CSM, după ce Kovesi a câştigat la CEDO: „Autoritatea ministrului Justiţiei asupra procurorilor nu poate aduce atingere independenţei acestora”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) transmite că a luat act de decizia pronunţată de CEDO în cauza Kovesi împotriva României şi reiterează necesitatea modificării urgente a legislaţiei privind procedurile de numire şi revocare în funcţiile de rang înalt din Ministerul Public.

„Secţia apreciază că este regretabil să se constate o încălcare a drepturilor fundamentale protejate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului printr-o procedură desfăşurată împotriva unui înalt magistrat din cadrul Ministerului Public, procedură care s-a finalizat printr-o decizie de revocare a acestuia din funcţia deţinută”, se arată în comunicatul CSM.

Potrivit documentului citat, Secţia pentru procurori reiterează şi în acest context necesitatea modificării urgente a legislaţiei  române care reglementează procedurile de numire şi revocare în funcţiile înalte din cadrul Ministerului Public, în acord, de altfel, şi cu recomandările constante ale organismelor internaţionale, în sensul consolidării rolului Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

„De asemenea, (n.r. - Secţia pentru procurori ) subliniază că interpretarea art. 135 din  Constituţia României vizând autoritatea Ministrului Justiţiei asupra procurorilor nu poate aduce atingere principiului independenţei procurorilor.

Propunerea MJ: Comisia de la Veneţia, fără Tudorel Toader

Comunicatul CSM vine la scurt timp după ce Ministerul Justiţiei a anunţat, marţi, că va propune Guvernului eliberarea lui Tudorel Toader din funcţia de membru al Comisiei de la Veneţia, ca urmare a implicaţiilor deciziei CEDO privind revocarea Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA.

La rândul lui, fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, a comentat, marţi, decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) care a hotărât că România a încălcat drepturile omului în cazul demiterii fostei şefe DNA, Laura Codruţa Kovesi, spunând că el şi-a îndeplinit doar rolul de ministru al Justiţiei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite