CSM decide sancţiunile în cazul procurorilor Lucian Onea, Mircea Negulescu şi Alfred Savu de la DNA Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) discută miercuri raportul Inspecţiei Judiciare, care a solicitat sancţionarea procurorilor Lucian Onea, Alfred Savu şi Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti.

Şedinţa Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a CSM, în care vor fi decise sancţiunile în cazul lui Onea, Negulescu şi Savu, este programată de la ora 10.00.

Potrivit Inspecţiei Judiciare, Lucian Onea, fostul şef al DNA Ploieşti, a solicitat arestarea preventivă a unui inculpat în baza unor probe falsificate, în timp ce Mircea Negulescu şi Alfred Savu au divulgat măsurile de protecţie a martorilor. 

Săptămâna trecută, Parchetul instanţei supreme a anunţat că procurorii Lucian Onea şi Mircea Negulescu sunt urmăriţi penal, fiind suspectaţi că în perioada aprilie - mai 2015 ar fi constrâns o persoană să întocmească în fals o sesizare şi documente care să susţină cele reclamate în conţinutul acesteia, iar actele falsificate au fost expediate DNA Ploieşti şi folosite drept probe în două dosare.

În 5 aprilie, Inspecţia Judiciară a demarat acţiunea disciplinară faţă de şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, faţă de procurorul Alfred Savu şi faţă de fostul procuror Mircea Negulescu, urmând ca CSM să stabilească în ce fel vor răspunde aceştia. 

Potrivit IJ, Lucian Onea este judecat disciplinar pentru că a solicitat arestarea preventivă a unui inculpat în baza unor probe false. 

"În motivarea acţiunii s-a reţinut că procurorul a solicitat arestarea preventivă a unui inculpat în baza unui probatoriu care cuprindea, printre altele, înscrisuri pretins transmise de o persoană din afara ţării deşi cunoştea că acestea au fost depuse, conform unei înţelegeri prealabile, de o altă persoană”, explică inspectorii.

Fostul procuror Mircea Negulescu şi procurorul Alfred Savu de la DNA Ploieşti nu au respectat confidenţialitatea şi secretul deliberării, exercitându-şi funcţia cu gravă neglijenţă. "S-a reţinut că procurorii, prin discuţii purtate cu mai multe persoane, în afara cadrului legal, s-au creat premisele divulgării măsurilor de protecţie a martorilor ameninţaţi şi a conţinutului probatoriului”, arată IJ.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite