Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Contract de la CJ Teleorman pentru Tel Drum de 13 milioane de lei, deşi firma este în insolvenţă şi vizată în două dosare penale

5
17 May 2019 10:38:20
Autor: Raluca Stepanov

Consiliul Judeţean Teleorman a atribuit miercuri Tel Drum, firmă aflată în insolvenţă, un contract de 13 milioane de lei pentru modernizarea unui drum judeţean, arată datele din sistemul SEAP. Asta deşi Tel Drum este urmărită penal într-un dosar şi trimisă în judecată în altul, iar Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituire de grup infracţional, alături de şefii firmei, într-un dosar separat, dar tot privind activitatea companiei.

Este vorba de un contract pentru modernizarea DJ 612 Călineşti (DJ 703) – Antoneşti km 48+080 – 55+594 (7,514 km). Valoarea totală a contractului este de 13.030.746 lei, fără TVA, potrivit Hotnews.

”Durata contractului este de minim 60 de luni si cuprinde: 2 luni perioada de proiectare, 10 luni perioada de executie a lucrarilor, 12 luni (perioada necesara obtinerii acordurior/ avizelor/aprobarilor necesare precum si perioada de iarna estimata) si minim 36 de luni perioada de garantie a lucrarilor (ce poate creste la 72 de luni in functie de perioada de garantie ofertata in cadrul factorilor de evaluare). Durata contractului poate varia in functie de perioada de garantie ofertata”, se spune pe site-ul SEAP.

Compania Tel Drum a câştigat şi în ianuarie un contract de la Consiliul Judeţean Teleorman, în valoare de 10 milioane de lei. Potrivit publicaţiei Liber În Teleorman, lucrările vor fi făcute la drumuri care au apărut într-un raport OLAF.

Tribunalul Teleorman a dispus, în ianuarie 2018, deschiderea procedurii de insolventa a Tel Drum, firmă despre care s-a speculat că este controlată de Liviu Dragnea.

Persoana juridică Tel Drum este urmărită penal într-un dosar DNA privind fraude cu fonduri europene şi trimisă în judecată într-un alt dosar, privind tot finanţări UE.

DNA a anunţat în noiembrie 2017 că a început urmărirea penală împotriva lui Liviu Dragnea şi şefilor de la Tel Drum pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu, în legătură cu reabilitarea de drumuri judeţene cu fonduri UE. DNA arată într-un comunicat că dosarul s-a constituit în urmă unei sesizări a OLAF. Procuroriispun că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, Liviu Dragnea ar fi înfiinţat în 2001 un grup infracţional organizat "care acţionează şi în prezent", format din funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi oameni de afaceri. DNA arată că acest grup infracţional organizat ar fi furnizat fonduri pentru PSD, prin donaţii ale membrilor.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

¡Ay, caramba
17.05.2019, 11:19:58

Un ultim tun, inainte de radierea firmei si incarcerarea patronului. Dupa ce-i pica regimul, o sa-i fie mai greu sa fure. Chiar mai greu, in puscarie fiind.

+2 (2 voturi)
Realist
17.05.2019, 11:53:51

Stau si ma gandesc - cum DRAKU' poate lua un contract public o firma aflata in INSOLVENTA ???

+3 (3 voturi)
Constantin Gadea
17.05.2019, 12:19:29

CARMEN DAN este o bolsevica incruntata, la fel de mare infractoare ca si Dragnea, fiindca, in calitate de amica de mare incredere, si-a aduso, in 2002, de la Videle la Alexandria, a instalato in apartamentul lipit de cel de serviciu al sau si a incadrato in functia de consilier juridic la Consiliul Judetean Teleorman=CJT, pentru a-l consilia pe el, presedintele CJT, cum sa fure, cum sa dea tunuri, fara sa fie prins. Si amica l-a consiliat: cum sa le angajeze formal pe cele doua pesediste, incat sa primeasca salarii de la Protectia Copilului, cand in fapt desfasurau activitate la Secretariatul PSD; l-a consiliat cum sa ia, cu japca, restaurantele si magazinele comerciale din Tr Magurele, care apartineau firmei Modern, in 2005; l-a consiliat cum sa ia, cu japca, si Hotelul Turris, cu 8 etaje, in 2009, pe numele sotiei Bombonica, platind doar 214 mii lei, cand costa 110 milioane; l-a consiliat cum sa fure sute de milioane de euro din banii publici, uzitand de abuzuri in serviciul de presedinte al CJT si de ilegalitati grave; l-a consiliat cum sa ia, cu japca, Gospodaria Agricola din Salcia, cu 13 mii hectare de teren agricol, cu silozuri, cu crescatorii de vaci si de porci, pe care le-a facut cadou fiului sau; etc. Pe de alta parte, gazetarul Tatulici a scris, intr-un articol, cum a mers cu o echipa de investigatie la Alexandria si s-a convins, la fata locului, ca Dragnea si Carmen Dan sparsesera intr-adevar zidul despartitor dintre cele doua apartamente ale lor. Aceasta este explicatia ca Dragnea a facuto pe sclava sa ministru de interne. Asa se explica faptul ca sclava Carmen Dan a organizat macelul din 10 August si ca este in stare sa dea foc tarii, ca sa-si salveze stapanul.

+4 (4 voturi)
Sorin Barbul
17.05.2019, 12:35:36

Categorici, Telormanul (=Deli Orman = Pădurea nebună) e o altă țară, unde funcționează alte legi (inclusiv ale logicii)

+2 (2 voturi)
Sorin Barbul
17.05.2019, 12:36:45

Scuze: categoric