Conjuraţia lui Lucius Sergius Catilina şi urmaşa sa mioritică: rebeliunea lui Liviu Nicolae Dragnea

Istoria se repetă, însă, de fiecare dată când se întâmplă câte ceva, mereu spunem că suntem luaţi prin surprindere. Este şi cazul ultimelor întâmplări petrecute în România după 31 ianuarie 2017.

„Până când în sfârşit, Catilina, vei abuza de răbdarea noastră? Cât timp această furie a ta îşi va bate joc de noi? Până unde se va arunca îndrăzneala ta neînfrânată? Oare întru nimic nu te-au făcut să tresari: nici garda de noapte de la Palatin, nici străjile oraşului, nici spaima poporului, nici adunările tăcute ale oamenilor cumsecade, nici acest foarte apărat loc unde se ţine şedinţa Senatului, nici faţa şi nici privirile acestor senatori? Nu simţi că planurile tale sunt descoperite? Nu vezi că este îngrădită conspiraţia ta, deoarece o cunosc toţi? Cine dintre noi crezi tu că nu ştie ce-ai făcut noaptea trecută, ce-ai făcut ieri noapte, unde ai fost, pe cine ai strâns în şedinţă, ce hotărâre ai luat? O, TIMPURI, O MORAVURI! (...) Ba mai mult încă, vine chiar în Senat, ia parte la discuţia publică, notează şi însemnează din ochi când îi rândul fiecăruia dintre noi să fie ucis. Iar noi, bărbaţi puternici, ni se pare că facem destul pentru stat, dacă vom putea înlătura nebunia şi armele acestuia (...)”.

Mi-am permis să citez un fragment din Prima Catilinară, pe care sunt convins că multă lume îl cunoaşte. Acest fragment provine din discursul oratorului şi omului politic roman Marcus Tullius Cicero, contra lui Lucius Sergius Catilina, demnitar roman, acuzat în secolul I. a.Chr. de rebeliune, de încercarea de a răsturna ordinea existentă, prin abuzul făcut în calitate de înalt demnitar. Catilina văzuse lumina zilei în 108 a.Chr. A ocupat magistratura de praetor în 67 a.Chr., magistratură din biografia (cursus honorum) a unui senator (cetăţean roman care putea dovedi că are o avere de cel puţin 100 000 sesterţi). În anul 66 a.Chr., întrucât fusese praetor, putea ocupa funcţia de şef al unei provincii. Cum Africa era o tentaţie absolută, el primeşte titlul de guvernator (pro-praetor) de rang senatorial al provinciei romane Africa, unde Catilina se remarcă printr-un jaf de proporţii. În plus, este bănuit că s-a aflat în spatele unei conspiraţii care viza eliminarea consulilor în exerciţiu, Malius Tarquantus şi Aurelius Cotta, conspiraţie eşuată.

După un an, el ţinteşte fotoliul de magistrat suprem roman, consul, însă, în 65 a.Chr., din cauza intentării unui proces pentru corupţie, Catilina este invalidat de legea romană.

În anul 64 a.Chr., Catilina încearcă iarăşi să candideze la consulat, dar contracandidaţii săi Marcus Tullius Cicero şi Antonius Hybrida (acesta îl va sprijini în secret pe Catilina) sunt mai buni şi îl înving. Un an mai târziu, Catilina pierde din nou şi primeşte interdicţia de a mai candida.

Catilina ia decizia răsturnării ordinii de stat prin organizarea unei rebeliuni. A reuşit să atragă, prin măsuri populiste, săracii Romei, veterani din armata generalului Caius Marius, cel care a adus Africa în stăpânirea Romei, foşti adepţi ai generalului Cornelius Sulla, fost dictator al Romei. La 21 octombrie 63 a.Chr. Cicero a dezvăluit în Senat planul lui Catilina, primind un act, senatus consultum ultimum, prin care Cicero primeşte puteri lărgite pentru a anihila conspiraţia.

În noaptea de 6-7 noiembrie 63.a.Chr., Catilina se întâlneşte cu Marcus Porcius Laeca în casa dintr-o periferie a Romei deţinută de către acesta din urmă, punând la cale eliminarea lui Marcus Tullius Cicero, care în aceeaşi noapte rosteşte în Senat discursul din care am prezentat fragmentul de la începutul rândurilor de faţă. Vor fi patru astfel de discursuri, ţinute de Cicero în 9 noiembrie (în care aduce la cunoştinţă planurile lui Catilina), 3 decembrie (în care dezvăluie poporului roman conspiraţia, solicitând intervenţia Senatului pentru pedepsirea atentatorului la ordinea de drept), 5 decembrie (moment în care lui Cicero i se vor alătura nume grele precum Decimus Iunius Silamus, Caius Iulisu Caesar şi Cato cel Tânăr).

Catilina va fi declarat „hostis publicus”, duşman al poporului şi i se va cere plecarea. În Roma va rămâne Publius Cornelius Lentulus Sura, care va acţiona nedescoperit, până când va fi prins şi îşi va pierde viaţa. Catilina se va confrunta cu dezertări masive din armata sa, dar va lupta lângă Pistoia unde se va sinucide pentru a nu cădea prizonier, în timp ce Hybrida s-a prefăcut bolnav, reuşind să iasă cu faţa curată din combinaţia care îi putea fi fatală.

