Competiţia mondială ideologică asupra vaccinurilor explodează la graniţele României

În aşteptarea momentului în care ne vom vaccina cu ser ideologic în chip de panaceu - şi nu suntem foarte departe de clipa asta - vedem cum în Europa (dar nu numai) se instalează cu fermitate un haos decizional admirabil.

Este o perfectă ilustrare a unei situaţii clasice de casă de nebuni în care personalul medical a primit un singur consemn: nu contraziceţi pe nimeni! Clienţii noştri, alegătorii de ieri, azi şi mâine, trebuie să înţeleagă că, indiferent de circumstanţe, sunt stăpânii noştri. Pe cale de consecinţă, nu există decizie proastă sau tratament neadecvat, oricine poate veni cu ideea lui şi, până la urmă, reuşim să stabilim protocoale de îngrijire de toate felurile şi pentru toate gusturile. Mai moare câte unul sau, după caz, mai mulţi dintre nefericiţi? Asta e situaţia, politic nu putem fi acuzaţi de nimic, am impus legislaţii pe care noi înşine le-am încălcat primii, tocmai ca să ne dovedim populari cât cuprinde, am creat legislaţii pe hârtie şi, în general, am lăsat totul la alegerea fiecăruia. Şi la mila Domnului. În rest? Ghinion. Cât cuprinde.

Uitaţi un exemplu.

De la începutul pandemiei actuale, politicienii din UE au reacţionat promiţând un efort comun pentru a soluţionarea problemei. Asta presupunea, s-a repetat de mii şi mii de ori, reglementări şi structuri comune, legislaţie europeană comună, explicită şi comprehensivă şi, mai ales, guverne acţionând solidar pentru a îmbina interesul european cu cel naţional, uşor şi logic deoarece toată lumea urmărea un obiectiv comun, adicătelea binele, sănătatea şi siguranţa populaţiei. Amin.

Iarăşi ghinion. N-a fost să fie aşa din cauză că jocul ideologic, nervii şi panaşul partidelor de o orientare sau alta s-au dovedit a fi infinit mai importante decât absolut orice altceva. Drept care, încă de la început, a apărut o falie între vaccinurile "bune" şi validate ideologic şi cele produse de duşmani şi care nu puteau şi nici nu trebuiau vreodată să fie validate pe pieţele din UE tocmai deoarece ar fi introdus o schimbare majoră în competiţia mondială. Aşa a şi fost oarece timp, mai precis până, între prieteni şi asociaţi ideologici, a început datul la gioale. Au înflorit şi continuă să se expandeze în linişte acuzaţiile că n-au fost respectate contracte, se adoptă măsuri de urgenţă privind rechiziţionarea de centre de producţie şi a stocurilor care nu mai pot fi exportate, chiar dacă se semnaseră contracte ferme, se ameninţă cu represalii asupra companiilor din diverse zone, totul din cauza nesiguranţei că principiul sacrosant al promisiunii/contract va mai fi vreodată valabil între aliaţi.

Mai mult chiar, aliaţi din NATO şi UE admit deschis nu numai conversaţii cu companiile din statele neagreate ideologic, ci chiar cumpără sau vor să producă vaccinuri produse în China sau Rusia pentru a le administra propriilor cetăţeni, asta în condiţiile în care problemele AstaZeneca au devenit atât de evidente încât şi autoritatea centrală de reglementare din Olanda a interzis folosirea vaccinului respectiv. Care va trebui înlocuit în urgenţă cu altceva.

Haosul este temeinic structurat. Pe de o parte, avem un grup de ţări (România face parte dintre ele) care merg pe teza "nu admitem decât ce este validat de Agenţa Europeană a Medicamentelor". Corect, demers european, în linie cu deciziile formale luate prin consens de liderii europeni şi consemnate în comunicatele oficiale succesive ale Consiliului European. Pe de altă parte avem ţări precum Germania sau Franţa care au discutat oficial cu Moscova, anunţând că se vor gândi la importul de Sputnik V după ce se va încheia validarea acestuia de către agenţia europeană. Mai există un grup de ţări (Austria, Ungaria) care au rupt frontul solidarităţii europene şi au anunţat încheierea de contracte ferme pentru importul de vaccin rusesc, pe baza folosirii privilegiului suveranităţii naţionale în domeniu.

