Controverse monarhice

Controversele din jurul Casei Regale a României, dar şi necazurile, nemulţumirile, chiar revoltele de dată recentă ale monarhiştilor români au început la data de 1 august 2015. Atunci când Regele Mihai a decis să-l excludă din linia de succesiune pe nepotul său. Nicolae, retrăgându-i titlul de principe şi apelativul de Alteţă Regală.

O discreţie care face parte dintre cutumele comportamentale specifice oricărei Casei Regale şi care a determinat absenţa oricăror altor informaţii, explicaţii sau lămuriri suplimentare din sursă oficială legate de raţiunile aflate la originea acestei hotărâri s-a dovedit, din perspectiva desfăşurărilor ulterioare, nu tocmai productivă. În consecinţă,  a fost cum nu se poate mai lesne să fie lansată pe piaţă o întreagă zvonistică, de o uluitoare, dar şi pernicioasă diversitate. Zvonistică ce punea decizia Majestăţii Sale fie în legătură cu anumite presupuse vini din viaţa fostului Principe Nicolae, fie aducea în discuţie posibile şi primejdioase infiltrări ale cercurilor Coroanei cu personaje al căror rol ar fi fost acela de a îndeplini misiuni cu caracter destabilizator, fie s-a spus că persoanele în cauză erau strâns, intim legate de actualele servicii secrete româneşti. Servicii care, din păcate, nu au putut depăşi nici azi prezumţia de impuritate cu care se confruntă în primul rând din vina lor din 1990 încoace. Toate aceste ipoteze fiind puse frecvent în relaţie directă cu unele aspecte nu tocmai limpezi din viaţa de dinainte de Decembrie 1989 a Principelui Radu.

La data de 2 martie 2016 , dl. Andrew Popper, avocat al Casei Regale, făcea cunoscut faptul că din pricina agravării stării de sănătate, Majestatea Sa, Regele, a decis să se retragă din viaţa publică, transferându-şi prerogativele Custodelui Casei Regale, Principesa Margareta.

Ambele decizii mai sus menţionate au fost luate fără ca susţinători fervenţi ai ideii monarhice în România să fi fost preveniţi în prealabil. Totul s-a petrecut pe fondul unor suspiciuni legate de faptul că mulţi dintre monarhiştii de marcă ar fi fost în mod deliberat înlăturaţi încă mai dinainte din anturajul Regelui. Or, aşa după cum am mai scris şi altădată un atare context şi o atare situaţie au fost de natură să dea frâu nemulţumirilor destul de consistente legate nu doar de comportamentul şi de persoana Principelui Radu, ci şi faţă de Principesa Margareta. Care, în ciuda eforturilor sale relativ susţinute, nu a izbutit să fie chiar atât de populară pe cât ar fi voit Alteţea Sa ori poate chiar ar fi fost de dorit să fie. Nu doar în rândul întregii populaţii româneşti care o priveşte fie cu rezerve, fie cu suspiciuni, uneori chiar cu o anumită ostilitate, nu numai printre intelectualii pe care a încercat la un moment dat să îi cultive cu o anume asiduitate fără a obţine însă succesele scontate, ci şi printre susţinătorii cei mai devotaţi ai Monarhiei în România.

La mijlocul lunii iunie, mai precis pe data de 16 iunie a acestui an, Principesa Margareta a avut o întrevedere aproape unanim socotită nepotrivită cu dl. Liviu Dragnea. Adică exact cu preşedintele partidului care şi azi, la 26 de ani de la Revoluţie, e considerat, şi nu chiar pe nedrept, a fi succesorul de fapt al comuniştilor care la 30 decembrie 1947 l-au obligat pe Rege să –şi semneze abdicarea. Partid care mai poartă şi responsabilitatea, dar şi ruşinea de a-l fi supus în primii zece ani de după Revoluţie unor umilinţe pentru care nimeni şi nimic nu i-ar justifica iertarea. Scopul acestei întrevederi a fost acela de a fi pus la punct un plan, un aranjament de pe urma căruia să fie stabilit un statut sigur al Casei Regale. Care să îi asigure acesteia şi un anume confort financiar. De care se prea poate să fie nevoie de vreme ce Casa Regală a figurat pe lista marilor datornici publicată în urmă cu câteva săptămâni de ANAF.

Prima care a reacţionat vehement, prin intermediul unei scrisori deschise adresată Custodelui Casei Regale, a fost doamna Marilena Rotaru. O fostă şi respectată angajată a Televiziunii Publice care, în calitatea domniei sale de jurnalist şi realizator tv, a făcut din 1990 încoace nenumărate eforturi al căror rost a fost acela ca românilor să li se spună în fine adevărul despre personalitatea Regelui Mihai. După ce vreme de peste 40 de ani propaganda comunistă a lansat numai minciuni despre aceasta. Este de amintit şi faptul că doamna Marilena Rotaru a avut de înfruntat nenumărate persecuţii venite din partea conducerilor succesive obediente puterii feseniste şi fostului preşedinte Ion Iliescu. Persecuţii care au culminat cu concedieri abuzive din TVR. Am reamintit toate acestea pentru a sublinia legitimitatea morală intervenţiei doamnei Rotaru

Iminenţa adoptării unui proiect de lege convenit de PSD şi PNL, lege care îi recunoaşte Casei Regale statutul de instituţie juridică de utilitate publică, dreptul de utilizare a Palatului Elisabeta pe o durată de 99 de ani ca şi decontarea, dar şi justificarea cheltuielilor impuse de activitatea curentă a generat o replică dură din partea unor personalităţi proeminente ale vieţii publice cunoscute cu simpatii şi activităţi monarhiste, a unor organe şi organisme pro-monarhice. Care acuză ceea ce ei numesc „o instituţionalizare republicană” Monarhiei

Semnatarii documentului susţin ideea că un atare act normativ cu putere de lege ce ar urma să reglementeze situaţia Casei Regale nu ar putea fi adoptat de Parlament, aşa cum funcţionează el în actuala formulă şi după legislaţia în vigoare. Pentru simplul motiv că aceasta ar însemna o „a doua abdicare”, adică legitimizarea formulei de guvernământ republicane. Corect ar fi ca Parlamentul să se transforme într-o nouă Adunare Constituantă, să recunoască valabilitatea Constituţiei democratice din anul 1923 şi să se readucă în discuţie posibilitatea formulei de guvernământ anterioară actului impus Regelui la 30 decembrie 1947.

Mă îndoiesc că toate aceste dorinţe ca şi multe alte obiective puse pe hârtie în documentul respectiv vor beneficia de prea multă popularitate în rândul nu doar al clasei politice actuale, al guvernanţilor, ci şi al românilor simpli. E foarte adevărat că relaţia acestora din urmă cu Regele Mihai, nu neapărat însă şi cu ideea de regalitate, e cu totul alta azi, în anul 2016, adică mult mai prietenoasă, decât era în primii ani de după Revoluţie. A  fost îndepărtat în bună măsură  din conştiinţa românului mediu crescut, format şi educat în România comunistă valul de minciuni din jurul monarhiei. A crescut semnificativ simpatia românilor pentru personalitatea istorică a Regelui Mihai, în pofida unor atacuri repetate şi mistificări venite chiar din sferele înalte ale Puterii în vremea când la Cotroceni se afla Traian Băsescu.  Un ins care nici azi nu are demnitatea de a-şi cere scuze şi de a-şi recunoaşte public eroarea.

Cu toate acestea, românii raţionali se întreabă- et pour cause- cine ar putea fi Monarhul de care eventual ar avea nevoie România. Aşa după cum spuneam, încrederea poporului în actualul Custode este scăzută, iar disputele din ultima vreme au făcut ca ea să fie pe zi ce trece tot mai diminuată. Problema revenirii la forma de guvernământ monarhică se cuvenea soluţionată în prima ani după Revoluţie. Astăzi e greu de crezut că ne mai putem aştepta la răsturnări de situaţie de mare anvergură.