Eveniment

articolul anterior articolul urmator

CSM a respins solicitarea de arestare a procurorilor Lucian Onea şi Mircea Negulescu, adresată de Adina Florea

9
14 Jan 2019 20:41:13
Autor: George-Andrei Cristescu
Foto Eduard Enea
Foto Eduard Enea

Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, luni, solicitarea Adinei Florea de arestare a procurorilor Lucian Onea şi Mircea Negulescu, potrivit unor surse judiciare citate de MEDIAFAX.

Procurorul Adina Florea a solicitat, luni, arestarea lui Lucian Onea şi Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti, în dosarul în care ei sunt cercetaţi pentru comiterea mai multor infracţiuni, între care şi constituire de grup infracţional organizat.

Secţia specială  de anchetare a infracţiunilor din justiţie a anunţat acuzaţiile pentru care foştii procurori de la DNA Ploieşti sunt urmăriţi penal. SIIJ a anunţat extinderea urmăririi penaleşi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de alţi trei procurori şi trei ofiţeri de poliţie judiciară.

„Procurorii din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, prin ordonanţa din 9.01.2019, au dispus extinderea urmăririi penale, efectuarea în continuare a urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii:

Mircea Negulescu, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, complicitate la represiune nedreaptă, inducerea în eroare a organelor judiciare, compromiterea intereselor justiţiei, trafic de influenţă, fals intelectual, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată;  

Lucian Onea pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual, uz de fals, divulgarea informaţiilor secrete de stat, abuz în serviciu, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, în cauză s-a dispus extinderea urmăririi penale şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de alţi trei procurori şi trei ofiţeri de poliţie judiciară”, se arată într-un comunciat al Parchetului General.

Marţi, la CSM ar fi urmat sa se discute cererea conducerii DNA de revocare a lui Lucian Onea din functia de procuror DNA. 

„Nu are decât să meargă unde vrea cu cererea ei. Rămâne să vedem dacă e temeinică, voi contesta. O să vedem care va fi procedura, dacă ne reţin, dacă ne duc la mandat. Aşa îmi e dat, să trec şi prin asta”, a declarat procurorul Mircea Negulescu.

Fostul şef DNA Ploieşti, Lucian Onea, şi fostul procuror Mircea Negulescu au fost, vineri, audiaţi la Secţia de anchetă a magistraţilor din cadrul Parchetului General, după ce, joi, alţi procurori din cadrul filialei au fost de asemenea audiaţi. În cursul zilei de vineri, aceştia, alături de alţi procurori de ola DNA Ploieşti, au fost informaţi că sunt cercetaţi şi pentru constituire de grup infracţional organizat.

Lucian Onea şi Mircea Negulescu sunt acuzaţi că au constrâns anumiţi martori să facă sesizări şi tabele false cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”. Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre o sesizare întocmită de către fostul deputat Vlad Cosma pe numele unui cetăţean din Chişinău, Serghei Petruş. Vlad Cosma ar fi fost ameninţat de către Lucian Onea că îi va întocmi dosar penal surorii acestuia, Andreei Cosma. Ulterior, Vlad Cosma a declarat public că Serghei Petruş nu există.

Procurorul şef adjunct DNA Călin Nistor, care asigură conducerea Direcţiei, a trimis, joi, Secţiei de procurori a CSM solicitarea avizului de revocare din funcţia de procuror DNA Ploieşti pentru Lucian Onea şi cereri de încetare a activităţii pentru încă trei procurori de la aceeaşi structură, respectiv Deaconu Giluela, Savu Alfred Virgiliu şi Răileanu Elena Cerasela.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

ileana iliescu
14.01.2019, 21:10:05

daca nu a reusit sa ajunga in fruntea dna-ului,adinuta vrea sa-l distruga arestand salariatii,nu ca cei doi sau cati ca ei nu merita sa fie judecati(padure fara uscaturi nu exista,iar in romanica predomina uscaturile in toate institutiile statului)dar cine sunt denuntatorii,tocmai aia inculpati in procese,este stiut ca doar si tudorica a lucrat prin procuratura,cand militia prindea pe unul ca a furat o gaina i se puneau in carca toate furaciunile din acea zona.asa ca principalii vinovati sunt aia doi de la prahova pentru toata activitatea DNA,asa cum poate se vor rejudeca toate procesele alea cu complete de 5 judecatori,tot asa si cu dna-ul sa se anuleze toate dosarele de cand a fost numita doamna Kovesi,asa toti politicienii din toate taberele vor fi fericiti si scapa si de nenorocita aia de amnistie pe care ne-o scot pe nas si eu si americanii..

0 (4 voturi)
leuldinpanjshir99
14.01.2019, 21:13:52

Ei acum CSM-ul si-a cam dat in petec. Precum Parlamentul cand nu ridica imunitatea gangsterilor si potlogarilor care-l populeaza. Trebuia sa lase la aprecierea instantei daca insii respectivi se preteaza sa fie sau nu arestati. Solidaritatile de breasla nu prea isi au locul in situatii de astea ...

+3 (3 voturi)
silent warrior
14.01.2019, 22:37:12

@ leuldinpanjshir99 Cred ca n-ai fost atent. Femeia de serviciu a lui Tudorel , a cerut arestarea alora , nu trimiterea in judecata. Ei sunt in continuare cercetati si vor ajunge in fata instantei. Numai ca petarda aia vrea sa faca valuri sa se arate si ea utila cauzei pesediste. Adica au nevoie sa vada marlanul pesedist un procuror DNA cu catuse la televizor ca sa le dea apa la moara . Fix ce nu le placea cand era vorba de ei .

-1 (5 voturi)
madog madog
14.01.2019, 22:49:39

eee, io zic ca a fost atent, numai ca are halva pe la gurita. Cine are un neuron jumate citeste in graba si cade in plasa (urmaritorii A3, ROTV). Ce mai conteaza ca in parlament nu se accepta trimiterea in judecata a penalilor psd in general, iar aici e vorba de arestarea directa a unora in baza reclamatiilor partilor din dosar........say whaaat...

-2 (4 voturi)
AltCineva
14.01.2019, 22:07:12

corb la corb nu-si scoate ochii

+3 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (9)

Modifică Setările