Oricine poate compara această poveste cu destinul lui Liviu Nicolae Dragnea. Născut în Teleorman, judeţ bogat, a intrat în politică în calitate de prefect de Teleorman (un fel de prateor), apoi a devenit preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman (un fel de pro-prateor), după care a ajuns în Parlament şi, ulterior în guvern unde a săvârşit fraude electorale în 2012, la organizarea referendumului de demitere a Preşedintelui României de atunci, Traian Băsescu, fapt pentru care a primit condamnare cu suspendare, în primăvara anului 2016. Asta nu l-a împiedicat să candideze şi a forţat nota pentru a deveni prim-ministru (un fel de consul), deşi o lege, votată în 2000 de propriul partid îi interzicea acest lucru.

Liviu Nicolae Dragnea a reuşit să fie ales deputat, la alegerile din 11 decembrie 2016, în Teleorman, devenind Preşedinte al Camerei Deputaţilor, în timp ce aliatul său Călin Popescu Tăriceanu şi el cu grave probleme penale a devenit Preşedinte al Senatului.

Cei doi au condus acţiuni de intimidare făţişă împotriva Preşedintelui României, uzând de o aşa zisă- majoritate rezultată din alegeri. Orice calcul matematic simplu arată că 45% din cei 40% din electorii cu drept de vot prezenţi la scrutin înseamnă 18% din total, ceea ce nu reprezintă nici măcar un sfert. Preşedintele Iohannis a uzat de prerogativele constituţionale şi a refuzat propunerea iniţială a lui Dragnea, Sevil Shhaideh, ca premier motivând probleme de siguranţă naţională. În cele din urmă, în data de 30 decembrie 2016, Preşedintele l-a confirmat pe Sorin Grindeanu ca prim-ministru, guvernul fiind învestit în 4 ianuarie 2017.

S-a desfăşurat un război mediatic, prin care PSD şi ALDE au încercat să impună dreptul guvernului de a emite ordonanţe privind modificări la Codul Penal, amnistia şi graţierea, stârnind revolta Opoziţiei parlamentare şi a opiniei publice.

În momentul în care Liviu Nicolae Dragnea plecase în SUA pentru a lua parte la acţiunile premergătoare instalării Preşedintelui Donald Trump, Premierul Grindeanu a încercat să introducă ordonanţele de urgenţă (modificări de Cod Penal, graţiere, amnistie), tot hoţeşte, fără a fi pe ordinea de zi, acţiune destructurată prin exercitarea de către Preşedintele Iohannis a atributului constituţional de a conduce şedinţa de guvern. După cum se va vedea, Sorin Grindeanu nu s-a ţinut de cuvânt când s-a angajat ca aceste texte să fie supuse dezbaterii parlamentare după 1 februarie 2017, data în care guvernul nu mai putea emite ordonanţe de urgenţă, deoarece începea sesiunea parlamentară obişnuită.

În noaptea de 31 ianuarie 2017, guvernul Grindeanu, un instrument docil în mâna lui Liviu Nicolae Dragnea promova hoţeşte (nemenţionând acest fapt în ordinea de zi ) ordonanţa de modificare a Codului Penal, prin care abuzul în serviciu este dezincriminat pentru sume mai mici de 200.000 RON (Liviu Nicolae Dragnea, în acea zi a avut o amânare în procesul pentru un abuz în serviciu cu prejudiciu de 180.000 RON), prin care guvernul se dezincriminează dacă dă ordonanţe ce vizează modificări ale legislaţiei, modificări cu evidente conotaţii penale. Tot hoţeşte, în acea noapte „Monitorul Oficial” a publicat Ordonanţa, care în 10 zile va intra în vigoare. Îmi aduc aminte de un cântec din folclorul românesc „Spune, spune, moş bătrân”.

Legea amnistiei şi graţierii a fost lăsată pentru Parlament, ca Dragnea să se spele pe mâini „ca Pillat din Pont”.

Din acea noapte şi până azi, România a cunoscut mişcări de stradă care au făcut ca 300.000 de oameni să demonstreze paşnic, în timp ce presa aservită lui Liviu Nicolae Dragnea, de către „moguli” îi califică pe nedrept şi jignitor ca „drogaţi”, „huligani”, „soroshişti”.

PSD, după câte se pare, nemaiavând mineri, a făcut apel la galeria clubului Dinamo, club legat emoţional şi nu numai de Ministerul Afacerilor Interne, pentru a destabiliza demonstraţia paşnică din Bucureşti, de aseară, 1 februarie 2017.

Astăzi, în Parlamentul European, criza din România a fost aspru criticată, Comisia Europeană a emis avertismente. Leul a scăzut în raport cu moneda unică europeană, şase state aliate au transmis critici dure prin ambasadori, în timp ce presa internaţională profesionistă a dedicat spaţii ample criticii guvernului român, care nu este apărat decât de televiziunile particulare aservite din România.

Astăzi Liviu Nicolae Dragnea s-a adresat grobian unui protestatar, răspunzând la întrebarea „faceţi pe omul statului?” cu expresia care nu-i face nicio cinste în calitatea sa oficială de parlamentar: „fac şi pe mă-ta”. Din câte ştiu, şi latina clasică avea destule invective, însă istoricul latin Sallustius a dedicat o lucrare conjuraţiei lui Catilina, fără a menţiona vreun schimb de replici pe acest ton.

Folclorul politic actual spune că în Alexandria, reşedinţa judeţului Teleorman nu este nicio librărie. După cum se exprimă domnul deputat Liviu Nicolae Dragnea, Preşedintele Camerei Deputaţilor din Parlamentul României, eu unul înţeleg de ce.