Contractul pentru modernizarea echipamentelor 112 a fost semnat. Cine a câştigat licitaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a anunţat semnarea Contractului de furnizare de echipamente şi aplicaţii informatice pentru „Modernizarea infrastructurii hardware şi software a Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă”, cu Asocierea Orange Romania S.A. - Atos Convergence Creators S.R.L. a cărei ofertă a fost declarată câştigătoare în urma procedurii de licitaţie deschisă.

Conform unui comunicat al STS, valoarea contractului este de 183.698.974,87 lei fără TVA, acesta fiind finanţat în procent de 85% din fonduri externe nerambursabile prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020 (POIM), Axa prioritară 5 „Promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea şi gestionarea riscurilor”, Obiectivul Strategic 5.2 „Creşterea nivelului de pregătire pentru o reacţie rapidă şi eficientă la dezastre a echipajelor de intervenţie”, în baza Contractului de finanţare 208/28.08.2018, semnat între Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de Management POIM.

Contractul va fi implementat pe o perioadă de 24 de luni şi va aduce beneficii directe în ceea ce priveşte salvarea vieţii, protecţia proprietăţii şi a mediului prin:

- modernizarea la nivelul a 40 de judeţe a infrastructurii hardware şi software a SNUAU, prin adoptarea unei arhitecturi care permite gestionarea mai eficientă a situaţiilor de urgenţă şi asimilarea cu adaptări minore a noilor standarde din domeniul comunicaţiilor de urgenţă;

- reducerea timpului de aşteptare până la preluarea apelurilor de urgenţă prin distribuirea inteligentă a apelurilor, evitându-se astfel congestiile în situaţii de creştere rapidă a numărului apelanţilor;

- intervenţii mai rapide şi mai eficiente la urgenţe prin crearea de capabilităţi de recepţionare a apelurilor de urgenţă şi a informaţiilor de localizare asociate, care prezintă un grad de acurateţe mai mare şi care asigură localizarea mai precisă a apelanţilor aflaţi într-o situaţie de urgenţă;

- o colaborare mai eficientă între instituţiile publice care coordonează şi gestionează activităţile de intervenţie în caz de urgenţă, prin crearea unui tablou operaţional comun, cu detalii relevante pentru luarea deciziilor;

- posibilitatea recepţionării şi ataşării de date suplimentare pe durata apelului de urgenţă precum transmisii video şi de imagini de la locul evenimentului, pentru fundamentarea deciziei de intervenţie;

- extinderea accesibilităţii serviciului de urgenţă pentru persoane cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire, în acord cu cele mai noi cerinţe la nivel european;

- asigurarea funcţionării facilităţilor actuale (eCall, SMS 113 etc.).

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite