Peste 9.000 de români nu au respectat restricţiile de trafic într-o singură zi. Ce amenzi au primit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile au întărit controalele în trafic
Autorităţile au întărit controalele în trafic

În ultimele 24 de ore, poliţiştii au aplicat peste 9.100 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.090.347 de lei, persoanelor care nu respectau prevederile privind restricţionarea circulaţiei impuse de starea de urgenţă, arată Poliţia Română într-un comunicat.

Poliţiştii au verificat şi respectarea interdicţiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină şi a celor impuse, pe timpul stării de urgenţă, unităţilor comerciale, efectuând totodată controale pentru combaterea criminalităţii economice.

În misiunile lor, poliţiştii au fost sprjiniţi de 4.296 de poliţişti locali, alăturându-se, în activităţile în sistem integrant, şi jandarmi şi efective ale M.Ap.N.

În ultimele 24 de ore, 777 de autovehicule (cu 2.271 de persoane) au fost preluate din zonele de frontieră şi alte 22 de autovehicule cu materiale medicale au fost escortate.

Au fost verificate 244 de auto cu privire la transporturi ilegale de persoane şi alte 83.110 persoane faţă de care s-a dispus izolarea sau carantină, fiind verificate 31.409 locaţii de carantină sau izolare. 

Acţiunile au avut ca rezultate întocmirea a 12 dosare penale la art. 352 Cod Penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor. 

De asemenea, în cursul zilei de ieri, în urma verificărilor în teren, au fost aplicate 9.143 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.090.347 de lei, persoanelor care nu respectau prevederile privind restricţionarea circulaţiei. 

85 de indivizi au fost prinşi în flagrant delict

„Poliţiştii sunt pregătiţi pentru a interveni la sesizările oamenilor şi pentru a oferi ajutor celor aflaţi în nevoie. Astfel, ieri, au realizat 2.367 de intervenţii la evenimente, dintre care 1.881 au fost sesizate de cetăţeni prin Apelul Unic de Urgenţă 112, fiind organizate 233 de acţiuni”, arată Poliţia Română într-un comunicat.

85 de persoane au fost prinse în flagrant delict, în timp ce comiteau infracţiuni sau imediat după aceea şi alte 6 persoane urmărite au fost depistate. 

În trafic, poliţiştii au constatat 60 de infracţiuni rutiere, fiind reţinute 104 permise şi retrase 64 de certificate de înmatriculare.

„Reamintim că dispozitivul de ordine şi siguranţă publică acţionează pentru prevenirea şi limitarea răspândirii noului Coronavirus (COVID 19), dar şi pentru a preveni şi combate ilegalităţile de orice fel. Apelaţi 112 - Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă -  numai în cazuri de urgenţă, care necesită intervenţia promptă a structurilor specializate pentru soluţionarea acelui eveniment”, mai arată Poliţia Română.

Amenzi mărite

Reamintim că, începând din noaptea de joi spre vineri, sancţiunile contravenţionale prevăzute în ordonanţele militare şi actele normative conexe, pentru nerespectarea regimului stării de asediu şi regimului  stării de urgenţă, sunt semnificativ majorate. Astfel, printre altele, cei care nu respectă restricţiile de circulaţie vor primi amenzi de 20 de ori mai mari.

Astfel, amenda este de la 2.000 la 20.000 de lei pentru persoanele fizice şi de la 10.000 la 70.000 de lei pentru persoanele juridice. Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite