Constanţa, un "mini-Kaliningrad"?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
O navă de război rusească în Marea Neagră, în apropiere de Crimeea (imagine din 12 februarie)
O navă de război rusească în Marea Neagră, în apropiere de Crimeea (imagine din 12 februarie)

Polonezii şi balticii s-au pregătit de mult pentru ce-i mai rău, românii, însă, au nevoie de o strategie rapidă, pentru că Marea Neagră a devenit periculoasă.

România primeşte grupul de luptă propus de Franţa şi, în total, va găzdui 3000 de soldaţi NATO, iar cea mai importantă promisiune, repetată de atâtea ori de preşedintele american şi de liderul Alianţei Nord-Atlantice, a fost reluată în Declaraţia finală a Summitului Extraordinar NATO: „Vom continua să luăm toate măsurile necesare pentru a proteja şi apăra securitatea populaţiei ţărilor aliate şi fiecare centimetru pătrat din teritoriul aliat. Angajamentul nostru de a aplica Articolul 5 din Tratatul de la Washington este de fier.”

Obiectivul României, aşa cum l-a definit preşedintele Klaus Iohannis, este, însă, „întărirea prezenţei aliate în România, la Marea Neagră şi pe întreg Flancul Estic”, în aşa fel încât „această prezenţă consolidată” să fie „unitară, echilibrată şi coerentă, de la Marea Baltică la Marea Neagră”. Deocamdată, deşi nu este o opţiune deschisă, prioritară pentru NATO pare să fie regiunea baltică, mult mai expusă, şi care în ultimii 20 de ani a avut lideri mai hotărâţi, mai consecvenţi şi care au ştiut să negocieze mai bine cu Washingtonul. România a fost mai dilematică şi, de pildă, în Strategia naţională de apărare a ţării, proiectată pentru perioada 2015-2019, Federaţia Rusă nu era menţionată nici la capitolul riscuri şi nici la ameninţări. O absenţă care-i nemulţumea pe militari, dar care îi satisfăcea pe diplomaţii autohtoni, care sunt prin definiţie mai precauţi. Actuala Strategie propusă de preşedinte a inclus Rusia doar în urma presiunilor publice.

România a mai cerut Alianţei să crească importanţa acordată Mării Negre, dar n-a făcut-o cu suficientă convingere. Fostul preşedinte Traian Băsescu a insistat pentru baza americană de lângă Constanţa, încă din primul lui mandat, dar a reuşit să semneze un acord cu Washingtonul abia în al doilea. 

Polonia şi statele baltice au înţeles mai devreme pericolul, au vorbit despre el public de câte ori au avut ocazia şi au negociat permanent cu tenacitate. Prin comparaţie, România a fost oscilantă, a avut un şef de guvern care anunţa decesul Pax Americana şi câţiva prim-miniştri care preferau să meargă mai degrabă la Beijing, decât la Washington. Apoi, chiar în 2020, Bucureştiul era pe cale să adopte tehnologia 5G chinezească în ciuda presiunilor americane.

La suprafaţă, toate declaraţiile liderilor români au fost mereu pro-atlantiste, dar în subsidiar au existat permanent sinusoide la diferite niveluri, uşor de întrevăzut de aliaţi.

Războiul declanşat de Rusia în Ucraina a schimbat perspectiva şi i-a scos pe liderii autohtoni din letargie. În sfârşit, Bucureştiul are „un obiectiv strategic”, pe care preşedintele Klaus Iohannis crede că-l va atinge la summitul NATO de la Madrid din această vară. Pe scurt, România ar vrea ca sprijinul militar NATO de la Marea Neagră să fie egal cu cel pe care Alianţa îl oferă statelor de la Marea Baltică. În statele baltice, NATO a trimis deja 7.700 de militari, iar în Polonia 10.500.

Spre deosebire de statele baltice, România nu are graniţă terestră cu Rusia, dar se află în linie directă la 400 de kilometri de baza militară navală rusească din Sevastopol şi la 200 de kilometri de cea din Transnistria. Într-un raport publicat anul trecut de Center for European Policy Analysis, generalul Ben Hodges, fost comandant al forţelor SUA în Europa, propunea un program în 12 paşi prin care NATO să preia iniţiativa în regiunea Mării Negre. Generalul american scria că „pe termen scurt şi mediu, NATO ar trebui să desemneze România drept centrul de greutate” al zonei „datorită poziţiei sale geografice, a proximităţii faţă de alţi aliaţi, precum şi de Ucraina şi Moldova, a eforturilor sale de modernizare solide şi a infrastructurii sale strategice de transport”.

Ben Hodges, care a prevăzut războiul din Ucraina, a argumentat că regiunea Mării Negre este esenţială pentru securitatea şi stabilitatea Occidentului, pentru că se află la intersecţia celor patru forţe care-i afectează viitorul: „democraţie liberală la capătul său vestic, agresiune militară rusă la nord, agresiune financiară chineză la est şi instabilitate în sud”.

Un alt raport, publicat de Atlantic Council cu doar câteva zile înainte de invazia armatei ruse în Ucraina, sublinia miza Rusiei în Marea Neagră şi pericolul pentru România, solicitând NATO să aducă la Constanţa arme sofisticate şi explicând că Bucureştiul ar trebui să achiziţioneze inclusiv submarine într-un program asemănător cu AUKUS (Australia-UK-US), în care Australia plănuieşte să cumpere mai mult de zece submarine nucleare. Atlantic Council insista că portul Constanţa ar trebui transformat într-un mini-Kaliningrad din punct de vedere militar şi într-un port de dimensiunile Rotterdam-ului din punct de vedere economic, pentru a descuraja Rusia şi a putea apăra, în caz de nevoie, coasta estică a României.

Marea Neagră este din ce în ce mai fierbinte şi probabil că NATO va decide să întărească acest flanc, înainte să fie prea târziu.

Sabina Fati - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite