CSM a acceptat cererea de pensionare a judecătoarei Mera din completul care judecă apelul lui Liviu Dragnea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Superior al Magistraturii a acceptat marţi cererea de pensionare a judecătoarei Luciana Mera, unul dintre cei cinci judecători ai completului care judecă apelul lui Liviu Dragnea în dosarul în care a fost condamant în primă instanţă 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare.

Judecătoarea ar fi cerut să se pensioneze începând cu 1 iunie. În cazul în care procesul nu este finalizat până la acea dată, potrivit Regulamentului de organizare a instanţei supreme, completul trebuie completat cu un nou membru, din lista de permanenţă. Potrivit art. 29^1 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie "(2) În cazul eliberării din funcţie a unui judecător care face parte din completul de 5 judecători sau a unui judecător supleant, preşedintele ori, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie desemnează, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, un judecător sau, după caz, un judecător supleant."

Următorul termen este în 18 martie, când trebuie să se prezinte şi Liviu Dragnea, care a cerut instanţei să fie reaudiat.

Completul care judecă dosarul lui Dragnea este format din judecătoarele: Tatiana Rog, Alexandra Iuliana Rus, Luciana Mera, Rodica Aida Popa şi Simona Enceanu. Acest complet de judecată a fost rezultatul unei „lupte juridice” ce a rezultat în amânarea acestui dosar cu 5 luni de zile. Completul a fost tras la sorţi pe 13 decembrie anul trecut şi, ulterior, Secţia pentru judecători a CSM a decis că acest complet trebuie să îl judece pe Dragnea şi în 2019, contrar practicii Înaltei Curţi care schimba completurile în fiecare an, dacă nu apucaseră să administreze probe, ceea ce nu se întâmplase în cazul completului lui Dragnea.

Luciana Mera a făcut parte din completul care l-a condamnat definitiv pe Liviu Dragnea la 2 ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumul. Recent, judecătoarea a decis anularea mai multor probe obţinute de DNA cu sprijinul SRI în dosarul lui Marian Fişcuci, primul patron Tel Drum.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite