Codul Rutier: amenzi drastice pentru cele mai frecvente greşeli minore la volan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Forma revizuit[ a Codului Rutier va ajunge miercuri pentru a treia oar[ pe masa guvernan'ilor  FOTO Adev[rul
Forma revizuit[ a Codului Rutier va ajunge miercuri pentru a treia oar[ pe masa guvernan'ilor  FOTO Adev[rul

Amenzile pentru cele mai frecvente abateri în trafic, mai exact lipsa centurii de siguranţă şi vorbitul la telefon, îi vor costa pe şoferi la buzunar de şase ori mai mult decât în prezent. Forma revizuită a noului Cod Rutier va ajunge miercuri, pentru a treia oară, pe masa guvernanţilor.

În cazul în care noile reglementări rutiere ajunse pe masa guvernanţilor vor intra în vigoare, pentru cele două abateri rutiere menţionate mai sus sumele plătite de conducătorii auto vor ajunge la un maxim de 1.600 de lei. Asta în condiţiile în care care, potrivit Legislaţiei Rutiere în vigoare, pentru aceleaşi abateri şoferii plătesc în prezent până la 240 de lei.

Amenzi de peste 9.000 de lei pentru sancţiunile rutiere grave şi libertate mai mare la consumul de alcool pentru şoferii care se urcă la volan au fost modificările care au stârnit cele mai aprinse discuţii şi controverse pe tema modificării noului Cod Rutier, amânat de două ori de guvernanţi. Un motiv în plus pentru ca celelalte schimbări, cum ar fi creşterea de şase ori a sancţiunilor pentru vorbitul la telefon şi neportul centurii de siguranţă, să treacă neobservate.

Astfel, pedepsele pentru nepurtarea centurii de siguranţă şi a căştii de protecţie, la motociclişti şi mopedişti, vor creşte de la amenzi cuprinse între 160-240 de lei în prezent, la 720-1.600 de lei. Punctele de penalizare pentru această sancţiune vor fi de asemenea majorate, de la 2 la 6. Aceeaşi sancţiune se va aplica şi pentru vorbitul la telefon în timpul condusului.

Hagiu: „S-au jucat cu Codul Rutier dintr-un populism ieftin“

Augustin Hagiu, consultant în Transporturi, susţine că sancţiunile propuse pentru lipsa centurii şi vorbitul la telefon în timpul condusului sunt exagerate şi nejustificate.

„Mărturuisesc că nu ştiam de aceste schimbări, dar trebuie păstrată o proporţionalitate între natura sancţiunilor. Portul centurii de siguranţă şi vorbitul la telefon sunt abateri minore. În special, portul centurii. Dacă telefonul mobil poate distrage atenţia, centura este o abatere care nu afectează decât propria persoană, nereprezentând o cauză pe care trebuie s-o tratăm cu urgenţă“.

În plus, Hagiu mai susţine şi faptul că toate aceste modificări propuse de guvernanţi au drept scop, de fapt, strângerea banilor la buget.

„Scopul a fost să se adune cât mai mulţi bani la buget. Eu sunt sigur că s-a urmărit altceva şi că, apoi, s-au încurcat în mincinuni şi explicaţii. Am căzut cu toţii de acord că se impun măsuri drastice pe alcool, pe lucrările de infrastructură, acolo unde administratorii de drumuri nu-şi fac treaba, dar treaba asta cu centura şi cu telefonul nu era ceva urgent şi nici un pericol iminent astfel încât să urgentăm mărirea amenzilor. S-au tot jucat cu Codul Rutier într-un populism ieftin“, a mai comentat Hagiu.

România, ţara cu cea mai mică rată la portul centurii de siguranţă

Pe de altă parte, reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere susţin că lipsa centurii de siguranţă şi vorbitul la telefon se numără printe cele mai frecvente abateri în trafic, dar şi cauza unui număr mare de accidente rutiere.

„România este ţara cu cea mai mică rată în ceea ce priveşte purtarea centurii de siguranţă şi, deşi pentru mulţi poate părea o abatere rutieră minoră, portul centurii de siguranţă creşte cu 40% şansele de a ieşi nevătămat dintr-un accident“, susţin oficiali de la Rutieră.

Ponta dă libertate şoferilor la un pahar de vin sau de bere

Premierul Victor Ponta a anunţat că a convenit cu ministrul de Interne, Radu Stroe, o serie de modificări la Codul Rutier astfel încât şoferii vor putea să bea liniştiţi  un pahar de vin sau un pahar de bere fără să fie sancţionaţi.

„Până la 0,2 (n.r.- miligrame alcool în aerul expirat) nu e nici măcar contravenţie. 0,2 înseamnă un pahar de bere. Dar de la 0,5 în sus - să fie infracţiune, până la 0,2 vorbesc de omul obişnuit care se duce la o nuntă şi gustă un pahar de vin, nu e nici măcar contravenţie “, a explicat Ponta.