Mişcare care a premers surpriza majoră (cel puţin, pentru a folosi o imagine super-minimalistă)  pe care o reprezintă anunţul făcut ieri de către cei de la SINOPHARM (China National Pharmaceutical Group Co,Ltd) : vaccinul lor anti-covid-19 a primit din partea auorităţilor ungare de profil mult doritul Certificat Good Manufacturing Practice, prima acreditare de acest fel obţinută în UE şi, în mod normal, dacă se respectă precedentele de până acum în domeniu, conducând la recunoaşteri similare şi în alte ţări, căci, teoretic, peste tot instituţiile acestea de reglementare aplică acelaşi protocol strict de lucru care să permită ca un produs să devină "bun public". Certificatul acesta a fost emis joi de către Institutul ungar de farmacie şi nutriţie care a dat şi un comunicat în acest sens, subliniind că este vorba despre primul vaccin chinezesc omologat pentru vaccinare de urgenţă în UE, folosind deci pentru accreditare proceduri similare cu cele folosite în cazul produselor Pfizer, Moderna, Jojnson&Johnson şi Astra-Zeneca. Este vorba despre  o procedură vitală şi absolut necesară în autorizarea oricărui medicament pentru oricare dintre pieţe comerciale din lume, cu câteva detalii specifice adăugate acum pe timp de pandemie în cazul celor destinate tratamentelor de urgenţă (cum sunt toate vaccinurilor folosite în acest moment) şi pe care le găsiţi foarte detaliat descrise aici de către experţii Agenţie Europene pentru Medicamente.

Cu certitudine, este o explozie de mari proporţii şi care va pune toate statele europene în faţa nevoii de a accepta sau nu, în clar, cu argumente, diversificarea surselor de aprovizionare. Sau, dimpotrivă, vom spune că nu viaţa oamenilor primează, ci valoarea ideologică a sursei de provenienţă a vaccinurilor "corecte politic". Este o discuţie care va începe imediat şi s-ar putea să aibă efecte ciudate sau chiar nespus de ciudate deoarece ţările care ies din front nu sunt numai membre UE ci şi NATO, asta deschizând perspectiva ca, într-un caz anume cel puţin, să se admită ca stocurile de urgenţă să conţină şi doze provenind de la companii din ţări mai puţin sau deloc prietene.

Şi uite aşa problema medicală sau sanitară dispare discret într-un colţişor şi cea a disputei ideologice urmează să primeze în toată frumuseţea ei respingătoare. Şi cearta care urmează, la dimensiuni intercontinentale, deoarece va afecta şi credibilitatea în ţările dependente,  trebuie rezolvată rapid căci, urmăriţi subiectul cu încordată atenţie, pe ţeavă este altul: răspunsul inexistent la întrebarea duratei de valabilitate garantată a fiecărui vaccin, adică producerea datelor privind rezistenţa funcţională a anticorpilor produşi - ca valoare medie - la nivelul populaţiilor injectate. Este posibil să fie de 6 luni sau mai mult? Cât mai mult? Din ce moment certificatul de vaccinare devine o amintire şi ne întoarcem la început?

Desigur, ar fi o prostie şi o necuviinţă să cerem miniştrilor noştri de profil să se pronunţe, măcar citind datele pe care le-ar fi primit dacă ar fi fost curioşi să afle poziţia agenţiei naţionale de profil (în cazul ministrului Voculescu) sau cele raporte cu stimă de către Institutul Cantacuzino, aflat în subordinea armatei coordonate de generalul Ciucă?

Dar se ştie cumva cine ar trebui să dea aceste răspunsuri? Interesează de cineva?