman, Nazi Origins of an Anatomy Text: The Pernkopf Atlas, JAMA 1997 276(20), p. 1633.

[6] Ernst Klee, Das Personenlexikon zum Dritten Reich, Frankfurt am Main 2007, p. 441.

[7] Roxana, Gheorghe Manuela Moroşanu prof.univ.dr. Liliana Rogozea Facultatea de Medicină, Universitatea „Transilvania” Braşov, Aspecte etice ale medicinii naziste, http://webbut.unitbv.ro/JMB/JMB%202008%20nr.2%20supliment%20ist%20med/CD/articole%20extenso/etica%20pdf/A%2030%20Roxana%20Gheorghe%20-%20Aspecte%20etice%20ale%20medicinii%20naziste-REZUMAT.pdf, accesat la 12 octombrie 2018, p.181-186.

[8] Andreas Eichmüller, Keine Generalamnestie. Die strafrechtliche Verfolgung von NS-Verbrechen in der frühen Bundesrepublik. Oldenbourg, München 2012 , s. 135–142.

[9] Dr. Robert J. Lifton, The Nazi Doctors: Medical Killing and the Psychology of Genocide. New York: Basic Books, 1986, p.385-400. 

[10] Hermann Langbein, Menschen in Auschwitz, Ullstein, Frankfurt am Main, Berlin, Wien, 1980, p. 256.

[11] Hans-Joachim Lang, Die Frauen von Block 10. Medizinische Experimente in Auschwitz, Hamburg 2011, p.53.

[12] Siegfried Ruff, Sicherheit und Rettung in der Luftfahrt. Koblenz, Bernard & Graefe, 1989, p.28-31.

[13] https://nostrabrucanus.wordpress.com/libertatea-sanatatii/codul-nuremberg-1947, accesat la 12 octombrie 2018.