Statistica Poliţiei Române contrazice teoria premierului pe alcool

Vestea i-a făcut pe specialişti să reacţioneze imediat şi să scoată statisticile Poliţiei Rutiere, care arată că în 10 ani, numărul accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool au crescut de peste şapte ori. 

„Ca urmare a consumului de alcool, din 2003 şi până în prezent s-a înregistrat o creştere constantă a numărului de accidente soldate cu morţi şi răniţi. Avem şi o scădere a accidentelor produse pe fondul vitezei excesive şi, din nou, o creştere la neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. Luând-o pe fiecare în parte, este clar că la viteza excesivă influenţa radarelor ca şi măsură preventivă a funcţionat, este clar că avem un deficit  în privinţa pregătirii conducătorilor auto la viteza neadaptată. Dar este clar că la alcool nu avem voie să umblăm. Aici trebuie să rămână toleranţă zero“, a explicat consultantul în transporturi Augustin Hagiu. 

Codul Rutier va ajunge miercuri din nou pe masa Guvernului

Executivul a amânat din nou miercurea trecută  adoptarea noului Cod Rutier. Potrivit unor surse guvernamentale de această dată membrii executivului nu au reuşit să stabilească modul în care vor colecta banii din amenzi.

Guvernul a amânat din nou adoptarea noului Cod rutier, pentru a clarifica detaliile tehnice de constituire a contului unic în care să fie vărsate toate sumele încasate din amenzile percepute pentru contravneţii şi infracţiuni, au declarat surse oficiale.

Conform ultimelor modificări anunţate luni de Victor Ponta, sumele aferente amenzilor percepute pentru contravenţii rutiere ar urma să fie vărsate într-un cont unic deschis la Trezorerie, din care vor fi transferate ulterior către primării şi care va fi verificat de către Poliţie.

Totodată, premierul anunţa luni că şoferii care nu-şi achită  amenzile în termen de 30 de zile, se vor alege cu permisul suspendat până la momentul când vor face plata.

Mai multe despre noul Cod Rutier:

EDITORIAL Economiştii, amenzile şi noul cod rutier: cât de periculoşi sunt şoferii beţi?

„Rănirea sau uciderea acestor persoane nevinovate reprezintă, din punct de vedere economic, costuri pe care şoferul beat nu le ia în calcul. Amenzile şi pedepsele fac şoferii să ia în calcul aceste costuri şi să fie mai puţin dispuşi să conducă sub influenţa alcoolului, deci internalizează externalitatea”, scrie Ioana Petrescu,  profesoară de economie la Facultatea de Politici Publice de la Universitatea Maryland, pe blogul său de pe adevarul.ro.

O idee proastă: Guvernul ne lasă băuţi la volan! Medic psihiatru: Dacă nu e o idee bună, vom afla, dar cu sânge!

Dacă noul proiect de lege al Codului Rutier va fi aprobat miercuri prin ordonanţă de urgenţă, şoferii cu o alcoolemie până în 0,2 mg/l nu vor mai fi sancţionaţi. Specialiştii sunt de părere că propunerea guvernanţilor este una proastă. ”La noi există deja abuz de alcool. Dacă nu e o măsură bună, vom afla, dar nu oricum, ci cu sânge. Este riscant, mai ales că oamenilor ar trebui să li se explice ce înseamnă acel 0,2 mg/l”.

VIDEO Codul Rutier va fi adoptat miercuri în şedinţa de Guvern. Premierul şi ministrul de Interne vor să-i lase pe şoferi să se urce băuţi la volan

Guvernul va adopta miercuri noul Cod Rutier. Aşa a anunţat premierul Victor Ponta care a menţionat că şoferii se vor putea urca la volan cu o alcoolemie de până la 0,2 miligrame alcool pur în aerul expirat. La şedinţa de săptămâna trecută, miniştrii PSD nu s-au înţeles cu cei de la PNL în ceea ce priveşte noul Cod Rutier, chiar dacă atât premierul Victor Ponta, cât şi ministrul Radu Stroe anunţaseră că vor fi adoptate noile reglementări.

Ponta, despre studenta omorâtă pe trecerea de pietoni în prima zi de facultate: „Iată de ce viteza, alcoolul la volan trebuie sancţionate mai aspru“

Premierul României, Victor Ponta, a scris un mesaj prin care îşi exprimă profunda tristeţe faţă de tragedia prin care mureşanca Francesca Belea (19 ani), a murit la câteva ore după ce a fost lovită, marţi seară, chiar pe trecerea de pietoni de un şofer de 47 de ani aflat sub influenţa alcoolică. Premierul arată că tragedia studentei nu este decât încă un exemplu trist pentru care Noul Cod Rutier trebuie votat.

Ponta, despre noul cod rutier: „Eu vreau ca de astăzi să nu mai conduci dacă ai dosar penal“

Premierul Victor Ponta a indicat miercuri, la RTV, cele trei modificări care trebuie avute în vedere în noul cod rutier.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite