Consilier din Ministerul Dezvoltării, reţinut de DNA. Bărbatul ar fi primit mită o maşină de 80.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
DNA Galati

Viorel Dinu, consilier în cadrul Ministerului Dezvoltării, a fost reţinut de procurorii anticorupţie pentru luare de mită. DNA menţionează că acesta ar fi primit o maşină de lux de la administratorul unei firme pentru a trece cu vederea nereguli privind lucrări finanţate prin PNDL.

Viorel Dinu este consilier evaluare - examinare în cadrul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei - Serviciul Corp Control.
"În cursul anului 2020, inculpatul Dinu Viorel, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins şi primit, printr-un intermediar, de la administratorul unei societăţi comerciale, un autoturism de lux, în valoare de aproximativ 80.000 de euro.

Folosul necuvenit menţionat mai sus, ar fi fost pretins şi primit de inculpat pentru a nu constata nereguli ce ar fi atras sancţiuni, inclusiv suspendarea contractelor pe care una dintre societăţile comerciale administrate de omul de afaceri le avea încheiate cu două primării din ţară. Aceste contracte de execuţie lucrări erau finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (P.N.D.L.)", informează DNA.

În dosar se desfăşoară şi alte acte de cercetare penală.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite